Jurnalistul Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan l-a interzis la Cotroceni: „Am o singură supărare”
Jurnalistul Ovidiu Vanghele a spus, după ce Nicușor Dan l-a anunțat că va fi interzis la Cotroceni de acum încolo, că are un singur regret după conferința de presă de marți seară a șefului statului.
„Am o singură supărare după această seară: că nu am primit răspuns de la președinte la întrebarea mea“, a scris Vanghele pe contul său de Facebook în noaptea de marți spre miercuri.
„Acest rezultat îmi poate fi imputat, întrucâtva, și mie, că n-am avut prezența de spirit să insist politicos să-mi răspundă. În apărarea mea, am fost, recunosc, uimit de cuvintele președintelui, și asta-mi reproșez, că trebuia să fiu mai bun de-atât”, a continuat el.
„Întrebarea mea a fost următoarea:
<Vă prezint un fapt: doamna procuror general Cristina Chiriac, numită de dumneavoastră în funcție în 8 aprilie, a votat, acum o lună – o lună și jumătate, dânsa, în secția pentru procurori a CSM din care face parte – e membru de drept acolo – împotriva propunerii ca această secție să sesizeze Inspecția Judiciară pentru ca Inspecția Judiciară să cerceteze o ingerință în actul de justiție – o aparentă ingerință, până la o decizie definitivă – comisă chiar de dânsa. Deci dânsa a votat împotriva propunerii ca dânsa să fie cercetată. Este acest lucru parte din reformarea justiției pe care o propuneați cetățenilor români în campanie acum un an și jumătate?>“, a amintit Ovidiu Vanghele.
„Mi-aș dori să facem cumva să avem noi, cetățenii, un răspuns la această întrebare. Cred că ne-ar ajuta să înțelegem mai mult”, a mai scris jurnalistul pe Facebook.
Cum i-a răspuns Nicușor Dan
Președintele i-a răspuns lui Ovidiu Vanghele anunțându-l direct că l-a declarat persona non grata la Cotroceni.
„În primul rând, îmi cer scuze pentru că v-am făcut să așteptați atât de mult. În al doilea rând, față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniți la conferințe de presă la Palatul Cotroceni în acest mandat. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu, peste dispoziția mea, v-o comunic eu, dar dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări”.
O decizie similară nu a mai fost luată de peste trei decenii, din 1993, când Administrația Prezidențială a lui Ion Iliescu a procedat la fel cu ziarul „Evenimentul Zilei”.
Jurnalistul Ovidiu Vanghele are o experiență de 24 de ani în presă și este autorul mai multor investigații de impact în presa românească.
Alianța „A Patra Putere”: Interdicția este inacceptabilă
Alianța „A Patra Putere”, asociație profesională în care Ovidiu Vanghele este membru, a transmis că interdicția anunțată de Nicușor Dan este „inacceptabilă”.
„Motivele invocate de președintele Nicușor Dan nu au nicio legătură cu raportul care ar trebui să existe între Administrația Prezidențială și un jurnalist, care reprezintă interesul cetățenilor în sala de conferință. Întrebările jurnaliștilor nu pot fi interzise sau cenzurate în funcție de supărările personale ale unui șef de stat”, a spus organizația într-o luare de poziție postată pe Facebook.
Potrivit acesteia, angajații Administrației Prezidențiale nu au fost „miloși“ față de jurnalist, așa cum a spus Nicușor Dan, ci au refuzat să încalce Legea 544/2001, care spune că “Autoritățile și instituțiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acțiunile publice organizate de acestea”.
Alianța “A Patra Putere” a afirmat că miercuri, 11 noiembrie, va solicita Administrației Prezidențiale să comunice public temeiul legal în baza căruia lui Ovidiu Vanghele i se interzice să mai participe la conferințele de presă ale Administrației Prezidențiale și să mai adreseze întrebări șefului statului.
Potrivit Constituției României, articolul 30, alineatul 2, „Cenzura de orice fel este interzisă.” Poate fi interzis un jurnalist la conferințele președintelui? Ce prevede, concret, legea