Sari direct la conținut

Biotehnologie pentru salvarea padurilor americane de castan – webPR

Smile Media

Castanul a fost cel mai raspandit arbore din padurile aflate in estul Americii de Nord. In ultimii ani a ajuns sa fie pe lista plantelor pe cale de disparitie. Motivul: o boala care in ultimul secol a distrus miliarde de arbori din aceasta specie. Cercetatorii de la Facultatea de Stiinte ale Mediului si Silvicultura a Universitatii de Stat din New York (SUNY), din Syracuse au creat un castan transgenic. Practic, ei au adaugat speciei clasice o gena care creeaza rezistenta la boala devenita endemica. Acest soi nou, imbunatatit, este gata pentru a fi supus testelor necesare obtinerii aprobarilor pentru cultivare.

„Am deschis calea prin care toti ceilalti copaci, care sunt afectati de astfel de amenintari – frasin, ulm, nuc – pot fi salvati”, considera William Powell, unul dintre membrii echipei de cercetare. Powell a lucrat in acest proiect timp de peste 27 de ani. El si partenerul sau au folosit biotehnologa pentru a adauga castanului o gena derivata din grau. Astfel s-a obtinut rezistenta la ciuperca ce provoaca mana, care a decimat padurile de castani din Statele Unite. Omul de stiinta este sigur ca reaparitia acestor arbori in padurile din estul tarii ar avea un impact ecologic pozitiv.

„Acest lucru ar influenta o multime de animale salbatice, de la albine la ursi. Animalele se hranesc cu miez de castane, iar unele insecte acvatice prefera, de fapt, sa se hraneasca cu frunzele castanilor americani in loc de cele de stejar, arbore care i-a ocupat locul”, explica Powell. Omul de stiinta a dat asigurari ca arborii transgenici nu au efecte nocive asupra altor arbori, insectelor, ciupercilor sau altor componente ale mediului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro