Skip to content

Nova Power & Gas susține că un secretar de stat i-a cerut să fie parte la memorandumul pentru gaze lichefiate americane. „A fost o decizie ad-hoc”, spune acesta

Compania afirmă că a fost invitată să fie parte în acord cu doar o zi înainte.

Nova Power & Gas a fost implicată în semnarea la Atena a unui memorandum pe 7 noiembrie 2025, pentru o tranzacție cu gaze lichefiate americane. Compania afirmă că era prezentă în sala de conferințe de la Atena și acolo a primit invitația din partea lui Cristian Bușoi, secretar de stat PNL în Ministerul Energiei. Compania afirmă că a primit forma memorandumului în după-amiaza zilei de 6 noiembrie 2025 și că a acceptat să îl semneze deoarece era un document neangajant.

HotNews a solicitat un punct de vedere secretarului de stat. Acesta a răspuns că s-a dus la Atena în locul fostului ministru PSD Bogdan Ivan și că „este însă adevărat ca a fost o decizie ad-hoc si ca era un memorandum neangajant”.

Cristian Bușoi: „L-am însoțit pe dl Mureșan”

„Am făcut parte dintr-o delegație guvernamentală a României care participa la PTEC, înlocuindu-l pe dl ministru Ivan, care trebuia să fie prezent la Congresul PSD unde urma a fi ales prim-vicepreședinte.

Nu i-am invitat eu personal să semneze memorandumul, dar la solicitarea organizatorilor l-am însoțit pe dl Mureșan (n.red. Teofil Mureșan, acționarul Nova Power) la ceremonia și poza oficială de semnare, pentru ca în cazul tuturor celorlaltor țări, companiile care semnau (unele din ele companii de stat sau în care statul avea o participare importantă) erau însoțite de miniștrii sau secretarii de stat din energie”.

Nova Power & Gas mai spune că nu a participat la discuțiile anterioare privind Coridorul Vertical. Nova Power & Gas a transmis precizări referitoare la Memorandumul de Înțelegere pentru GNL semnat la Atena pe 7 noiembrie 2025, document care a vizat dezvoltarea Coridorului Vertical de gaze lichefiate.

Compania mai susține că nu a participat la discuțiile purtate în anii anteriori între statele interesate de proiect.

Ce s-a întâmplat cu o zi înainte de semnare

„Pe 6 noiembrie 2025, cu o zi înainte de semnarea memorandumului la Atena, Nova Power & Gas, care era prezentă în sala de conferințe, a fost invitată să devină parte a memorandumului de către reprezentanți ai Transgaz, ai Guvernului României și ai Ministerului Energiei, prin domnul secretar de stat Cristian Bușoi”, afirmă compania.

Potrivit Nova Power & Gas, invitația a fost făcută pentru a rezolva o situație apărută în ultimul moment. Memorandumul trebuia să fie semnat nu doar de operatorul de transport, ci și de o companie care importă și exportă gaze naturale.

„Invitația a fost motivată ca soluție la o situație de ultim moment, întrucât memorandumul trebuia semnat, alături de operatorul de transport, și de o companie care importă și exportă gaze naturale”, se arată în precizările companiei.

Nova Power & Gas spune că îndeplinea acest profil prin activitatea sa de import și export și prin filialele pe care le are în țările din regiune. Compania afirmă că în ultimii ani a importat gaze majoritar din Bulgaria.

Potrivit Nova Power & Gas, forma memorandumului i-a fost transmisă abia în după-amiaza zilei de 6 noiembrie, cu o zi înainte de semnare. Compania spune că acest lucru poate fi demonstrat prin corespondența purtată la acel moment.

„Compania a acceptat la rugămintea reprezentanților Guvernului României deoarece era vorba despre un document neangajant”, mai precizează Nova Power & Gas.

Nova Power: Cantitățile din memorandum erau destinate în principal tranzitului

În ceea ce privește cantitățile de gaze prevăzute în memorandum, Nova Power & Gas susține că acestea erau destinate în principal tranzitului și nu consumului intern al României.
„Cantitățile de gaze estimate în memorandum erau destinate majoritar tranzitului, conform estimărilor transmise de alte țări, și nu consumului intern al României”, afirmă compania.
Nova Power & Gas susține că, ulterior semnării memorandumului, a fost elaborată o estimare separată a necesarului intern al României, care a indicat anii în care producția internă nu ar fi acoperit consumul.

Potrivit companiei, în discuțiile la care a participat, importurile destinate consumului intern ar fi fost luate în calcul doar pentru anii în care ar fi rezultat un deficit între producție și consum, respectiv în perioada 2036-2049.

Compania neagă că ar fi oferit altor firme gaze americane

Nova Power & Gas respinge și informațiile sau percepțiile potrivit cărora ar fi intermediat cantități de GNL american pentru alte companii românești. „Nova Power & Gas nu a discutat și nu a oferit cantități de GNL american niciunei alte firme”, precizează compania.

În cazul Romgaz, Nova Power & Gas afirmă că discuțiile au fost purtate direct cu Atlantic-SEE LNG Trade și că nu a participat la acestea. „Romgaz a purtat discuții directe cu Atlantic-SEE LNG Trade, discuții din care Nova Power & Gas nu a făcut parte”, se arată în comunicat.

Nova Power & Gas susține că GNL-ul american ar fi fost mai ieftin în 2026 și 2027

Nova Power & Gas afirmă că, potrivit primei propuneri primite de la consorțiul greco-american, GNL-ul american ar fi avut pentru 2026 și 2027 un preț de 30-35 de euro/MWh, inclusiv costurile de transport. „Contrar percepției că este scump, gazul provenit din GNL american ar fi fost mult mai ieftin pentru 2026 și 2027”, susține compania.

În comparație, Nova Power & Gas indică un preț de 65 de euro/MWh pentru 2026 și 58 de euro/MWh pentru 2027 pe piața internă. Compania nu precizează în comunicat metodologia exactă de calcul a celor două niveluri de preț și nici toate componentele incluse în comparația cu prețul pieței interne, în afara mențiunii că oferta pentru GNL includea costurile de transport.

Memorandumul a expirat fără să fie semnat vreun contract

Nova Power & Gas mai precizează că, în cele 90 de zile în care memorandumul a fost valabil, nu s-a ajuns la un acord comercial. „În perioada de 90 de zile de valabilitate a Memorandumului nu s-a ajuns la niciun acord, nici măcar la un draft de contract”, afirmă compania.

Memorandumul a expirat la 5 februarie 2026

Nova Power & Gas susține însă că are în continuare propriul interes comercial pentru importurile de gaze lichefiate americane. Compania operează centrale electrice pe gaze și are în dezvoltare o nouă centrală de 160 MW, a cărei primă etapă este programată să intre în operare în decembrie 2026. Compania spune că are și alte proiecte de centrale până în 2028 și un portofoliu de clienți pentru care are nevoie de gaze.

„Compania are nevoie de gaz pentru nevoile proprii și a importat majoritar în ultimii ani, importul fiind mai ieftin decât gazul de pe piața internă”, afirmă Nova Power & Gas. În prezent, compania spune că discută cu alți traderi americani pentru importuri de GNL destinate propriilor nevoi, pe ruta Grecia-Bulgaria, și susține că același tip de demers este făcut și de alte companii din România.

Precizările au fost făcute în contextul în care The Wall Street Journal a relatat că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în martie, la o cină la Atena cu oficiali americani și greci, a dat de înțeles că americanii au fost implicaţi în demiterea lui Bolojan, existând presiuni ca România să cumpere gaze lichefiate americane, la prețuri dezavantajoase.

Pe 7 noiembrie 2025, la Atena, compania de stat Transgaz, firma privată Nova Power & Gas și compania greacă Atlantic-SEE LNG Trade au semnat un memorandum de înțelegere neangajant pentru a explora aprovizionarea cu GNL pe Coridorul Vertical. 

La forumul de la Atena, unde a fost semnat memorandumul, a participat și fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a relatat G4Media.

Ulterior, fostul ministru al energiei Bogdan Ivan a încercat să convingă producătorul de gaze Romgaz să cumpere gaze naturale lichefiate din SUA, prin intermediari greci și români, susține o sursă a HotNews, care a descris în detalii momentul. Ivan, 35 de ani, ocupa poziția de ministru al Energiei din partea PSD.