Sari direct la conținut

Decizia privind reorganizarea ASF, amânată. Angajații au cerut instanței să blocheze concedierile și reducerile de salarii

HotNews.ro
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) - sediul instituției, Foto: AGERPRES
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) - sediul instituției, Foto: AGERPRES

Curtea de Apel București a amânat pentru 10 februarie decizia pe sesizarea făcută de angajații Autorității de Supraveghere Financiară împotriva reformei adoptate de guvern prin care au fost reduse salarii și au fost tăiate mai multe posturi.

CAB a soluționat până în prezent alte două demersuri similare inițiate de angajații Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Deciziile instanței au fost diametral opuse: în cazul angajaților ANCOM, reforma a fost suspendată, la ANRE, nu.

Ce cer angajații ASF

Angajații ASF, autoritatea care arbitrează piețele de capital, asigurării și pensii private, au introdus două acțiuni pe rolul Curții de Apel București prin care cer suspendarea hotărârii 74 din data de 24 decembrie 2025 a ASF, care a stabilit reducerea cu 30% a salariilor tuturor angajaților și a numărului de posturi din instituție.

Un prim proces a fost deschis pe 13 ianuarie de 153 de angajați, termenul de judecată fiind stabilit pentru 3 februarie.

Pe 28 ianuarie, alți 91 de angajați au dat în judecată ASF cerând același lucru: suspendarea hotărârii prin care li s-au tăiat salariile și posturile. În cel de-al doilea dosar, CAB urmează a judeca solicitarea pe 25 februarie. 

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, din totalul de 544 posturi cât avea ASF, au fost desființate 75, dintre care 33 erau posturi ocupate.

Autoritatea a comunicat la solicitarea HotNews.ro și cu cât au scăzut salariile în instituție. Astfel, indemnizația netă lunară a președintelui ASF Alexandru Petrescu a scăzut la 43.991 de lei (circa 8.800 de euro n.a.) de la 1 ianuarie 2026, față de 62.844 de lei (peste 12.500 de euro) la sfârșitul anului trecut.

Salariul net al prim vicepreședintelui ASF, Gabriel Ioan Avrămescu, a scăzut de la 58.142 de lei (peste 11.600 de euro) în decembrie 2025 până la 40.699 de lei (peste 8.100 de euro) de la 1 ianuarie 2026.

Salariul minim în ASF a scăzut sub 1.000 de euro

În urma implementării Legii nr. 145/2025 la nivelul ASF, salariul minim a scăzut sub 1.000 de euro. După reducerea cu 30% a tuturor salariilor aflate în plată pentru salariații ASF, precum și cel al grilelor salariale, prin Hotărâre a Consiliului ASF, începând cu data de 01.01.2026, au rezultat următoarele niveluri salariale: salariul minim net (referent): 4.097 lei, salariul mediu net: 9.500 lei, salariul maxim net (director): 27.000 lei.

Autoritatea subliniază că de la 1 ianuarie 2026 a desființat toate funcțiile de director general de la nivelul instituției.

Anterior reformei Guvernului Bolojan, ASF, ANRE și ANCOM erau instituțiile cu salariile cele mai mari din sectorul public românesc. Cele trei autorități se autofinanțează din diverse taxe asupra sectoarelor pe care le supraveghează, taxe care se regăsesc în final în facturile pe care le plătesc românii la RCA, energie electrică și gaze naturale ori telefonie, internet și TV.

Ce au decis judecătorii în cazul ANCOM și ANRE

Primii angajați care au contestat măsurile reformei premierului Ilie Bolojan au fost cei de la Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM), condusă de Valeriu Zgonea. 

Pe 24 decembrie, aceștia au cerut Curții de Apel București suspendarea deciziei prin care s-au tăiat salariile și redus posturile. În 30 decembrie, instanța a dat câștig de cauză angajaților ASF și a suspendat hotărârea. Decizia, deși nu este definitivă, a fost executorie.  

Și angajații Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au contestat în instanță tăierea cu 30% a salariilor și disponibilizarea a 14 angajați din cei circa 300.

Dosarul a fost înregistrat tot la Curtea de Apel București, pe 8 ianuarie 2026, iar pe 29 ianuarie, instanța a respins cererea. Nici în acest caz decizia nu este definitivă.

INTERVIURILE HotNews.ro