Prima reacție a Kremlinului privind acuzațiile legate de otrăvirea lui Navalnîi cu toxina broaștei săgeată
Kremlinul a respins luni acuzațiile venite din cinci țări europene conform cărora statul rus l-ar fi ucis pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, în urmă cu doi ani, folosind o toxină extrasă de la o specie otrăvitoare de broască, spunând că afirmațiile „nu se bazează pe nimic”, informează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor că Moscova are o opinie foarte negativă asupra acuzațiilor europene, pe care le-a numit false.
„Bineînțeles, nu acceptăm astfel de acuzații. Nu suntem de acord cu ele. Le considerăm părtinitoare și nefondate. Și, de fapt, le respingem cu fermitate”, a spus Peskov.
Autoritățile ruse, care au scos în afara legii mișcarea lui Navalnîi ca fiind extremistă, au respins anterior acuzațiile văduvei sale, Iulia Navalnaia, conform cărora statul l-ar fi ucis, susținând că a murit din cauze naturale.
Navalnîi, cel mai proeminent critic intern al președintelui Vladimir Putin, a murit în februarie 2024, la vârsta de 47 de ani, într-o închisoare de la Cercul Polar, unde își ispășea o pedeapsă de 19 ani.
Decesul lui a survenit cu o lună înainte ca liderul rus să fie reales într-un vot covârșitor, despre care statele occidentale au spus că nu a fost nici liber, nici corect.
Într-o declarație comună emisă sâmbătă, Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia și Olanda au declarat că analizele probelor prelevate din corpul lui Navalnîi au confirmat „în mod concludent” prezența epibatidinei, o toxină secretată de broaștele otrăvitoare din America de Sud și care nu se găsește în mod natural în Rusia. Aceasta este de aproximativ 100 de ori mai puternică decât morfina.
Anterior, și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins acuzațiile, spunând că sunt doar „afirmaţii propagandă menită să distragă atenţia de la problemele presante ale Occidentului”.
