Bucurestiul dupa Oprescu
Fiecare an electoral este , în România, unul încărcat de speranţe. Apelurile la onestitate şi la viitor abundă. Din tablouri şi din corturile stradale radiază energia cinstei. Chipurile zâmbitoare sunt aducătoare de veşti optimiste, cu efect contagios imediat. Cei doi copreşedinţi ALDE, infatigabilii Popescu- Tăriceanu şi Daniel Constantin, evocă viitorul de mărire economică al României, devenită putere regională şi tigru european. Totul stă sub semnul încrederii în viitor, căci anotimpul este unul al seminţelor ce vor rodi cu folos. Noi consilii locale, noi primari harnici, noi preşedinţi de consilii judeţene dedicaţi binelui public şi , ca o încununare a acestei viziuni edenice, noi parlamentari ce se vor devota ideii de bună-guvernare.
În acest tablou al entuziasmului, Bucureştiul este lipsit de cel care a întruchipat, vreme de atâta vreme, geniul polivalent al medicinii şi al urbanismului- Sorin Oprescu. Visurile sale au cucerit o întreagă capitală. Cine poate uita autostrazile suspendate sau lichidarea, din raţiuni de igienă arhitecturală, a Halei Matache ? Sorin Oprescu a oferit bucureştenilor întregul său talent de organizator şi de vizionar . Din eforturile sale s-a ivit un nou Bucureşti, aseptic,elegant, funcţional,beneficiind de o administraţie ce serveşte pe cetăţean cu celeritate şi cu pasiune. Moştenirea sa poate fi admirată , zilnic. Ea inspiră şi îi îndrumă pe cei care ii vor urma.
Oligarhie şi corupţie
Dincolo de şarja sarcastică se află profunzimea unei manipulări demagogice şi impasul unui viitor colectiv. În Bucureşti, poate mai mult ca în oricare alt loc al ţării, efectele acestei guvernări oligarhice consolidate vreme de ani sunt vizibile. Sorin Oprescu a rafinat, graţie inventivităţii şi rapacităţii sale, un sistem al fraudei şi al exploatării. Ambalajul demagogiei a mascat, perfect, această propensiune vorace , această pornire de a parazita bugetul public.
Reţeaua lui Sorin Oprescu lasă în urmă, la nivelul Bucureştiului, un legat al subdezvoltării urbane şi al ineptitudinii. Rapoartele oficiale privind administraţia sa merită reţinute ca anatomii ale unei patologii ce s-a extins, cancerigen.
În tot ceea ce a avut mai dezgustător-cinic, Sorin Oprescu a stabilit şi un tipar antropologic al guvernării locale. Primarul general devine,în acest context ţesut timp de decenii, o combinaţie de şef mafiot şi cap de reţea electorală. Nimic nu scapă controlului acestor structuri. Nimic nu se poate edifica, sănătos, în acest mediu în care şpaga este formula cotidiană acceptată fără emoţii şi dileme etice. Acest tipar este reprodus şi la nivelul sectoarelor, acolo unde potemkiniada reabilitărilor termice şi a strângerii gunoiului ţine de această artă ce îşi are în Vanghelie sau Chiliman exponenţii ei clasicizaţi.
Bucureştiul politic este alcătuit din aceste nivele de complicitate infracţională, nivele ce ţin în viaţă un mecanism al patronajului şi al mitei. Alocarea de resurse este sursa din care partidele se hrănesc, dar şi cea din care se alimentează pomenile, mai mult sau mai puţin rafinate, cele care întreţin fidelitatea unui electorat pauper. Relaţia dintre subdezvoltarea urbană şi extinderea acestei oligarhii este vizibilă- cetăţenii sunt şi trebuie să rămână parte din acest angrenaj ce furnizează voturi, organizat şi disciplinat. Singurul factor ce poate perturba această maşinărie bucureşteană este DNA. De aici, alianţa care se stabileşte între elitele locale şi parlamentari, sub semnul ostilităţii comune faţă de curţile de judecată si faţă de magistraţii independenţi.
Ieşirea din scenă a lui Oprescu, Chiliman sau Vanghelie, decăderea politică a lui Popescu- Piedone slăbesc, dar nu elimină acest eşafodaj oligarhic. PSD şi PNL sunt, în egală masură, la nivelul capitalei, fidele acestui proiect al continuităţii. Grotescul candidaturii auto- anunţate a lui Cristian Buşoi intăreşte sentimentul că universul lui Sorin Oprescu va fi conservat, în toate articulaţiile sale. Schimbarea, evocată lacrimogen de politicieni în zilele de după revolta “ colectivă”, se reduce la o rotaţie sănătoasă a cadrelor. Sistemul de alegere într-un singur tur de scrutin nu face decât să protejeze un monopol în fiinţă deja. Ineptitudinea opoziţiei şi rapacitatea PSD se află la originea unei formule ce descurajează naşterea unei alternative autentice.Controlul oligarhic este asigurat, în acest context legislativ.