Primăria Capitalei vrea să transforme 50 de hectare din Pădurea Băneasa în parc/ Ecocivica: Un dezastru, distruge spațiul verde
Primăria Capitalei vrea să transforme în parc 50 de hectare din Pădurea Băneasa, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu General. Mai exact, instituția cere Guvernului emiterea unei hotărâri privind trecerea unei suprafețe de 572.104 de metri pătrați din Pădurea Băneasa, aflată între străzile Padina, Vadul Moldovei și Aleea Privighetorilor, din administrarea Romsilva în domeniul public al municipiului București, în scopul reamenajării ca parc. Primăria Capitalei a mai avut o tentativă de a face asta, însă proiectul a fost desființat în instanță. Fundația Ecocivica se opune proiectului: ”Va distruge pădurea”.
”Se solicită Guvernului României emiterea unei hotărâri privind trecerea parcelelor 8, 11 și 14 din Unitatea de Producție UP || Băneasa din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al municipiului București, în scopul reamenajării ca parc. În cazul nerespectării destinaţiei imobilului, acesta revine de drept în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva”, se arată în proiectul de hotărâre.
Instituția recunoaște că pădurea este „plămânul orașului”, dar spune că se impune reamenajarea.
”Pădurea Parc-Băneasa este cel mai mare spațiu verde de pe raza administrativ-teritorială a municipiului București, asigurând zonei un microclimat cu o temperatură medie mai scăzută cu câteva grade față de alte zone din Bucureşti şi reprezintă pentru cetățenii municipiului București o zonă importantă de recreere şi de promenade pietonale. Din aceste motive, apreciem că acest bun imobil este de uz și de interes public local şi se impune reamenajarea acestuia în scopul mai sus menționat”, se arată în documentele însoțitoare ale proiectului de hotărâre.
Reprezentanții fundației Ecocivica spun că proiectul va distruge pădurea și deschide calea celor care au teren acolo să construiască.
”Primarul General vrea să pună mâna pe zeci de hectare din Pădurea Băneasa pentru a face un parc. Vă amintiți că și fostul primar Oprescu a-ncercat lucrul ăsta dar i-au sărit în cap presa și ong-urile. Proiectul avea un procent de ocupare a terenului, POT, de aprox 60%, adică dispărea 60% din pădure in favoarea restaurantelor, hotelurilor, cafenelelor, drumurilor. Acum proiectul este iarăși readus pe tapet. Primarul General propune Consiliului General adoptarea unei Hotărâri prin care să solicite Guvernului o HG care să permită transformarea pădurii in pădure-parc. In realitate se urmăresc mult mai multe interese. Există mai multe grupări care au pus gând rău pădurii dar au fost stopate de ong-uri. Trupul de pădure, ce se dorește a fi parc, va necesita dotarea cu toate utilitățile: apă, canal, drumuri etc. In prezent trupul de pădure aflat pe raza administrativă a Mun. București este despărțit de trupul de pe raza administrativă a Voluntariului de drumul forestier FE 008, cel care trece pe la Grădina Zoologică. Conform sentințelor instanțelor acel drum a rămas forestier, închis circulației publice. Drumul deservește ansamblul Greenfield și se circulă ilegal pe el. Așadar pădurea-parc, cu certitudine, va transforma drumul forestier in drum public, drumul aflându-se pe raza administrativă a MB. Nu in ultimul rând, acel drum este necesar ca aurul pentru cei care au retrocedate parcele în suprafață de 800 ha din cele 1250 ale Pădurii Băneasa. Unii dezvoltatori imobiliari, ca Tanți Dumitrescu, au parcele chiar la drumul forestier. O parte din pădure este lotizată în parcele de 1100 mp. Ce le lipsește pt construirea de vile și blocuri? DRUMUL! Și utilitățile apă, canal, energie electică, gaze. (…) Acest proiect, afirmăm cu toată convingerea, va distruge Pădurea Băneasa. Sunt multe interese la mijloc dar punerea in practică a proiectului ar însemna un dezastru pt calitatea mediului in București și împrejurimi”, se arată într-un comunicat transmis de fundația Ecocivica.
Prima tentativă de transformare a acestei bucăți de pădure în parc a avut loc în 2013.
”Prin adoptarea Hotărârii nr. 17/2013, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a aprobat includerea în domeniul public a imobilului – teren Parc Pădurea Băneasa, situat în Aleea Privighetorilor nr. 39-83, sector 1, în suprafață de 572.104 mp, înscris în cartea funciară nr. 239094, cu proprietar Municipiul Bucureşti. Înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Bucureşti s-a efectuat în baza prevederilor Legii nr. 716 bis/1930, pentru înfrumusetarea Capitalei emisă de Regele Mihai I al României, conform cărora Ministerul de Agricultură și Domenii a fost autorizat să cedeze Municipiului Bucureşti proprietatea Pădurii Băneasa în scopul de a fi amenajată ca parc pentru Municipiul Bucureşti. Ulterior, Regia Națională a Pădurilor-Romsilva a depus plângere împotriva încheierii de carte funciară la Judecătoria Sectorului 1, pe rolul acestei instante fiind deschis dosarul cu nr. 44571/299/2015*. In acest dosar, municipiul Bucureşti a avut calitatea de pârât. Prin Sentinţa civilă nr. 465/2017, instanta a dispus anularea încheierii de carte funciară nr. 240883/2009 emisă de OCPI şi rectificarea cărții funciare nr.239094 în sensul radierii înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate privind imobilul situat în Aleea Privighetorilor nr. 39-83, sector 1 menţionat cu titlu de teren având categoria de folosință pădure cu destinația de parc, în suprafață de 572.104 mp intabulat în favoarea Municipiului Bucureşti. Această sentinţă a rămas definitivă prin Hotărârea nr. 4292/18.12.2017 dată de către Tribunalul Bucuresti, Secția a V-a Civilă”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.
Potrivit sursei citate însă în 2018, Ministerul Apelor și Pădurilor a dat un ordin care permite transformarea pădurii în parc.
”Prin emiterea Ordinului 1084/2018, de către Ministerul Apelor şi Pădurilor au fost aprobate Normele metodologice referitoare la criteriile și modalitățile privind transmiterea unor suprafețe de fond forestier din grupa i funcțională-vegetația forestieră cu funcţii speciale de protecție din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor”, se arată în proiectul de hotărâre.
Din cele 938 de hectare cât are PădureaBăneasa, 609 hectare au fost retrocedate, potrivit informațiilorobținute de HotNews.ro de la Ministerul Mediului și Romsilva.
Pădurea, tăiată în două pentru un drum făcut pentru cartierul Greenfield
În 2017, la propunerea primarului Gabriela Firea, majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General a aprobat ransformarea unui drum forestier din pădurea Băneasa în drum rutier pentru accesul în cartierul rezidențial Greenfield. Primăria sectorului 1 a fost împuternicită să se ocupe de investiție.
Accesul în cartierul Greenfield s-a făcut până la începutul anului 2017 atât pe Aleea Teișani (o stradă cu o bandă pe sens) cât și pe drumul forestier din Pădurea Băneasa. La începutul lui 2017 însă, drumul forestier a fost închis în urma unei decizii definitive a instanței, care a decis că drumul forestier rămâne drum forestier. Situația a dus la blocaje severe pentru locuitorii din Greenfield, însă situația a fost parțial rezolvată la data aprobării hotărârilor.
Trebuie spus că, în momentul în care a obținut autorizația pentru construirea cartierului, dezvoltatorul s-a angajat că va face încă o intrare din Șoseaua de Centură, în plus față de Aleea Teișani. Însă acest angajament nu a fost respectat. De altfel, au fost nenumărate nereguli legate de acest cartier, multe din ele fiind vehement criticate de Fundația EcoCivica și de alte asociații de profil.
În 2017, dezvoltatorul cartierului Greenfield a anunțat că a găsit mai multe soluții pentru rezolvarea problemelor de acces în cartier. Una era construirea unui nou drum spre Șoseaua de Centură cu trecere la nivel peste calea ferată, iar alta era lărgirea la două benzi pe sens a actualei căi de acces dublată de îmbunătățirea intersecției cu DN1. La vremea respectivă s-a anunțat că terenurile au fost deja achiziționate, certificatele de urbanism au fost emise, procesul fiind în faza aprobărilor și avizelor. O a treia variantă era construirea unui drum de acces din Aleea Teișani pe sub pasajul centurii București către DN1, spre ambele direcții, atât către Otopeni cât și spre București.
Cu toate acestea, Primăria Capitalei a insistat cu soluția transformării drumului forestier în drum public.
Pe lângă beneficiarul oficial – Cartierul Greenfield – careva avea acces direct spre cartierul Pipera și Centrul Comercial Băneasa, maialesîncondițiileîn care investititorii construiesc încă 39 de blocuri, posibilăexplicație este că de noul drum, care practic taiepădureaBăneasaîndouă, ar puteaprofitași cei care au teren înpădure, încondițiileîn care Codul Silvic permite scoaterea din fondul forestier a 250 mp din suprafață de pădure pe care proprietarii o detin pentru construirea de locuințesaucase de vacanță. Chiar înzonaprin care trece drumul au circa 10 hectare controversații Dumitrescu Tanti Virginica și Ciorobea Adrian, searatăîntr-un extras de carte funciară eliberat de ANCPI.
Dumitrescu Tanti Virginica și Ciorobea Adrian suntcunoscuți pentru cumpărareamai multor drepturi litigioase pentru terenuri aflate înprocedura de retrocedare. Aceștia au devenit celebri datorită unui schimb de terenuri care a avut loc în 2005. Adrian Ciorobea și Tanti Virginica au cumpărat drepturile litigioase de lamoștenitorii de drept ai unui teren de 9,3 hectare care seaflă pe fundul Lacului Plumbuitașiîn Parcul Plumbuita.