Presa în diagonală: Reuniunea de la Viena pe tema acordului nuclear
Reuters: Toate părţile rămase în Acordul nuclear iranian convenit în 2015 doresc protejarea pactului şi se opun ferm deciziei Washingtonului de a reimpune unilateral sancţiuni Teheranului, a anunţat şeful delegaţiei chineze, la încheierea reuniunii reprezentanţilor părţilor rămase în acord.
Părţile rămase în pactul convenit în 2015 – Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia, China, UE şi Iran – au avut o reuniune de urgenţă la Viena pentru discuţii, convocată ca răspuns la o escaladare a tensiunilor dintre Iran şi Occident în ultima lună, inclusiv prin confruntări pe mare şi încălcări ale acordului de către Iran.
„Toate părţile şi-au exprimat angajamentul pentru protejarea JCPOA (Planul comun de acţiune cuprinzător – JCPOA, n.red.) şi au convenit să continue implementarea JCPOA într-o manieră echilibrată”, a declarat Fu Cong, director general al Departamentului pentru Arme şi Control în cadrul Ministerului chinez de Externe, adresându-se reporterilor la încheierea reuniunii de la Viena.
„Toate părţile şi-au exprimat opoziţia fermă faţă de impunerea unilaterală de către SUA a sancţiunilor”, a mai adăugat înaltul oficial chinez. (Traducere Rador)
BBC: Iranul a anunţat că-şi va reduce angajamentele asumate în acordul nuclear convenit în 2015, până când interesele sale vor fi protejate
Afirmaţiile au fost făcute în urma reuniunii de la Viena a părţilor rămase în acord.
Iranul a transmis că a fost adusă în discuţie problema legată de sechestrarea vaselor. O navă iraniană a fost reţinută de Marea Britanie, iar Iranul a răspuns sechestrând o navă britanică.
Corespondentul BBC transmite că adjunctul ministrului iranian de Externe a calificat discuţiile drept constructive însă a ţinut să sublinieze că ambele părţi au formulat plângeri. Potrivit unui membru al delegaţiei chineze, europenii au solicitat în mod special Iranului să renunţe la acţiunile privind activităţile nucleare pe care le-a încălcat, respectiv la unele limite încălcate de îmbogăţire a uraniului.
Europenii au cerut părţii iraniene să anuleze aceste acţiuni, iar Iranul a cerut europenilor să facă mai multe pentru a-i ajuta să facă faţă acestor sancţiuni foarte dificile pe care SUA le-au reimpus. (Traducere Rador)
MILLIYET: Potrivit unui anunţ al preşedinţiei iraniene, Rohani s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Omanului, Yusuf bin Alawi, aflat într-o vizită la Teheran. Rohani şi Alawi au discutat despre tensiunile din regiune şi modalităţile de soluţionare
Rohani a afirmat că prezenţa forţelor străine nu contribuie la securitatea regiunii ci, dimpotrivă, este unul dintre principalii factori ai tensiunii.
„Iranul nu a fost niciodată partea care a început un conflict cu alte ţări. Cauza tensiunii din regiune şi a evoluţiilor nedorite este ieşirea unilaterală a SUA din acordul nuclear dar şi iluziile acestei ţări”.
Iranul şi Omanul sunt responsabile de securitatea Strâmtorii Ormuz, a mai afirmat Rohani şi a adăugat că „Iranul se străduieşte să garanteze activitatea liberă şi sigură a navelor în Golful Oman, Golful Persic şi Strâmtoarea Ormuz”.
Rohani a susţinut că Marea Britanie a sechestrat „ilegal” petrolierul iranian.
„Acest gest nu va asigura Londrei niciun beneficiu, dimpotrivă îi va aduce doar pagube. Iranul se va opune tuturor cazurilor de încălcare a legislaţiei internaţionale, care vor periclita securitatea în Strâmtoarea Ormuz, Golful Persic şi Golful Oman”.
Preşedintele Iranului a subliniat că toate problemele regionale sunt interconectate şi că toţi cei care sprijină dezvoltarea regiunii trebuie să depună eforturi pentru a menţine stabilitatea şi securitatea.
La rândul său, Alawi a afirmat că relaţiile comerciale şi investiţiile reciproce între Teheran şi Muscat au evoluat şi că Iranul este esenţial pentru securitatea durabilă a regiunii. „Zona noastră traversează crize artificiale, prin interpuşi. Iranul şi Omanul trebuie să susţină stabilitatea şi securitatea durabilă a regiunii, în pofida problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă”. (Traducere Rador)