Deciziile Curții Constituționale nu sunt obligatorii pentru toată lumea

Nu există decizie CCR care să nu fie respectată de orice persoană sau autoritate.”

(Tudorel Toader, ministru Justiției și fost judecător constituțional)

Dl Toader se înșală, evident. Există o autoritate a statului român care are un istoric recent și absolut remarcabil în direcția asta. Există o instituție care demonstrează, între altele, o flagrantă și virulentă lipsă de respect față de numeroase decizii ale Curții Constituționale. Care nu se consideră obligată câtuși de puțin de ele, care le ignoră fără vreun obstacol sau opoziție și fără ca decidenții de acolo să poată fi trași la răspundere în orice fel pentru lipsa de respect astfel demonstrată și pusă în practică.

La cine mă refer? La Curtea Constituțională însăși, desigur.

Nu aceeași instituție a decis, repetat, că sistemul tripartit de numire și revocare a conducerii parchetelor din legea 303/2004 este în deplin acord cu constituția, cu rolul și atribuțiile șefului statului și ale CSM, cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat? Decizii făcute toate praf, întâi în februarie anul curent, și apoi în cea de ieri? Nu Curtea Constituțională, în fix aceeași componență, a decis în 2017, citând alte decizii precedente, că atribuția sa se referă exclusiv la conflictele născute direct din textul Constituției, nu dintr-o lege? Decizie de care aceiași judecători și-au bătut joc ieri, când au admis un conflict privind revocarea unui procuror șef, conflict care nu poate să provină de altundeva decât din lege? Nu a statuat într-o decizie din 2013 că „atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice nu a fost concepută de legiuitorul constituant ca o a treia cale distinctă de examinare a constituţionalităţii actelor normative” ? Or, ce anume a făcut ieri altceva decât să dea o decizie de interpretare a art. 54 (4) din legea 303/2004, ca și cum ar fi admis o excepție de neconstituționalitate asupra lui? Nu cumva Curtea Constituțională a insistat în mai multe decizii decât îmi pot aminti că nu se poate transforma în legiuitor pozitiv, doar ca să impună (și) ieri o soluție legislativă particulară? În fine, că veni vorba, nu cumva foștii colegi i-au explicat într-o decizie de anul trecut chiar ministrului Toader că se înșală asupra consecințelor deciziei CCR 405/2016 la care acesta din urmă participase? Și exemple recente ar fi, destule.

Să ne înțelegem, deciziile unei Curți Constituționale se pot schimba în timp, inclusiv în condițiile în care legea fundamentală rămâne aceeași. Vorbim de o evoluție, e normal, e benefic, se întâmplă în democrații autentice, și nu e deloc cazul nostru. Chiar deloc. Spun asta fără să mă refer exclusiv la decizia de ieri, unde avem, nu o evoluție, ci o restaurație. O spun fără să mă limitez la faptul că actuala Curte arată lipsă de respect față de decizii luate de aceiași judecători, și datând cu doar câteva luni în urmă. Sau că le întoarce cu 180 de grade, și ce până mai ieri era alb devine negru. Mă refer în principal la faptul că procedează astfel fără să aibă dorința sau capacitatea să producă un minim de argumentație. Majoritatea din jurul dlui Dorneanu nu vrea sau nu poate să explice de ce consideră că deciziile precedente ale Curții nu (mai) sunt temeinice. Cel mai adesea nu poate sau nu vrea nici măcar să înregistreze faptul, ca atare. Astfel, temeiul deciziilor de acest gen pare să fi fost enunțat succint de Codrin Ștefănescu, acel strălucit izvor de drept constituțional: „facem asta pentru că putem!” Or, dacă ăsta e modul în care se arată respect față de deciziile Curții, nu vreau să știu cum arată lipsa lui.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro