Sari direct la conținut

Despre hoti, oameni inimosi si monede pentru mercenari – doua povesti cu final fericit

HotNews.ro
Kosoni recuperati din Italia, Foto: Hotnews
Kosoni recuperati din Italia, Foto: Hotnews

​Monedele emise de daci acum doua milenii au fost si pe vremea aceea, dar si in prezent, subiectul unor lupte. Pe timpul regelui Koson, mercenarii erau platiti cu aceste monede, iar in prezent ele sunt subiectul luptei intre cei care vor sa le vanda pentru a se imbogati si cei care vor sa le recupereze pentru a le aduce la muzee. In articol puteti citi despre misteriosul rege Koson, despre monedele readuse din Italia si despre comoara gasita de trei copii intr-o vizuina de vulpe.

Doua loturi de kosoni dacici din aur gasiti in ruinele Sarmizegetusei ajunsesera la un moment dat pe mainile traficantilor de obiecte valoroase, insa datorita unor oameni perseverenti dar si gratie unor copii norocosi, au ajuns la muzeu unde vor putea fi admirate de toata lumea.

Cine este Koson si ce se intampla pe vremea lui

Cele doua loturi de monede (165 de bucati) sunt speciale fiindca fac parte dintr-o emisiune monetara exceptionala. Dacii au inceput sa emita monede de argint pe la mijlocul secolului al III-lea i Hr, insa pana la un anumit punct erau anonime. Monedele recuperate acum sunt foarte valoroase deoarece fac parte din singura emisiune de monede de aur batute de un suveran dac si sunt rare si prin faptul ca au o legenda scrisa cu litere grecesti prin care este mentionat regele Koson.

„Aceste monede au fost batute in scurta domnia a regelui Koson (44-29 i Hr), in mod cert dupa moartea lui Burebista cand marele regat s-a dezmembra (…) Acest rege este mentionat de istorici si de poeti ropmani in contextul razboiului civil care s-a petrecut spre sfarsitul Republicii Romane, razboi in care dacii si regele lor Koson au jucat un rol important in esicherul politico-miltar al vremii”, explica Ernest Oberlander-Tarnoveanu, directorul Muzeului National de Istorie.

El spune ca aceste monede au fost batute pentru plata unor mercenari ce trebuiau sa lupte in confruntari care, pana la urma, nu au mai avut loc. „Mercenarii erau atunci platiti cu monede valoroase, monede de aur sau cu monede de argint, mari, grele. Stim ca aceste monede nu au fost folosite fiindca au fost batute si apoi pastrate intr-un tezaur regal din care o parte dintre monede au fost depuse ca ofrande zeilor”, mai spune directorul MNIR.

S-au dus catre Roma, insa au fost aduse inapoi dupa multe eforturi

Un lot de 27 de monede care a fost in urma cu patru-cinci ani separat de un tezaur si exportat, a fost depistat de autoritatile romane pe internet, pus la vanzare si readus in tara din Italia.

Koson

Koson

Foto: Hotnews

Cei care scot peste hotare monede dacice (care pot ajunge la peste 1.500 dolari/bucata) sunt foarte bine organizati si diviziunea muncii e bine pusa la punct: unii sapa si gasesc comorile, altii fac pe carausii, altii fac deplasari, primesc monedele si le duc la Viena, Munchen sau Roma unde duc doar sectiuni ale tezurelor si le predau altor oamrni care se ocupa cu „spalatul” acelor monede in asa fel incat sa le dea „un certificat legal” si apoi apar ca fiind din colectiile unor oameni care au murit sau se gasesc moduri de a ascunde originea lor reala, infractionala, explica prim-procurorul Augustin Lazar, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia. El precizeaza faptul ca sunt cat mai putini oameni implicati in fiecare etapa si sunt strict specializati fiecare pe „felia” lor, astfel ca sansele de a fi descoperiti sa fie mici.

Aceste 27 monede au fost cumparate de o casa de licitatie din Italia care a fost cumparator de buna credinta fiindca li se prezentasera acte ce pareau autentice. Ea apoi a vandut aceste monede catre diversi cunmparatori, insa dupa interventia autoritatilor romane conform tratatelor internationale, a desfasurat o actiune de rascumparare ajutata de Carabineri a acestor monede de la cumparatori si – lucru de apreciat – nu a cerut compensatii statului roman la care monedele s-au intors. Valoarea unei monede de tip koson variaza intre 800 si 1.500 de dolari, iar daca oferta e mica pretul este mai ridicat.

Aceasta casa de licitatie a cumparat initial un lot de 36 de kosoni in urma cu doi ani si pana sa ajunga la aceasta casa de licitatie, ea vanduse la randul ei toti kosonii in mod legal, dar s-a angajat sa le rascumpere de la fiecare cumparator si era vorba de 36 de monede ce au fost vandute la 36 de persoane diferite, iar pana in prezent au fost recuperate 27, ramanand noua. Casa de licitatii a vandut monedele pe sume mai mari, dar le-a rascumparat si este vorba de buna-credinta si din partea cetatenilor care au dat curs solicitarii de a revinde monedele.

Comoara din vizuina vulpii

A doua poveste se refera la un lot de 138 de monede gasite la jumatatea lunii mai in comuna Ocolisu Mic din Hunedoara de catre trei copii care cautau vulpi, iar intr-o vizuina au gasit o sticla cu aceste monede si le-au predat autoritatilor, fiind apoi rasplatiti cu 10.000 lei

„Acesti copii au gasit ceea ce ascunsesera hotii care si-au facut un stoc. Un alt lot era pregatit pentru export ilegal (…) Stim cine a furat acel lot si cine l-a ascuns acolo. E de subliniat conduita civica a acestor copii bine educati care au facut exact ceea ce trebuia sa faca, adica au predat tot autoritatilor”, spune procurorul Augustin Lazar.

Cele 138 de monede au fost gasite de trei copii de 11 si 12 ani, din judetul Hunedoara, intr-un recipient din plastic ascuns intr-o vizuina de vulpe, in Muntii Orastiei. Copii au impartit monedele si fiecare le-a dus acasa. Parintii au decis sa le duca la Primarie, iar acolo a fost anuntata Politia. Monedele descoperite erau date in urmarire de mai bine de 10 ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro