Sari direct la conținut

​Polonia: Kaczynski cere opoziției să refuze trecerea la euro până când țara nu prinde din urmă Germania din punct de vedere economic

HotNews.ro
​Polonia: Kaczynski cere opoziției să refuze trecerea la euro până când 
țara nu prinde din urmă Germania din punct de vedere economic

Liderul conservatorilor naționaliști polonezi aflați la putere, Jaroslaw Kaczynski, a somat miercuri opoziția parlamentară să refuze adoptarea euro înainte ca Polonia să nu ajungă din urmă Germania din punct de vedere economic, scrie AFP.

Aderând la UE în 2004, Polonia s-a angajat să adopte moneda unică, dar niciun interval de timp nu a fost fixat.

„Ideea este ca toate formațiunile, inclusiv a noastră, să garanteze că Polonia nu va introduce euro înainte de a atinge nivelul economic al țărilor de la vestul graniței noastre. Reperul nostru este înainte de toate Germania”, prima putere economică europeană, a spus Kaczynski, într-o declarație filmată la sediul partidului său Lege și Justiție (PiS).

Liderul PiS nu ocupă nicio funcție în stat dar este considerat inițiatorul celor mai importante decizii ale guvernului. El este cel care a intrpdus tema euro în campania pentru alegerile europarlamentare, în condițiile în care subiectul era practic absent de pe agenda publică.

„Împreună, trebuie să asigurăm securitatea și continuarea dezvoltării dinamice a Poloniei. Într-o chestiune atât de importantă ca viitorul zlotului polonez va trebui să facem o declarație fără ambiguități. O cere viitorul Poloniei și al cetățenilor săi”, se arată în textul pe care Kaczynski spune că l-a semnat.

Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută de tabloidul Super Express, 65% dintre polonezi nu doresc introducerea monedei europene, față de 35% care sunt partizanii aderării la zona euro.

Peste 80% dintre polonezi se declară însă satisfăcuți de apartenența țării la UE, potrivit diferitelor sondaje.

Jaroslaw Kaczynski se numără printre liderii populiști europeni care promovează suveranitatea statelor membre, împotriva curentului federalist.

La putere de aproape patru ani, guvernarea PiS a provocat tensiuni foarte puternice cu UE, după o serie de reforme judiciare considerate de Bruxelles o amenințare pentru independența Justiției și a statului de drept.

Sondajele arată că PiS va câștiga scrutinul european, urmat îndeaproape de Coaliția europeană, în centrul căreia se află partidul centrist de opoziție Platforma civică (PO), care mizează pe spectrul ieșirii Poloniei din UE („Polexit”) în cazul în care conservatorii se mențin la putere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro