O carte care merita cautata la Bookfest. "Locuri. Oameni. Povesti" – reportajele Lilianei Nicolae

In zilele noastre, cand presa e mai saracita ca niciodata la capitolul reportaje, ar fi pacat sa ratati la Bookfest volumul „Locuri. Oameni. Povesti” a jurnalistei Liliana Nicolae, aparut la editura Casa de Pariuri Literare. „E vorba despre locuri incremenite in timp, ca satele izolate ale Deltei, despre palatele somptuoase in care locuiesc tiganii din Buzescu sau de colibele din pamant in care traiesc cei din rudaria de la periferia Zimnicei. Sate transformate in orase, sate -muzeu, orase „moarte”, sate sasesti readuse la viata – se regasesc in reportajele din aceasta carte.”

Liliana Nicolae lucrează în presă din 1990. A debutat la Giurgiu, în presa locală, iar din 1999 a fost redactor la BBC World Service, până în 2008, la închiderea secției în limba română de la București. A lucrat apoi la Radio România Actualități, unde a realizat documentare și reportaje radio. Din 2007, scrie reportaje pentru Dilema veche, iar în prezent este producător la Radio Europa FM şi predă reportajul radio la Școala de Studii Avansate în Jurnalism din Chișinău.

A transmis din Irak, Kosovo şi Transnistria.

Reportajele sale au primit numeroase premii, printre care: Cel mai bun reportaj radio (acordat de Clubul Român de Presă, 2003), „Reporter European” (acordat de Parlamentul European, 2008 și 2013), Cel mai bun articol de presă scrisă (Agenţia RADOR, 2009), „Jurnalistul – actor social” (Uniunea Ziariştilor Profesionişti, 2010), precum şi nominalizări la Festivalul internaţional de documentare radio PRIX Europa (2010 și 2011).

Cum isi prezinta Liliana Nicolae cartea:

„Am adunat în această carte aproape 50 de reportaje scrise în ultimii 10 ani. Reportajele surprind locuri și oameni într-o Românie în continuă schimbare, cu enorme discrepanțe. O țară care se dezvoltă încet, cu opinteli. O țară când veselă, când tristă. Cu oameni obișnuiți, în care mulți cititori se pot regăsi, dar care au pove ști speciale. Uneori frumoase, alteori teribile.

Până la urmă, reportajele din această carte sunt ca o fotografie a locurilor pe care le-am văzut și a oamenilor pe care i-am întâlnit la un moment dat. Cine le citește află cum se trăia sau cum se trăiește în anumite locuri. Cum se schimbă sau de ce nu se schimbă lucrurile și mentalitățile. E vorba de istoria recentă, dar și de povești de demult, cum e cazul reportajelor despre Sighișoara, de exemplu. E vorba despre locuri încremenite în timp, ca satele izolate ale Deltei, despre palatele somptuoase în care locuiesc țiganii din Buzescu sau de colibele din pământ în care trăiesc cei din rudăria de la periferia Zimnicei. Sate transformate în orașe, sate –muzeu, orașe « moarte », sate săsești readuse la viață – se regăsesc în reportajele din această carte. La fel – poveștile dintr-o sală de judecată, portrete ale unor pictori naivi sau ale unor oameni care trăiesc pe stradă, atmosfera de la periferia Bucureștiului sau cea de la Parlamentul European, dar și oameni și locuri intrate în legendă : ultimul deportat din Bărăgan, ultimul clown sau ultimul mare reporter din perioada interbelică. Un reportaj îi este dedicat lui Felix Brunea Fox, pe care am încercat să-l descopăr prin amintirile celor care l-au cunoscut. Pot să spun că reportajele mele se regăsesc în stilul lui Brunea Fox, de a scrie despre oameni obișnuiți, dar nu banali și de a da importanță detaliilor, pe care le ignorăm, deseori, în căutarea senzaționalului.

Poate tocmai de aceea, reportajul e un gen mai rar întîlnit astăzi în presa din România. Dar asta nu se întîmplă din cauza lipsei de interes a publicului, ci din pricina lipsei de bani şi de investiţii într-o presă de calitate. De fiecare dată cînd totuşi apar reportaje bine făcute, se constată că publicul le urmăreşte cu interes, tot aşa cum urmăreşte reportajele şi documentarele oferite de televiziunile străine. Asta fiindcă oamenii au nevoie de poveşti, Un reportaj bine făcut este de fapt o poveste adevărată. Până la urmă, și această carte este o carte cu povești adevărate.”