VIDEO din dronă. Imagini în premieră cu Centura Bacău și primii 16 km de autostradă din Moldova (A7)
Lucrările la Varianta de Ocolire Bacău, un proiect de 30 de km lungime din care 16,27 km, între DN2 Sud și DN2 Nord, reprezintă prima bucată de autostradă (A7) din Moldova. Constructorul UMB a început lucrul efectiv la începutul lunii martie, dar are o mobilizare exemplară în teren, arată Asociația Pro Infrastructura care publică primele lor imagini aeriene cu șantierul viitoarei porțiuni din A7.
„Constructorul (UMB) are o mobilizare exemplară în teren și, doar într-o lună și jumătate de muncă, a reușit să avanseze vizibil la podul de 1,21 km peste Râul Bistrița (cea mai mare structură de pe lot)”, arată Asociația Pro Infrastructura (API).
Contractul pentru proiectul centurii Bacău a fost semnat cu UMB-Tehnostrade în decembrie 2018, după un an de licitație, însă tot proiectul are o istorie mult mai lungă, autoritățiile chinuindu-se să pornească șantierul încă din 2015. Valoarea contractului este de 668 milioane lei, fără TVA (echivalentul a 142 milioane Euro).
Contractul are un termen de proiectare și execuție de 3 ani pentru toată centura (16,27 km de autostradă plus 14,54 km de drum național cu o bandă pe sens).
„Sunt lucrări și în alte puncte: forare piloți la pasajul peste calea ferată M500 și la cel pe DJ207F la nord de Săucești, iar podul peste Râul Precista și DJ207F începe „să iasă din pământ”. Decopertări avem pe tot sectorul filmat, ba chiar zone destul de întinse unde s-au început terasamentele”, explică API.
„Într-un scenariu ultra-optimist, segmentul DN2 Sud-DN2 Nord (care conține A7) ar putea fi gata la finalul anului 2020, DACĂ se rezolvă la timp birocrația (exproprieri-mamut, relocări utilități, arheologie) și DACĂ antreprenorul general va păstra constant ritmul de lucru exemplar, cum rar s-a văzut pe șantierele din România”, mai susține Asociația.
Hartă – Porțiunea cu verde va fi la standard de autostradă, se suprapune cu viitoarea autostrada A7: