CCR a admis contestațiile PNL și USR privind statutul magistraților, dar a respins sesizarea pe legea de organizare judiciară și legea CSM

Curtea Constituţională a României a admis joi sesizarea formulată de PNL, USR şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind modificările aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, au precizat surse din CCR pentru Agerpres.

De asemenea, sursele citate au arătat că sesizările PNL şi USR asupra Legilor 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse de către CCR.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen de joi s-au aflat obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea legilor nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, obiecţii formulate de un număr de 89 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL şi Grupului parlamentar al USR, dar şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, obiecţie formulată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Parlamentarii PNL şi USR au depus pentru a doua oară sesizare la Curtea Constituţională privind legile Justiţiei, după ce Legislativul le-a modificat în urma deciziei CCR. Documentul este împărţit în trei sesizări, pe fiecare lege. În sesizarea referitoare la modificarea Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, semnatarii susţin că Parlamentul şi-a depăşit limitele stabilite prin Decizia Curţii nr. 45/2018, modificând şi alte dispoziţii, care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale.

Conform sursei citate, prevederile regulamentare încălcate, art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 149 din Regulamentul Senatului, conţin dispoziţiile exprese referitoare la competenţa exclusivă de dezbatere şi adoptare a raportului de specialitate în procedura de reexaminare după declararea ca neconstituţională a unei legi. „Nu există niciun text regulamentar derogatoriu de la aceste norme regulamentare cu caracter imperativ. Mai mult, menţionăm că niciun obiectiv din cele prezentate în art. 1 al Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei nu prevede competenţa acestei comisii de a dezbate şi adopta un raport cu privire la legea de modificare a Legii nr. 303/2004 în procedura de reexaminare. Suntem în situaţia încălcării evidente a principiului legalităţii derivat din (…) Constituţie, potrivit căruia ‘în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, deoarece dispoziţiile regulamentelor parlamentare au caracter infraconstituţional, fiind aplicabilă, de-a întregul, obligaţia constituţională evidenţiată anterior. Termenul de 3 zile între data distribuirii raportului şi data dezbaterilor (…) nu a fost respectat”, se spune în document.

Sesizarea la Curtea Constituţională cu privire la modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară reclamă în principal încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. „Faptul că Parlamentul a înfiinţat o Comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei şi faptul că în această Comisie se dezbat legi de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004, 304/2004 şi 317/2004 nu se poate constitui într-un argument pentru a justifica adoptarea de amendamente de corelare între dispoziţiile celor trei legi de modificare şi completare, corelările putând fi realizate numai cu dispoziţii din fondul activ al legislaţiei. Numai o astfel de interpretare poate să fie acceptată prin raportare la competenţa Curţii Constituţionale de a verifica constituţionalitatea legilor adoptate de Parlament (…). Or, în acest caz, respectarea de către Parlament a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor presupune raportarea la acele legi care sunt în vigoare, nu la acelea care nu au parcurs tot procesul legislativ, nefiind promulgate de preşedintele României”, se mai arată în document.

În sesizarea cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, PNL şi USR sesizează faptul că nu a fost respectată competenţa exclusivă a comisiilor permanente în procedura specială de reexaminare după controlul de constituţionalitate, aşa cum este prevăzut în regulamentele celor două Camere.

În sesizarea trimisă la CCR, Instanţa supremă susţine că prevederile art. I pct. 57, art. 42 alin. (2) din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 41 alin. (1), precum şi art. 125 din Constituţia României, în sensul că noţiunea de „inapt”, ce nu este definită în contextul unei evaluări specifice activităţii desfăşurate de judecător sau procuror, ar putea afecta nu doar dreptul la exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, ci şi exercitarea dreptului la muncă, corespunzător pregătirii profesionale a acestuia.

De asemenea, ÎCCJ mai arată în sesizare că dispoziţiile art. I pct. 152, cu referire la art. 96 alin. (3) şi alin. (8) teza I sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, „prin conţinutul lor neclar şi confuz”. În opinia judecătorilor, aceste prevederi sunt o derogare de la dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţie, care asigură un echilibru perfect între necesitatea asigurării cadrului legal şi instituţional al funcţionării unei justiţii independente – ca premisă fundamentală a existenţei statului de drept şi democratic – şi drepturile persoanei care a avut de suferit în urma săvârşirii unei erori judiciare, „instituind în sarcina magistraţilor o răspundere materială ce depăşeşte graniţele trasate de acest articol”. ÎCCJ mai spune că textul cu privire la eroarea judiciară este lipsit de claritate şi conduce la confuzii în interpretarea şi aplicarea legii.