Sari direct la conținut

Fost șef al Cancelariei în Guvernul Tăriceanu, inculpat pentru complicitate la luare de mită / În acest dosar, Tăriceanu a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari

HotNews.ro
Fost șef al Cancelariei în Guvernul Tăriceanu, inculpat pentru complicitate la luare de mită / În acest dosar, Tăriceanu a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari

Marian Marius Dorin, fost șef al Cancelariei premierului la acea vreme Călin Popescu Tăriceanu, și Petru Berteanu, administrator al unei firme, au fost inculpați, marți, de către procurorii DNA pentru complicitate la luare de mită, în dosarul în care Tăriceanu este acuzat că ar fi primit mită 800.000 de dolari de la intermediarul afacerii Microsoft. În acest dosar, în 3 iunie, după șapte luni de tergiversări, Senatul a respins cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu.

DNA anunță că procurorii au dispus începerea acțiunii penale în cazul lui Marian-Marius Dorin, la data faptei șef al cancelariei prim-ministrului și Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, Berteanu și Marian Marius-Dorin au ajutat un înalt demnitar să pretindă, iar, în cursul anului 2008 să primească, în mai multe tranșe, foloase materiale de la reprezentanții unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiționale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licențe IT). În baza acestei înțelegeri, reprezentanții companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore, arată procurorii.

Potrivit DNA, suma de 800.000 dolari a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanță politică. Procurorii arată că, în ceea ce privește presupusul autor al infracțiunii, există un impediment legal cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale.

Este vorba despre dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat de către DNA de luare de mită. Liderul ALDE ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români. În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României. Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft.

În acest caz, în noiembrie 2018 procurorii DNA au cerut Senatului să încuviințeze începerea urmăririi penale. În 3 iunie, după șapte luni de tergiversări, Senatul a respins cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul președintelui Tăriceanu. Din decembrie anul trecut, Biroul permanent a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei solicitări, invocând că senatorii au nevoie de timp pentru studierea dosarului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro