Exploziile din Beirut: Cum au ajuns să fie stocate aproape 3.000 de tone de azotat de amoniu timp de șase ani în port și cum își pasează autoritățile responsabilitatea

Timp de șase ani, aproape 3.000 de tone de azotat de amoniu, o substanță care poate fi foarte periculoasă, au rămas depozitate într-un depozit fisurat din portul Beirutului, în ciuda multiplelor avertismente și a mirosurilor care emanau de aici, până la dubla explozie devastatoare de marți, scrie AFP.

Autoritățile portuare, serviciile vamale și serviciile de securitate erau toate la curent cu faptul că materii chimice periculoase sunt stocate în port dar aruncă vina una asupra altora.

Miercuri, guvernul a cerut arestarea la domiciliu pentru persoanele implicate în acest dosar. Un incendiu într-un hangar unde erau stocate tonele de azotat a provocat exploziile care au devastat portul, cartiere întregi ale capitalei și au ucis peste 130 de persoane, rănind alte câteva mii.

În 2013, Rhosus, o navă sub pavilionul Republicii Moldova și care venea din Georgia cu ruta Mozambic, a făcut escală în Beirut, potrivit unei surse din serviciile de securitate. Avea la bord 2.750 de tone de azotat de amoniu, un compus care este folosit ca îngrășământ dar poate intra și în compoziția anumitor explozibili.

Potrivit site-ului Marine Traffic, nava a ajuns în 20 noiembrie 2013 în Beirut și a rămas acolo.

De ce a fost descărcată încărcătura în port? Potrivit mai multor surse din serviciile libaneze de securitate, în timp ce Rhosus era în tranzit în Beirut, o firmă libaneză a depus plângere împotriva firmei care deținea vaporul, iar justiția a decis sechestrarea navei.

Încărcătura a fost depozitată în hangarul 12, consacrat mărfurilor confiscate.

„Spânzurați-i”

În iunie 2019, siguranța Statului, unul dintre cele mai importante organisme de securitate din Liban, a deschis o anchetă care viza încărcătura, după plângeri repetate legate de mirosurile greu de suportat care emanau din hangar.

În raport, este semnalat că este vorba despre „materii periculoase care trebuie mutate”. De asemenea, era lansat avertismentul că pereții hangarului erau crăpați, ceea ce făcea posibil un eventual furt, și se recomanda repararea acestora.

Conducerea portului, care știa despre caracterul periculos al produselor stocate, a trimis în cele din urmă muncitori să repare crăpăturile hangarului. Aceste lucrări, potrivit surselor citate, ar fi fost la originea dramei.

Azotatul de amoniu este o sare albă și inodoră, folosită ca bază pentru numeroase îngrășăminte sub formă de granule, și a provocat mai multe accidente industriale, printre care explozia uzinei AZF din Toulouse, în Franța, în 2001.

Potrivit unei alte surse din serviciile de securitate, „capacitatea de distrugere a acestei cantități de azotat de amoniu echivala între 1.200 și 1.300 tone de TNT”.

După explozie, directorul vămilor, Badri Daher, s-a grăbit să facă publică o scrisoare pe care a trimis-o în decembrie 2017 procuraturii, în care cerea ca marfa să fie transportată în afara portului sau să fie vândută unei companii locale, după ce armata afirmase cu nu are nevoie de ea.

Riad Kobaissi, un ziarist libanez de investigații specializat în afaceri de corupție, serviciile vamale încearcă să scape de orice responsabilitate în această dramă.

Subliniind de la început că este interzisă introducerea unor astfel de produse chimice în Liban fără autorizație, acesta spune că drama „pune în lumină colapsul și corupția din cadrul vămilor, care ar trebui să asume primele, dar nu exclusiv, responsabilitatea” pentru explozii.

Pe Twitter, oamenii, sub hashtagul „Spânzurați-i”, își strigă furia împotriva clasei conducătoare, considerată vinovată pentru dramă.

„Trebuie să plătiți pentru că ați ars inima mamelor și viitorul tinerilor și ați terorizat copiii”, a scris unul dintre ei, sub portretele liderilor politici.