Sari direct la conținut

Tbilisi: oraș magic, oraș tragic

Contributors
Marius Stan, Foto: Arhiva personala
Marius Stan, Foto: Arhiva personala

Am ajuns luni la Tbilisi, oraș despre care am citit enorm. Clădiri monumentale de o eleganță naturală, discretă. Istoria e pretutindeni. Biserici, catedrale, urme de forturi, de bătălii, de lupte nesfârșite pentru libertate. Dar și urmele despotismului liberticid. Aici a studiat, la seminarul teologic ortodox, cel căruia i se spunea Soso și, apoi, Koba. Ne-am plimbat aseară pe Bulevardul Șota Rustaveli. Tânărul Djugașvili scria poezii, se imagina un nou Rustaveli, visa mult și intens. Mai târziu, visele sale au devenit coșmarul propriei națiuni martirizate, al milioanelor de oameni supuși Marelui Experiment genocidar.

Am vorbit despre Tițian Tabidze, poetul ucis în timpul Marii Terori, despre menșevicii georgieni care îl scoteau din minți pe Lenin, despre Nestor Lakoba și Filip Makharadze, cei care l-au inițiat pe Koba în tainele subteranei bolșevice pe care avea să-i lichideze în anii săi de sângeroasă vendetă. Cum lichidat a fost bunul său amic Abel Enukidze, șeful Administrației Kremlinului, acuzat de complot. Alt prieten al lui Koba, Sergo Ordjonikidze, veteran bolșevic, membru al Politburo-ului, și-a pus capăt zilelor în 1937 (soția sa, Zinaida, a fost, alături de Polina Jemciujina, nevasta lui Molotov, cea mai apropiată prietenă a Nadejdei Alliluieva, consoarta lui Stalin care s-a sinucis în 1932).

Tițian Tabidze (1895-1937)

Am fost marți la Universitatea Ilia, ne-am întâlnit cu politologi și filosofi georgieni, am discutat despre tranzițiile de după 1989 și implicațiile conceptului de “criză”. Este o șansă să aprofundăm dimensiunea comparatistă a explorării peisajului ideologic al universului post-totalitar și să conversăm cu colegii georgieni despre Putin și putinism. Apoi am ajuns la Gori, locul unde, în decembrie 1878 (ulterior a schimbat anul în 1879), s-a născut cel despre care am scris împreună cartea “Dosar Stalin: Genialissimul generalissim” (Curtea Veche, 2014). Am vorbit și despre Tenghiz Abuladze și genialul său film “Pokoianie” (Căința), despre Bine și Rău în secolul lui Stalin și Hitler, al lui Beria si Himmler.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro