Sari direct la conținut

DOCUMENT CSM propune ca abuzul în serviciu, delapidarea și alte infracțiuni de serviciu, pentru cei care nu sunt funcționari publici, să nu se pedepsească dacă valoarea prejudiciului este sub 50.000 euro / Iordache: Este un amendament care poate fi susținut

HotNews.ro

Comisia specială parlamentară pentru legislația din domeniul justiției a încheiat marți dezbaterile pe amendamentele depuse la proiectul PSD de modificare a Codului penal, urmând ca într-o ședință ulterioară acestea să fie tranșate prin vot. Supriza ședinței a fost o propunere venită marți de la CSM care prevede un prag de 50.000 euro pănâ la care abuzul în serviciu și alte infracțiuni de serviciu comise de alte persoane și nu de funcționarii publici să fie considerate infracțiuni, care va fi votată marți. Amendamentele depuse de Eugen Nicolicea și Cătălin Rădulescu, deputați PSD, au fost respinse de majoritatea PSD-ALDE.

UPDATE 20:12

Consiliul Superior al Magistraturii nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni, cu atât mai puţin în cazul infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii publici sau în cazul infracţiunilor de corupţie, precizează CSM, într-un comunicat publicat marți.

Vezi aici documentul transmis de CSM către Iordache cu respectiva propunere

Vezi aici documentul transmis de CSM cu propunerea privind evaziunea fiscala

UPDATE 17:45 Șeful Biroului de informare publică şi relaţii cu mass-media al CSM, judecătorul Florin Encescu, a declarat, pentru HotNews.ro, că este vorba de o „cauză de nepedepsire” care nu vizează infracțiuni de corupție și, de asemenea, nu vizează funcționarii publici. „Sunt excluse infracțiunile de corupție”, a subliniat acesta.

„Este un amendament care poate fi susținut. (…) Acest articol în forma CSM îl vom susține” a declarat Iordache după ședință. Iordache a menționat și că, în cazul art. 297 – Abuzul în serviciu – el va propune și va susține o definiție fără prag valoric pentru prejudiciu, așa cum a menționat în trecut. Însă Iordache refuză să spună cum va propune să fe redefinită infracțiunea de abuz în serviciu.

Vezi aici o transmisiune video a ședinței:

Consultă aici tabelul de lucru cu ultimele propuneri

16.49 Iordache a mai prezentat niște amendamente la omor și ultraj venite de la PSD – Comisia de apărare. Stelian Ion a atras atenția că nu intră la obiectivele acestei comisii.

S-a incheiat ședința, Iordache a anunțat că mâine de la 14.00 se reunește iar ședința pentru proiectul de modificare a Codului de procedură civilă.

16.29 Reprezentanții Forumului Judecătorilor anunță că se retrag de la lucrările comisiei.

Reprezentantul CSM în comisie, judecătoarea Lia Savonea, a precizat ca a venit cu mandat din partea Consiliului si a dat asigurări că amendamentele pe care le-au propus au fost discutate și votate în cadrul CSM.

16.05 CSM propune prag de 50.000 euro pentru abuzul în serviciu și alte infracțiuni de serviciu comise de alte persoane decât funcționarii publici, așa cum este cazul personalului contractual. Propunerea CSM a fost trimisă către Florin Iordache marți și se află la prima lectură pentru majoritatea parlamentarilor. Cei de la PNL se declară împotrivă.

Propunerea CSM modifică art. 308 din Codul Penal, unde adaugă următoarele alineate

„(3) În cazul infracțiunii prevăzute de art. 295 (DELAPIDARE-n.r.), săvârșite în condițiile alin 1, împăcarea parților înlatură răspunderea penala.

(4) Infracțiunile prevăzute la art 295 (delapidare – n.r.), 297-300 (abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu, folosirea abuzivă a funcției, uzurparea funcției – n.r.) și art. 304 (divulgarea informațiilor secrete – n.r.), săvârșite în conditiile alin (1), dacă au produs un prejudiciu material nu se pedepsesc atunci când valoarea prejudiciului este de cel mult 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, iar faptuitorul il acopera pana la momentul sesizarii instantei de judecată.

(5) Daca infractiunile prevazute la alin 4 au produs un prejudiciu material, iar faptuitorul acopera integral prejudiciul cauzal, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, limitele prevazute la alin 2 se reduc la jumatate.

(6)Dispozițiile alin 4 si 5 se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin 4, indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceștia.”

Ce prevede acum art. 308:

„Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane

(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.”

Cine este funcționar public în sensul legii penale:

Art. 175 Funcţionar public

(1)Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

„Mi s-a părut normal, le-am primit astăzi, să le aduc la cunoștință, să stiți de ele,” spune Iordache.

Marți se va tranșa acest subiect, a precizat el.

FOTO: Amendamentul CSM pe ecranul din comisie:

15.48: Iordache o ceartă pe Mariana Moț, secretar de stat în ministerul Justiției, pentru că un proiect de lege al Ministerului privind evaziunea fiscală întârzie. „Ați avut posibilitatea, daca dvs stați pe loc… Hai la muncă! Dacă nu veniți cu proiect de lege, îi dăm drumul ca inițiativă parlamentară.”

15.35 La propunerea lui Iordache, s-a votat respingerea amendamentelor grupului senatorial ALDE (link mai jos), în unanimitate. A votat inclusiv deputatul ALDE Steluța Cătăniciu.

Apoi s-a votat respingerea tuturor amendamentelor depuse de Eugen Nicolicea și Cătălin Rădulescu.

Citește aici ce prevedeau acestea

15.18 Iordache amintește de cele trei proiecte ale lui Rădulescu care au fost adoptate tacit de Camera Deputaților: „Ce pot să vă spun din partea grupului PSD – nu am susținut si nu vom susține aceste proiecte. Pentru noi este important ca acele trei proiecte care vizează Legea 303, Legea 304 și Legea 317 care au fost discutate și dezbătute în cadrul comisiei speciale. De ce au fost lăsate să treacă tacit? Asta e altă discuție”.

Apoi, Iordache menționează amendamentele ALDE la Codul Penal care se referă la fapte grave cu violență: „Noi le vom respinge”.

„Procedura nu opreste niciun parlamentar sa depună amendamente. Că sunt proaste, asta am văzut cu toții.”

Iordache spune că va exista un singur proiect de lege privind Codul Penal, toate celelalte proiecte privind codul penal vor primi raport de respingere.

***

„O serie de instituţii au depus amendamente, o serie de instituţii au depus comentarii. Acolo unde doriţi să interveniţi la fiecare articol în parte, am convenit, indiferent de partide, să ascultăm punctele de vedere ale dumneavoastră. În momentul în care vom termina parcurgerea întregului Cod penal, săptămâna viitoare să facem şi Codul de procedură civilă, care are un număr mic de articole, şi apoi începem, prin vot, să tranşăm, ţinând cont de amendamentele şi observaţiile pe care le-aţi făcut, să le adoptăm”, a precizat Iordache, în urmă cu o săptămână, într-o şedinţă a comisiei, citat de Agerpres.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro