Cateva piedici puse procurorilor si o premiera

Pentru un procuror american, imunitatea oferita parlamentarilor romani precum si ministrilor, fosti sau actuali, reprezinta ceva incompatibil cu un sistem democratic de valori. „A crazy system” – defineste imunitatea un oficial al Departamentului de Justitie, ramas fara cuvinte in incercarea de a explica ceva de domeniul evidentei. Anume, ca intr-un sistem judiciar corect un parlamentar nu poate fi tratat in justitie diferit de un medic sau de un profesor. In ochii americanilor, totul se reduce la cateva cuvinte simple: „Nimeni nu e mai presus de lege”.

In Romania, desi avem acest principiu ferm pus in Constitutie, el se aplica foarte flexibil. In final, cativa putini devin mai egali decat toti ceilalti. Procurorii au nevoie de aviz pentru arestarea, retinerea sau perchezitia unui parlamentar. Intr-unul din cazuri, vedem cum, chiar si dupa o condamnare la inchisoare cu suspendare, parlamentarului i se permite sa-si vada de treaba. Un condamnat definitiv continua sa faca legi in Parlamentul Romaniei? Toti americanii care au trecut prin Romania in ultima perioada s-au frecat la ochi. Din pacate, cazul exista.

Este chiar fostul ministru al justitiei. Tudor Chiuariu (PNL), activ in Comisia Juridica din Senat. Exista informatii ca, mai nou, tine cursuri tinerilor avocati. Au ocazia sa ia lectii de hotie de la un profesionist. Ce monument de sfidare, cat dispret fata de justitie! Acesta ar fi cazul extrem, dar lista rusinii e mult mai lunga.

De notat ca, in ultimii ani, mai multi senatori si deputati din toate partidele s-au ascuns de arestare, de retinere sau de perchezitie in spatele votului colegilor. In cazul lor, probe relevante fie au fost compromise prin influentarea martorilor, fie sunt imposibil de ridicat in absenta unei perchezitii. Cu toate ca Parlamentul a ingreunat ancheta, vor putea fi trimisi in judecata cu precizarea ca toti acesti parlamentari anchetati si aparati de colegii lor beneficiaza de o sansa in plus fata de oamenii obisnuiti ajunsi in situatii similare.

Imunitatea, asa cum functioneaza ea, este o mare rusine pe obrazul Romaniei, desi avem performante notabile in lupta anti-coruptie. Daca ar fi doar rusine, treaca-mearga. N-ati vazut inca mari demonstratii in fata Parlamentului la fiecare cerere arestare blocata in parlament sau la dosare cu fosti ministri sau actuali ministri blocate complet.

Pana si asociatiile de magistrati au renuntat la a-si apara principiile si la a denunta interferenta politica in actul de justitie. Insa unii procurorii cred ca e doar o chestiune de timp pana cand Romania va incasa o noua condamnare la CEDO din cauza diferentelor de tratament in fata legii aparute la arestarea preventiva, retinere sau perchezitie. Nu s-a gasit inca nimeni sa le reclame, dar nu-i niciodata tarziu. Statul ar merita din plin o condamnare pe tema imunitatii acordate parlamentarilor. Poate asa dispare si orbirea institutionala voluntara.

Curtea Constitutionala a blocat definitiv printr-o decizie privind limitele revizuirii posibilitatea eliminarii imunitatii in cazul alesilor. Tot ce s-ar mai putea face acum ar fi, in opinia unor experti, reglementari mai stricte in interiorul acestei imunitati. De exemplu, s-ar putea introduce obligatia, prin intermediul unor legi si regulamente interne, ca Parlamentul sa-si motiveze un eventual aviz negativ, nu sa respinga fara explicatii, cum se intampla acum, masura arestarii preventive, retinerii sau perchezitiei.

Din discutiile cu unii oficiali ai Departamentului de Justitie rezulta ca imunitatea acordata alesilor este de neconceput in Statele Unite, cu atat mai putin protejarea unui condamnat definitiv. Dupa o condamare publica nu mai poti ocupa nici o functie. Politicienii si partidele lor cauta, in general, sa se scape rapid de astfel de personaje din cauza sentimentului de jena ca se asociaza cu un infractor si din cauza presiunii publice. Cele doua conditii cheie – sentimentul de jena si presiunea publica – lipsesc in Romania. Dimpotriva, politicienii nostri organizeaza mitinguri de sustinere a penalilor, iar presiunile publice se realizeaza in sens invers, adica televiziunile de stiri ataca institutiile statului si apara marii cercetati penal.

Pana la un punct, natura umana actioneaza peste tot la fel. Si americanii au votat in viata lor penali, vezi cazul fostului primar al Washingtonului. Si penalii lor acuza justitia de „vanatoare de vrajitoare”, se gasesc oricand colegi de partid dispusi sa-i apere public. Si in sistemul lor de justitie au existat cazuri de coruptie tentaculara, cu zece judecatori pusi sub acuzare pentru anularea contra cost a unor amenzi de circulatie. Dar sistemul are limitele lui: inaltii oficiali nu intra in acest joc, nici publicul nu e atat de bulversat incat sa-i creada pe toti victime, nici presa nu actioneaza cu atat de multa rea credinta ca la noi, oricat de politizata ar fi si acolo. Din aceste diferete esentiale rezulta o incredere mai mare in sistem plus exigente mai ridicate din partea publicului.

Ca si cum problema imunitatii nu era de ajuns, noile Coduri au introdus cateva prevederi care se dovedesc azi, la cateva luni de la intrarea in vigoare, fie obstacole majore in calea procurorilor, fie favoruri facute penalilor. De exemplu, potrivit noului Cod de procedura, orice inculpat are dreptul de a solicita in orice moment consultarea dosarului pe parcursul urmaririi penale. Asta inseamna ca inculpatii afla rapid cum isi conduce procurorul ancheta, pe cine doreste sa audieze, etc. Asadar, pot influenta martori sau distruge probe pentru a zadarnici sau compromite ancheta. Pe vechile reguli, intreg dosarul putea fi consultat inainte de trimiterea in judecata, deci spre sfarsitul anchetei. Exista un caz in care procurorii au recurs la o serie de artificii pentru a-si proteja investigatiile.

La fel de derutati par procurorii cand solicita informatii despre conturi, tranzactii, contracte etc. Noile Coduri prevad mandat de la judecator pentru orice „informatii de natura financiara”, dar sintagma nu este clar definita. Ce se intelege de aici? Ca procurorul are nevoie de mandat pentru fiecare informatie in parte? Este contul de salariu „informatie de natura financiara”? E nevoie de mandat si pentru tranzactiile trecute sau doar pentru cele viitoare? Ce se intampla in dosarele complexe de achizitii publice, unde cam totul poate fi trecut la categoria „informatii de natura financiara”, iar sumele de bani se plimba inainte de a ajunge la beneficiarul final prin zeci de conturi? Cere procurorul zeci de mandate?

Apoi, nu e clar de ce un reprezentant al fiscului poate accesa oricand conturile unei persoane fara mandat de la judecator, dar procurorilor li s-a luat acest drept. Procurorii denunta lipsa de eficienta si timpul pierdut din cauza acestei prevederi neclare. Instantele inca nu s-au pronuntat asupra acestor aspecte aparute in practica, dar n-ar fi exclus ca in viitorul apropiat sa existe interpretari radical diferite de la un caz la altul.

In fine, arestul la domiciliu s-a dovedit un fiasco total, o masura profund inechitabila. Cei impotriva carora se dispune masura arestului la domiciliu nu o respecta. Se pot sustrage relativ usor, fara riscul de a fi prinsi. Legea nu e atat de restrictiva, pot invoca diverse motive pentru a iesi din casa sau chiar pentru a munci in tot acest timp. Exista un proiect privind introducerea bratarilor de identificare, dupa modelul functional in Statele Unite. Aceste bratari ar urma sa transmita un semnal care sa permita in orice moment localizarea celui arestat la domiciliu.

Pe langa caracterul ineficient, masura arestului la domiciliu este si inechitabila. Timpul petrecut acasa se scade din pedeapsa in cazul unei condamnari la inchisoare cu executare. Astfel, arestul la domiciliu se transforma in mod aberant in inchisoare la domiciliu. Din acest motiv, DNA a contestat masura arestului la domiciliu la Curtea Constitutionala.

Potrivit informatiilor HotNews.ro, desi a fost sesizat de ceva timp cu majoritatea problemelor de mai sus, Ministerul Justitiei n-a prezentat inca solutii pentru a remedia neajunsurile aparute in aplicarea noilor coduri.

Cateva cuvinte despre o premiera in justitie: controlul judiciar pe cautiune. DNA a dispus, in urma cu o saptamana, masura controlului judiciar pe cautiune in cazul unui senator. Inalta Curte a respins contestatia impotriva sumei. Ar fi prima data cand se aplica masura, iar faptul ca instantele au acceptat sume mari la plata cautiunii reprezinta un debut incurajator al noii masuri.

Senatorul anchetat va trebui sa depuna 500.000 de mii de lei intr-un cont pentru a evita o solicitare de arest preventiv. Solicitarea controlului judiciar pe cautiune indica faptul ca senatorul este suspectat ca a comis noi infracituni in timpul anchetei, fie a incercat sa influenteze martori, fie sa distruge probe.

Evident ca poate refuza plata cautiunii, sperand ca va fi salvat cum s-a intamplat cu ceilalti colegi din Parlament, dar asta ar insemna sa-si riste totusi libertatea. Nu poate fi suta la suta sigur ca solicitarea procurorilor va fi respinsa si in cazul sau.

Daca va accepta, totusi, sa depuna banii in contul cautiunii, acestia raman blocati pana la finalul procesului. Avantajul este ca, in cazul unei condamnari, statul isi recupereaza mai usor prejudiciul datorat accesand direct banii din cont, fara sa mai astepte pana cand fiscul propreste alte conturi sau vinde diverse bunuri pentru a acoperi sumele datorate statului.

In fine, o noua institutie introdusa prin noile coduri – acordul de vinovatie – isi probeaza eficienta, existand deja cinci-sase cazuri cand procurorii au incheiat astfel de acorduri, care reduc substantial costurile si durata unui proces.