Traian Băsescu, după amenințarea venită din Iran: România poate respinge un atac, dar „nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni, după amenințările Teheranului, că decizia țării noastre de a pune la dispoziția armatei americane bazele militare este „corectă” și servește consolidării relației cu Statele Unite, însă a avertizat că, într-un context internațional tensionat, „nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor”.
„La solicitare expresă, România a pus la dispoziţia armatei SUA bazele militare de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu şi Baza Aeriană Câmpia Turzii. Decizia este corectă şi în interesul pe termen lung al consolidării relaţiei cu SUA şi a securităţii României”, a scris Băsescu într-o postare pe Facebook.
Fostul șef al statului a punctat că în cele două baze militare vor fi găzduite „avioane cisternă pentru alimentarea în aer a avioanelor de vânătoare şi bombardament, drone de cercetare şi bombardament, precum şi radare destinate dirijării sistemelor antirachetă şi a avioanelor de luptă”.
„În opinia mea, nimic din cele de mai sus nu înseamnă echipament militar defensiv”, a spus Băsescu.
„Este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda”
El a adăugat că, deşi România are „o relaţie veche şi bună” cu Teheranul, „este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda”.
„Într-o astfel de situaţie România dispune de echipamentele militare necesare pentru a îndepărta pericolul, dar nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor”, a scris fostul președinte.
Băsescu a menționat că printre riscurile posibile se numără și atacuri teroriste efectuate de islamişti radicalizaţi sau atacuri cibernetice.
„În aceste condiţii, în opinia mea, statul român trebuie să ia urgent măsuri preventive de informare a populaţiei legat de modul de acţiune în cazul unor posibile atacuri”, a mai spus el.
Fostul preşedinte a adăugat că „poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească unde se adăposteşte el şi familia, dacă are bani şi mijloace de subzistenţă pentru două trei zile, dacă ar fi nevoie”.
„Să notăm! Nu mai este gratis ca în Afganistan, Irak şi Balcani. Postarea este doar o părere”, a conchis Băsescu.
Iranul a amenințat România
Teheranul a avertizat luni că va reacționa pe plan politic și juridic după ce România a dat undă verde Statelor Unite pentru folosirea bazelor militare în operațiuni contra Iranului, potrivit publicației de opoziție Iran International, care relatează de la Londra.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmaeil Baghaei, a transmis luni, într-o conferință de presă, că permisiunea României ca SUA să deplaseze soldați și echipament militar în bazele din țară noastră „ar fi inacceptabilă în conformitate cu dreptul internațional și ar atrage după sine responsabilitatea internațională a țării noastre”.
„Dacă România pune bazele sale la dispoziția Statelor Unite, acest lucru ar echivala cu participarea la o agresiune militară împotriva Iranului”, a declarat oficialul.
„România nu este parte a conflictului. Prioritatea noastră este efortul diplomatic pentru de-escaladare, pentru care am pledat încă din prima zi a conflictului”, a transmis MAE într-o primă reacție.