Siria, razboiul civil si schimbarile climatice: O posibila conexiune? Portretul geopolitic al unui stat fragil si vulnerabil

Despre războiul civil din Siria, început în martie 2011, s-au avansat multiple cauze posibile: dacă schimbarea regimului a reprezentat elementul determinant al declanșării conflictului, au mai fost invocați (și bine documentați) factori religioși, dispute sociopolitice, erodarea sănătății economice a țării, explozia demografică a tinerei generații sau valul de reforme politice care s-a rostogolit peste țările din nordul Africii și Levant. Eu însumi am lansat o ipoteză, conform căreia, prezența a trei gazoducte majore pe teritoriul Siriei, ar fi implicat interese contradictorii – generatoare de conflicte interne – din partea unor vecini influenți ai Siriei[1].

• Recomandare de lectura: O istorie a Orientului Mijlociu
• Recomandare de lectura: Islamul si violenta

În articolul de față aș vrea să avansez o altă ipoteză de studiu: războiul civil din Siria a izbucnit (și) din cauză că Siria este un stat fragil și vulnerabil ca urmare a unor provocări asociate cu variabilitatea climatică, disponibilitatea resurselor de apă și înrăutățirea condițiilor ecologice, care au dus la insecuritate alimentară și masive dislocări de populație din zonele rurale către principalele orașe (Aleppo, Damasc, Homs ș.a.).

Seceta, criza alimentară și migrația populației

Din 2006 până în 2010, circa 60% din teritoriul Siriei a suferit „cea mai lungă secetă și cea mai severă criză alimentară de la începuturile civilizației agricole în Semiluna Fertilă, cu mii de ani în urmă” (Figura 1 și Figura 2)[2]. Între 2007 și 2008, circa 97% din vegetația totală a Siriei a fost afectată din cauza lipsei de apă (Figura 3).

Seceta extraordinară din perioada 2006 -2010 a găsit Siria vulnerabilă pentru cel puțin patru motive:

1. O proastă guvernare

Înainte de secetă, stabilitatea Siriei a fost asigurată de producția de grâu, care a fost încurajată puternic de guvern, crescând până la 25% din PIB-ul țării. Dezastrul a lovit cel mai puternic grânarul țării din nord-est, în particular provincia Hassakeh, unde aproape 75% din fermieri au suferit pierderi totale ale recoltelor. Din această cauză, Siria s-a transformat peste noapte dintr-un exportator net de grâu într-un importator net. Păstorii din aceeași zonă au înregistrat pierderi ale șeptelului în jur de 85%. Per total, circa 1,5 milioane de oameni au fost afectați de secetă.

2. Explozia demografică

Populația Siriei a crescut exponențial de la circa 5 milioane, în 1950, la aproape 25 milioane, în 2010. The Food and Agriculture Organization (FAO) a notat că supra-popularea a provocat o supra-pășunare și un proces de deșertificare.[3]

3. Declinul apei subterane

Strâns legată de explozia demografică, cererea pentru apă a crescut din cauza consumului populației și irigațiilor. Pentru că apele de suprafață nu au mai asigurat necesarul dorit, fermierii au început să sape tot mai multe puțuri de irigare. Centrul de Politică Agricolă Națională al Siriei a raportat o creștere a numărului de foraje pentru apă cu 63% în perioada 1999 – 2007[4]. Această pompare intensivă a provocat un declin rapid al apei subterane în multe părți ale țării și a produs îngrijorări cu privire la calitatea apei din restul acviferelor.

O altă consecință tragică a fost extinderea deșertificării.

4. Proasta gestionare a resurselor de apă subterană

Problema epuizării rezervelor de apă subterană a fost exacerbată de creșteri masive ale producțiilor de bumbac și grâu. Prin subvenționarea acestor două culturi, mari consumatoare de apă, guvernul a încurajat tehnici de irigare ineficiente. Fermierii au început să sape tot mai multe puțuri de irigare. Când seceta a intrat în al doilea și al treilea an, guvernul a anulat un număr de subvenții, ceea ce a provocat multiplicarea, peste noapte, a prețurilor la motorină și îngrășăminte.

