Exista apa lichida pe Marte! Ne pregatim de colonizare sau nu?
Recentul anunţ făcut de NASA, conform căruia există apă lichidă pe Marte, a readus din nou în discuție vechea întrebare: Există viață dincolo de planeta Pământ? Toate mass-media au publicat știrea, iar blogosfera s-a mai înroşit o dată cu tot soiul de discuţii, scenarii, ipoteze etc., despre o posibilă călătorie umană către Planeta Roșie şi – de ce nu? – o eventuală terra-formare şi colonizare. Printr-o coincidență interesantă, vineri, 2 octombrie, a avut loc premiera filmului „Marţianul” – o epopee SF despre supraviețuirea unui astronaut pe Marte. NASA s-a implicat pe mai multe planuri în realizarea filmului, oferind expertiză tehnologică (nouă tehnologii diferite sunt folosite pentru a simula situații reale), consultanță științifică, acces la facilitățile și laboratoarele sale din Houston (Johnson Space Center) etc. O bună primire a filmului din partea publicului va reprezenta o încurajare și un suport necesare pentru o eventuală misiune marțiană în jurul anului 2030.
Într-un articol relativ recent, am discutat principalele aspecte ale terra-formării lui Marte, plecând de la Misiunea-de-un-an (One Year Mission) al agenției NASA şi de la planul de transformare a lui Marte într-o nouă casă pentru specia umană. Conceput de inginerul aerospațial Robert Yubrin şi cercetătorul planetar de la NASA, Christopher McKay, planul de terra-formare involvă atragerea din spațiu şi zdrobirea unor comete pe suprafața marțiană, plasarea unor reflectoare parabolice gigantice pe orbită şi pomparea de gaze cu efect de seră în atmosfera rarefiată a lui Marte – un efort uriaș de a ridica temperatura şi presiunea atmosferică la valori cât de cât apropiate de cele terestre.
Am indicat în articolul menționat cât de mari sunt dificultățile transpunerii în realitate a planului Zubrin-McKay. Aș vrea să mai torn niște apă rece peste entuziasmul generat de recenta descoperire a apei lichide pe Marte.
Având în vedere că temperatura medie pe suprafața marțiană este -57°C, apa lichidă trebuie să fie extrem de sărată (altfel ar îngheța). Concentrația ridicată de săruri (percloraţi) exclude virtual orice activitate biologică marțiană. Un analog al situației descrise este lacul Don Juan din Antarctica, lichid tot timpul anului din cauza conținutului ridicat de clorură de sodiu (sare de bucătărie), şi în care nu crește absolut nimic. Pentru a putea fi cumva folosită de oameni şi plante, apa marțiană va trebui să fie mai întâi desalinizată, ceea ce implică o sursă de energie corespunzătoare.
Pe lângă problemele, foarte dificile, de transport dus-întors către Marte, sau cele legate de crearea unui climat artificial auto-întreținut, cu o sustenabilitate indefinită, sau lipsa unor tehnologii spațiale de reciclare a produselor consumate, aș dori să atrag atenția asupra unui aspect mai puțin abordat de fanii aventurilor spațiale: sănătatea psihologică a astronauților. Mai concret, implicațiile fenomenelor de foto-sensibilitate și audio-sensibilitate.
Suntem obișnuiți, de către NASA, să avem imagini ale planetei Marte, care, de fapt, au fost procesate ca să aibă culori balansate şi o strălucire amplificată artificial (Photoshop?) pentru a crea iluzia unor suprafețe vizibile de pe Pământ la miezul zilei. Dar realitatea este că Marte primește doar jumătatea din energia solară pe care noi o primim pe Pământ. Cu alte cuvinte, trăind pe Marte înseamnă practic a trăi într-un amurg permanent (vezi foto)
Roverul Curiosity Mars a înregistrat această imagine a unui apus de soare la încheierea misiunii sale (15 aprilie 2015) din locația sa în Craterul Gale. Imaginea arată cât de străin ar apărea mediul marțian unor coloniști de pe Pământ (Sursa: NASA)
Un alt element de foto-sensibilitate îl reprezintă lipsa, din peisajul marțian, a două culori: verde (iarbă, frunze) și albastru (cerul, lacurile). Absența acestor două culori, absolut unice pentru mediul terestru, poate afecta psihologia oamenilor într-o măsură greu de anticipat.
Audio-sensibilitatea umană are în vedere potențiale efecte aspecte psihologice negative ale mediului marțian, datorate lipsei sunetelor naturale cu care suntem obișnuiți pe Pământ. „Prin vulturi vântul viu vuia” nu este numai o aliterație excepțională a limbii române, ci și o expresie sintetică a unei realități sonore complexe: ploaia care cade pe acoperiș, valurile care se sparg la mal, păsările care cântă prin pădure ș.a.
Lucruri la care nici nu gândim cât timp trăim pe Pământ, se pot transforma în obstacole psihice greu, poate chiar imposibil, de învins, când vom locui într-un mediu complet diferit. Dorul de „iarba verde de-acasă” se poate dovedi mai puternic decât ne putem închipui. Probabil că NASA ar trebui să ia în considerație folosirea unui dispozitiv de tip „holodeck” (Star Trek), prin care astronauții să experimenteze, măcar din oră în oră, sentimentul lui „home, sweet home”…
Trebuie NASA să continue obiectivele Misiunii-de-un-an şi să încerce prima călătorie spre Marte?
Astronautul James F. Reilly, geolog care a zburat de trei ori în navete spațiale NASA, este de părere că, înainte de a începe terra-formarea planei Marte, ar fi mult mai potrivită explorarea şi experimentarea unor practici marțiene pe satelitul nostru natural. Luna este un laborator perfect pentru astfel de activități, în special dacă ne preocupă plasarea unor oameni într-un mediu complet închis şi regenerabil. Dar mediul lunar este suficient de aproape de casă, astfel încât dacă se întâmplă ceva neprevăzut, este nevoie de numai 2-3 zile pentru a aduce niște piese de schimb sau, dacă este absolută nevoie, astronauții se pot întoarce acasă[i]. Reilly speră că explorarea lunară în următorii câțiva ani, ca şi explorarea marțiană în următorii 50 ani, ar putea urma exemplul Antarcticii, unde există un centru de cercetări permanent, început din timpul celui de-al doilea război mondial şi având în prezent oameni de știință din 30 de țări.
Dar o cercetare continuă de-a lungul a cinci decenii trebuie să atragă suficient interes din partea publicului plătitor de taxe şi a politicienilor cu putere decizională. Oamenilor trebuie să li spună clar care vor fi beneficiile unei explorări spațiale de lungă durată. De exemplu, dacă cercetătorii şi inginerii vor reuși să identifice şi descrie mecanismele de funcționare ale unor sisteme artificiale sustenabile şi auto-întreținute, care să servească drept habitaturi marțiene şi interplanetare, atunci va fi posibilă apariţia a sute de firme implicate în afacerea marțiană, iar unele beneficii ar putea fi utilizabile şi pe Pământ.
Să ne gândim că Programul Apollo a însemnat nu numai zborurile spre Lună, ci şi o întreagă serie de descoperiri, de care societatea beneficiază şi în prezent: sistemele computerizate, pe care fiecare dintre noi le utilizează astăzi, sistemele de salvare (Houston, we got a problem…), ori tehnologiile de monitorizare și îmbunătățire a sănătății oamenilor.
Un alt geolog astronaut, Dr. Harrison H. Schmitt, ultimul dintre cei 12 astronauți care au pășit pe Lună, a descoperit existența izotopului heliu-3 în rocile lunare și a propus exploatarea acestuia ca o alternativă la folosirea combustibililor fosili[ii]. Pentru că rezervele de combustibili fosili sunt limitate, iar extragerea și arderea lor pot dăuna mediului înconjurător, societatea noastră, care se industrializează rapid, are nevoie de noi surse de energie. Ultima soluție, spune Schmitt, este generarea de electricitate prin fuziune nucleară – dar nu din deuteriu și tritiu, cum se propune de regulă, ci din deuteriu și heliu-3. Rocile terestre conțin doar urme de heliu-3, deci mineritul lunar ar putea deveni sursa principală pentru extragerea acestui element.
INTERVIURILE HotNews.ro