Principalele banci centrale ale lumii dau semnale ca au destula incredere in economia globala pentru a incheia epoca dobanzilor mici
Actiunile de pe principalele burse ale lumii au urcat vineri in apropierea nivelurilor record dupa ce cele mai mari economii fie au majorat dobanzile fie au semnalat ca urmeaza asa ceva, un semn puternic al increderii in privinta cresterii economice globale si a inflatiei
Investitorii si-au intors atentia la intrunirea sefilor finantelor globale ce are loc in Germania incepand de vineri, pe agenda fiind subiectele reformelor economice, protectionismului si cursurilor de schimb valutar, noteaza Reuters.
Bursele asiatice au consemnat cea mai buna evolutie din iulie 2016 si pana acum, pietele europene sunt animate, iar Wall Street-ul a scazut cu circa 0,1%, dar s-a mentinut aproape de maximele istorice atinse in aceasta luna.
Lucrurile au pornit saptamana aceasta cu marirea de dobanda operata de Rezerva Federala americana miercuri, urmata de China cu propria majorare. Dupa aceste anunturi, atat oficiali din domeniul politicii monetare din Marea Britanie cat si din Banca Centrala Europeana au dat de inteles ca vor face acelasi lucru.
Aceste ultime doua semnale au constituit o mica surpriza pentru pietele financiare, in conditiile in care viitorul economic al britanicilor este incert in conditiile iesirii din Uniunea Europeana, iar fragila zona euro inca se trateaza cu mii de miliarde de euro injectate de tiparnita BCE.
Euro a atins fugar un maxim al ultimelor cinci saptamani iar randamentele obligatiunilor si actiunilor au urcat vineri in conditiile in care declaratiile unui oficial al Bancii Centrale Europene i-a facut pe investitori sa ia in calcul o sansa mare de majorare de dobanda inaninte de sfarsitul acestui an.
“A exista o schimbare de atitudine la Fed in ultimele saptamani, (Kristin) Forbes de la Banca Angliei a sugerat ieri o marire de dobanda si, acum si BCE vorbeste despre dobanzi mai mari”, spune Richard McGuaire, strateg-sef pe sectorul ratelor de dobanda la Rabobank.
“Asa ca, daca facem conexiunile, aproape pare ca bancile centrale pot simti ca sentimentul din piete este destul de pozitiv pentru ca ele sa inceapa sa normalizeze politica monetara’, a adaugat el.
Sugestia guvernatorului bancii centrale a Austriei, ca BCE ar trebui sa mareasca ratele inainte de sfarsitul schemei de relaxare cantitativa – programata sa aiba loc pana in decembrie anul acesta – a fost principalul punct de atentie al investitorilor europeni.
Randamentele instrumentelor emise de guvernele din zona euro au crescut in mare parte, cel al obligatiunilor germane atingand maximele ultimelor cinci saptamani. Cotatiile de pe pietele de specialitate indica acum 80% sanse pentru o marire de dobanda pana in decembrie, fata de 60% saptamana trecuta.
Actiunile bancilor din cadrul blocului comunitar au castigat circa 0,5%, performand mai bine decat indicii generali ai burselor.
Banca Centrala Europeana are in acest moment o dobanda negativa la depozite, care actioneaza ca o taxa pentru institutiile financiare care isi tin banii la BCE.
Euro a sarit vineri la maximul ultimelor cinci saptamani fata de dolar, continuand avansul consemnat dupa ce alegerile din Olanda au consemnat o victorie a actualului premier in fata rivalului de extrema dreapta.