Ca o exemplificare a condițiile descrise mai sus, localitatea agrară Dara’a, centrul primelor mișcări ale opoziției din 2011, a fost un loc afectat sever de cinci ani de secetă și lipsa apei, cu foarte puțin ajutor din partea guvernului. Pe măsură ce pământurile roditoare s-au transformat în deșert, fermierii și crescătorii de animale nu au avut altă alegere, decât să se mute în altă parte, să moară de foame sau să ceară schimbări.

Astfel, cataclismul climatic a contribuit la declanșarea revoltei sociale prin creșterea șomajului, exacerbarea foametei și diminuarea periculoasă a resurselor de apă. Numărul oamenilor forțați să migreze din sate la orașe a fost estimat la 1,5 milioane. Majoritatea au migrat către periferiile orașelor siriene, care se confruntau deja cu o explozie demografică (~2,5% pe an) și un influx de refugiați irakieni estimat la 1,2 – 1,5 milioane. Până în 2010, numărul migraților și al refugiaților din Irak au ajuns să reprezinte circa 20% din populația urbană a Siriei. Populația urbană a Siriei era de 8,9 milioane în 2002, dar a ajuns, la sfârșitul anului 2010, să numere 13,8 milioane persoane, o creștere de peste 50% în doar 8 ani[5].

Șocul populației din zonele urbane ale Siriei a pus o presiune crescândă pe resursele țării și, prin combinarea cu așezămintele ilegale, infrastructura proastă, corupția, inegalitățile sociale dureroase, creșterea șomajului și criminalității, a devenit o „bombă cu ceas”.

Figura 1. Culorile roșii și portocalii delimitează zonele din jurul Mediteranei care au suferit ierni foarte uscate în perioada 1971 – 2010, înregistrând astfel deficite semnificative de precipitație. Iarna este principalul anotimp ploios în Siria. (Sursa)

Figura 2. Debitul anual al fluviului Eufrat, măsurat la Jarabalus, imediat în aval de granița dintre Turcia și Siria, între 1937 – 2010 (modificat după UN-ESCWA and BGR – United Nations Economic and Social Commission for Western Asia; Bundesanstalt für Geowissenschaften und Rohstoffe, 2013. Inventory of Shared Water Resources in Western Asia. Beirut).

Se remarcă o scădere semnificativă (30%) a debitului mediu anual, de la aproape 1000 m^3/s, în perioada 1937 – 1990, la 700 m^3/s, în perioada 1990 – 2010.

Figura 3. Indicele Sănătății Vegetației din Siria, pentru iernile din perioada 2001- 2010. În timpul iernii 2007-08, circa 97% din vegetație a fost compromisă. Am respectat ortografia originalului (Sursa[6])

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

A fost această secetă complet ne-așteptată, ori produsă de încălzirea globală actuală?

Secetele sunt relativ frecvente în această regiune a lumii și Siria, ca și alte țări, se confruntă cu o intensă variabilitate hidrologică naturală. În ultimul secol (1900 – 2005), au existat șase secete semnificative în Siria. Este adevărat, însă, că numai ultima secetă a durat așa de mult, făcând-o să apară „extraordinară”[7].

Studii recente (Kelley ș.a., 2015; Cook ș.a., 2016)[8] sugerează că seceta prelungită din Levant este mult în afara domeniului de variabilitate naturală din ultimii 900 ani, gazele antropogene cu efect de seră având un rol semnificativ în apariția acestui eveniment climatic dezastruos pentru Siria.

Trebuie menționat însă că perioade de secetă prelungită au afectat în ultimii ani și alte țări, precum Turcia, Rusia ori SUA. Dar în aceste țări, evenimentele climatice extreme nu au degenerat în sângeroase războaie civile.

Pe fondul unei proaste guvernări și a unor politici agricole și ecologice nesustenabile, seceta din Siria a avut doar un efect catalitic: a declanșat „bomba cu ceas”, contribuind indirect la mișcările populare, războiul civil și migrațiile masive ale populației – interne, la început, externe, în ultimii ani.