Un castel din secolul XVI va găzdui întâlnirea pe care liderii UE o vor decisivă pentru viitorul blocului. Discuții despre rivalitatea cu SUA și China, după avertismentul sumbru al lui Emmanuel Macron
Liderii Uniunii Europene se vor întâlni joi într-un castel din Belgia pentru discuții în spatele ușilor închise privind modalitățile în care blocul comunitar poate concura economic cu un rival global precum China și cu un aliat din ce în ce mai puțin de încredere precum Statele Unite, într-un moment în care ordinea mondială bazată pe reguli se erodează, scrie Reuters.
În ultimele două decenii creșterea economică a UE a fost constant mai slabă decât cea a Statelor Unite, iar productivitatea și inovația în blocul comunitar, în special în domenii precum inteligența artificială (AI), au rămas în urmă atât față de SUA, cât și China.
UE se confruntă acum și cu taxele vamale impuse de Donald Trump și cu restricțiile impuse de China asupra exporturilor de minerale critice de care blocul celor 27 de state este dependent.
Reuters subliniază că, având nevoie de mai multă bogăție pentru a finanța decarbonizarea și digitalizarea și pentru a-și consolida apărarea în fața unei Rusii agresive, UE a devenit tot mai conștientă că acum este momentul pentru acțiune.
Antonio Costa, președintele Consiliului European care prezidează summiturile UE, îi va găzdui pe liderii europeani la castelul Alden Biesen din secolul al XVI-lea, situat în estul Belgiei, pentru a discuta ce măsuri ar trebui luate.
Foștii prim-miniștri italieni Mario Draghi și Enrico Letta, autorii a două rapoarte influente din 2024 privind provocările competitivității UE și piața sa unică, sunt de asemenea invitați să-și împărtășească opiniile.
Dar Reinhilde Veugelers, cercetător principal la think tank-ul Bruegel, s-a arătat sceptică în privința faptului că sesiunea de „brainstorming” de joi va produce mai mult decât o simplă „declarație frumoasă”.
UE are nevoie de un răspuns la Trump, China și Rusia
Raportul lui Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, a fost adoptat ca un plan de acțiune pe care UE ar trebui să-l urmeze. În acest sens, Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen a redactat și publicat începând cu septembrie 2025 o serie de documente privind finanțarea, apărarea și reducerea reglementărilor în blocul comunitar.
Cu toate acestea, „Observatorul Draghi”, un birou al think tank-ului European Policy Innovation Council care monitorizează implementarea celor 383 de recomandări ale sale, afirmă că până în ianuarie 2026 doar 15% fuseseră puse în aplicare, iar alte 24% doar parțial. Progresul, afirmă organismul, a fost mai degrabă gradual decât unul care să ducă la transformări reale puternice.
Letta a afirmat că paharul este „pe jumătate plin” în ceea ce privește aprofundarea pieței unice, existând unele progrese în inițiative critice precum serviciile și capitalul. El a mai spus că UE trebuie să finalizeze o uniune energetică, o uniune digitală și o piață de capital la nivelul întregii Uniuni, capabilă să concureze cu investițiile din SUA în companii noi și infrastructură.
Mesajul său-cheie pentru lideri ar fi asumarea unui termen-limită: finalizarea pieței unice a UE până în 2028.
„Cred că aceasta este singura cale de a răspunde lui Trump și presiunilor externe la care este supusă Uniunea Europeană din partea Chinei, Rusiei și Statelor Unite, în moduri diferite”, a declarat el pentru Reuters.

Avertismentul președintelui Franței, care conduce ofensiva „Made in Europe”
Deși toate statele UE doresc un bloc mai competitiv, ele nu sunt de acord asupra modului în care acest lucru poate fi realizat.
Președintele francez Emmanuel Macron și-a reînnoit marți apelul ca UE să recurgă la mai multă îndatorare comună pentru a investi la scară largă și a contesta hegemonia dolarului. Într-un avertisment sumbru, el a afirmat că europenii nu mai trebuie să își facă iluzii în privința relațiilor cu SUA.
Amintind de criza provocată de revendicările președintelui Trump asupra Groenlandei, liderul de la Palatul Elysee a spus că „la finalul momentului de vârf al crizei, a existat un sentiment laș de ușurare”. Macron Donald s-a referit la faptul că Trump a exclus în premieră, în discursul pe care l-a susținut luna trecută la Forumul Economic Mondial de la Davos, folosirea forței pentru a obține controlul asupra vastei insule, un teritoriu autonom al Danemarcei.
„La fel ca în vara lui 2025, după ce UE și SUA au semnat acordul privind taxele vamale. Au existat amenințări și intimidări. Apoi, dintr-odată, Washingtonul a dat înapoi. Iar oamenii au crezut că totul s-a terminat. Dar să nu credeți asta nici măcar o secundă. În fiecare zi apar amenințări legate de sectorul farmaceutic, de tehnologia digitală…”, a spus avertizat Emmanuel Macron într-un interviu publicat de mai multe ziare majore din Europa.
„Atunci când există un act clar de agresiune, cred că ceea ce ar trebui să facem nu este să ne plecăm capul sau să încercăm să ajungem la o înțelegere. Cred că am încercat această strategie timp de luni de zile. Nu funcționează”, a declarat liderul francez pentru mai multe publicații, inclusiv Le Monde și Financial Times.
Macron a afirmat că administrația Trump este „deschis anti-europeană” și urmărește „dezintegrarea” Uniunii Europene.
„Statele Unite ne vor ataca, în lunile următoare – asta este sigur – pe tema reglementării digitale”, a adăugat Macron, avertizând asupra unor posibile taxe de import impuse de Trump în cazul în care UE va folosi Legea privind serviciile digitale (DSA) pentru a reglementa activitățile din Europa ale marilor companii americane din sectorul tech, precum Meta sau Amazon.

„Partea bună a problemelor europene”
Franța promovează, de asemenea, o strategie „Made in Europe”, care ar stabili cerințe minime de conținut produs în Europa pentru bunurile achiziționate cu bani publici. Această abordare a divizat țările UE și a alarmat producătorii auto, care obțin multe componente pentru mașini din afara Uniunii.
Germania susține că cheia este creșterea productivității, nu acumularea de noi datorii. Berlinul subliniază de asemenea necesitatea acordurilor comerciale, precum cel cu blocul sud-american Mercosur, pe care Franța îl respinge din cauza opoziției fermierilor francezi.
Înaintea întâlnirii de joi, cancelarul german Friedrich Merz și alți lideri europeni se vor reuni miercuri la Anvers cu directori de companii, la un summit industrial menit să formuleze clar cerințele mediului de afaceri european.
„Partea bună a problemelor europene este că Europa le-ar putea rezolva singură, dacă și-ar dori cu adevărat. Pentru că multe țin de flexibilitate, mai puțină birocrație, legi ale muncii mai flexibile”, a declarat pentru Reuters Christian Bruch, directorul general al Siemens Energy.
