Prima reacție publică a lui Putin după rezultatele de la alegeri. Mesajul adresat direct către trupele de pe linia frontului
Președintele Vladimir Putin susține că prezența înregistrată la alegerile parlamentare din weekend arată că rușii susțin forțele ruse care luptă în Ucraina și eforturile autorităților pentru securitatea națională, a scris Reuters.
Partidul pro-Kremlin „Rusia Unită”, aflat la putere, și-a păstrat majoritatea în parlamentul național după alegerile pentru Duma de Stat din acest weekend, conform rezultatelor electorale prezentate luni.
Rezultatele de luni au plasat Rusia Unită la un scor de 57%, ceea ce înseamnă că urmează să aibă un număr record de 355 de mandate în Duma de Stat, adică aproape 80% din total.
Scrutinul a fost catalogat de UE drept „un simulacru de democrație”, iar Novaia Gazeta Europa, o publicație independentă, susține că Rusia Unită a obținut, de fapt, un scor de 1,7 ori mai mic decât cel anunțat oficial.
Putin prezentase scrutinul drept un test al susținerii populare pentru războiul din Ucraina și pentru hotărârea sa declarată de a continua lupta până la atingerea principalelor obiective militare.
Putin laudă prezența „record”: „Poporul Rusiei susține eforturile noastre”
Conform Comisiei Electorale Centrale a Rusiei, prezența la vot a fost de 59,3%. Agenția de presă a statului rus TASS susține că prezența a fost mai mare decât la majoritatea rundelor recente de alegeri pentru Duma de Stat.
Vladimir Putin a comentat public rezultatele pentru prima dată.
„Un număr atât de mare, chiar record, de oameni care au ieșit și au votat arată că poporul Rusiei susține eforturile noastre menite să consolideze țara”, a declarat liderul rus.
În unul dintre momentele discursului său televizat de miercuri, el li s-a adresat în mod direct soldaților de pe linia frontului.
„Acest vot este pentru voi. Oamenii cred în voi, cred în victoria noastră, cred în curajul vostru, în eroismul vostru”, a spus Putin.
1 din 10 deputați – veterani ai războiului din Ucraina
Alegerile câștigate de partidul pro-Kremlin Rusia Unită au adus în Duma de Stat un număr de 49 de veterani ai războiului din Ucraina , a anunțat Vladimir Iakușev, secretarul Consiliului General al grupării politice a președintelui Vladimir Putin.
Practic, veteranii vor ocupa 1 din 10 locuri în camera inferioară a parlamentului rus, care are în total 450 de membri.
Totuși, nu este vorba despre o mișcare pur simbolică. Această militarizare a legislativului este un plan bine pus la punct al Kremlinului, spun observatorii.