Cum se poate monitoriza răspândirea epidemiei în România și ce se poate face pentru a suplini lipsa capacității de testare?

Deși se știe că numărul total al cazurilor este mult mai ridicat decît cel al cazurilor confirmate, amploarea răspîndirii COVID-19 este necunoscută. În funcție de stadiul epidemiei, de strategia de detectare și de urmărire a persoanelor aflate în contact cu cei infectați, ca și a capacității de testare, adevăratul număr de cazuri este estimat la câteva zeci de ori mai mare decît numărul cazurilor cunoscute (1),(2).

După gradul de severitate, cazurile pot fi clasificate sub forma unei piramide: la bază, cele asimptomatice, apoi cele cu simptome ușoare, cele severe care necesită spitalizare, terapie intensivă, ventilare mecanică, și în vârf, decesele. Este limpede că pe măsură ce severitatea condiției crește, cazurile au șanse mai mari să apară în statisticile oficiale, iar numărul cazurilor în condiția respectivă e estimat cu precizie mai bună. Evident, numărul deceselor cauzate de virus este mai precis estimat decît cel al persoanelor cu simptome ușoare.

În România lipsesc kiturile de testare (3), așa că pentru cazurile cu simptome ușoare recomandarea oficială este: sunați doctorul de familie, izolați-va la domiciliu. Această strategie nu pare eficientă (4), dar acesta e alt subiect.

Durează cîteva zile din momentul cînd o persoana manifesta primele simptome și cam 7 zile pînă ajunge eventual la spital (5). Pînă la terapie intensivă, durata mediană a fost de 10.5 zile în Wuhan -vezi graficul de mai jos (5), iar pînă la deces, de 18.5 zile (tot în Wuhan, conform (6) )

(grafic din The Lancet, Huang et al, (5))

În aceste condiții, cazurile cu simptome ușoare pot furniza indicii timpurii cu privire la răspîndirea și stadiul epidemiei.

Propun crearea unei rețele naționale – sentinelăpentru COVID-19, o rețea formata din voluntari (generaliști, doctori de familie), care să colecteze date adunate telefonic de la pacienți ce raportează simptome de răceală, gripă, pneumonie, în sfera de simptome asociate cu COVID-19.

Datele colectate vor trebui raportate zilnic prin intermediul unui formular electronic și colectate într-o bază de date. Ce indicatori trebuie colectați: vîrsta, sexul, localitatea, tipul simptomelor, data declanșării simptomelor, eventual informații despre numărul de persoane din gospodărie prezentând simptome din aceeași sferă. Ideal, după cîteva zile medicul-voluntar va re-contacta pacientul, colectînd informații despre evoluția simptomelor: “S-a recuperat sau s-a înrăutățit ? A ajuns la spital ? Daca a fost testat, care e rezultatul testului? ”

În lipsa testării nu poate fi exclusă posibilitatea unei alte surse de infecție (gripă ori alt patogen), dar în funcție de tipul simptomelor și succesiunea lor, cazurile netestate vor fi clasificate: foarte probabil, probabil, puțin probabil etc.

Au apărut deja studii cu privire la simptomele cele mai frecvente și ordinea declanșării lor (7), (8). Dacă printre cazurile semnalate de rețeaua-sentinelă vor apărea și cazuri care vor fi ulterior testate, istoria simptomelor aceste cazuri va fi folosită pentru evaluarea și îmbunătățirea metodei de clasificare. Metodologia trebuie adaptată pe baza datelor disponibile și a rezultatelor. Echipa care analizează datele trebuie să includă pe lîngă doctori și epidemiologi, și matematicieni și specialiști în inteligență artificială.

Analiza datelor ar putea să avertizeze despre apariția unui focar important într-o localitate cucîteva zile înainte ca aceste cazuri să se agraveze și să depășească resursele locale. În caz că într-o localitate numărul pacienților care telefonează cu simptome posibile de COVID-19 va crește brusc, cîțiva dintre ei vor fi testați. Nu e nevoie să fie testați toți, ca să căpătam convingerea că o comunitate e atinsă de virus. Am luat aici în calcul un scenariu asemănător cu cel din Italia.

Aceleași date pot fi folosite și la împărțirea teritoriului național în zone cu probabilitate mare de circulație a virusului, circulație restrînsă, fără circulație. Zonele cu circulație restrînsă pot fi atunci separate de restul pentru a evita răspîndirea virusului.

Rețeaua poate să cuprindă și spitale, și în acest caz, datele analizate pot include și teste de laborator. Atunci se pot analiza și biomarkeri pentru clasificarea cazurilor. Metode de machine learning vor fi utilizate pentru identificarea unor combinații de biomarkeri care să furnizeze o predicție bună.

După ce epidemia va fi oprită sau încetinită, va exista pericolul reapariției virusului pe teritoriul național. În acel moment, rețeaua-sentinelă poate să detecteze un eventual focar local.

Dacă între timp vor fi disponibile kituri de testare ieftine, e preferabilă metoda sugerată de cei de la NECSI (9): alcătuirea unei cohorte de persoane care datorita profesiei au contacte cu un număr mare de oameni (personal din sănătate, educație, lucrători în aeroporturi etc). Aceștia trebuie testați la intervale frecvente pentru COVID-19.

Metoda rețelei-santinelă nu e precisă, dar poate fi utilă, mai ales în lipsa capacității de testare. În plus, are avantajul că poate fi pusă în practică relativ rapid, prin voluntariat, fără mari costuri. În astfel de momente avem nevoie ca niciodată de voință, solidaritate și ingeniozitate.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro