Demolatorul Matteo Renzi, noul premier italian: obiectivele unui politician ambitios si controversat din "generatia Erasmus"

Noul premier al Italiei, Matteo Renzi, şeful principalului partid de stânga – PD, a fost descris ca „Demolatorul” vechii clase politice, un om al schimbării, dar care a ajuns la putere fără alegeri. Extrem de ambiţios, primarul Florentei şi-a înlăturat fostul sef de partid din fotoliul de premier, Renzi e un expert de comunicare, omniprezent pe Twitter şi alte reţele sociale. Guvernul sau este rezultatul unui compromis politic: are în spate o coaliţie „mică”. Aliatul indispensabil este partidul Noul Centru Dreapta – NCD, fondat de Angelino Alfano, după desprinderea sa de Forza Italia, condusă în continuare de Silvio Berlusconi.

La 39 de ani, liderul stangii moderate din Peninsula are statutul de cel mai tânăr premier european. Dar „a fi tânăr nu e de ajuns pentru a avea o viaţă lungă”, scrie Alessandro de Angelis, editorialist politic la Huffington Post Italia. Deşi premierul a anunţat că obiectivul său este acela de menţine guvernul actual la putere până la sfârşitul actualei legislaturi, în 2018, coaliţia care îl sprijină este una fragilă. Se poate face deja o comparaţie cu Victor Ponta, care şi-a felicitat zilele trecute omologul, amintind că s-au întâlnit de curând la un mic dejun – fapt ce nu a fost nici confirmat, nici infirmat de secretarii noului premier italian.

Imagini cu Matteo Renzi la votul de investitura in Parlament:

„Italia ruginită”

În cursul zilei de marţi, 25 februarie, noul guvern a obţinut votul de încredere al deputaţilor la Palatul Montecitorio. Din cei 599 de deputati prezenti, 378 au votat „Da”, iar 220 au spus „Nu” si un parlamentar s-a abtinut. Cu o zi înainte, executivul obţinuse şi votul de încredere al senatorilor, cu o majoritate de 169 de voturi pentru şi 139 împotrivă. Dar să urmărim care au fost principalele puncte atinse de Renzi în intervenţiile sale din faţa parlamentarilor cărora le-a cerut votul de încredere.

În primul rând, fostul primar al Florenţei, care a terminat o facultate de drept, a vorbit liber, uitându-se doar ocazional pe notiţe, fapt apreciat de unii jurnalişti ca fiind o „premieră”. A subliniat imediat şi de mai multe ori atu-ul său: faptul că este tânăr. „Nu am nici vârsta de a fi un senator” a spus în deschiderea discursului său la Palatul Madama, citând titlul cunoscutei melodii câştigătoare a Festivalului de la Sanremo- „Non ho l’età”- cântată de Gigliola Cinguetti. Apoi a vorbit despre Italia ca o ţară „ruginită”, care are nevoie de un nou suflu „îndrăzneţ, deschis, inovator”, de noi orizonturi şi de o apropiere faţă de „simplii cetăţeni”.

„Europa nu e mama relelor”

Ca si predecesorul său, Renzi a accentuat vocaţia europeană a executivului pe care reprezintă. „Europa nu este mama tuturor relelor” şi trebuie să credem în „valorile europene, cele promovate de fondatorii Uniunii”. El însuşi se consideră un exponent al „generaţiei Erasmus”, alcătuită din tineri care „au cunoscut aproape exclusiv doar moneda euro”.

Sistemul educaţional

Ulterior, noul premier a pus accentul pe nevoia de a reforma sistemul educational, pornind de la încurajarea respectului faţă de profesori, consideraţi purtătorii unor „valori sociale”. A anunţat că va vizita câte o şcoală din Peninsulă în fiecare zi de miercuri, aşa cum făcea la Florenţa, când era primar.

Reformele

După ampla intervenţie dedicată Europei şi chestiunii educaţiei, Renzi a trecut la chestiuni considerate urgente de către întreaga clasă politică, dar amânate în ultimele luni, din cauza lipsei unui guvern stabil.

A anunţat „o schimbare radicală a politicii economice” şi a promis ferm că toate datoriile pe care administraţia publică le are faţă de firmele private vor fi achitate. „Nu trebuie să ne fie frică de investitorii străini”, a precizat noul premier, amintind şi de dificultăţile firmelor mici şi mijlocii. „Trebuie să ne gândim şi la piaţa unde ne facem cumpărăturile, nu doar la cea financiară”. Spre dezamăgirea celor care se aşteptau la indicarea unor măsuri concrete de redresare a economiei, Renzi nu a dat detalii cu privire la fondurile pe care se bazează pentru a-şi realiza promisiunile

O altă reformă urgentă este cea a sistemului electoral, pe care doreşte să o facă în paralel cu reforma Senatului. în acest sens, Renzi a semnat un acord cu Berlusconi pentru a adopta măsuri legislative menite să îmbunătăţească actuala act normativ.

Cetăţenia pentru copiii imigranţilor: soluţie de compromis

Exponent al unui partid de stânga, Renzi a adoptat un ton moderat atunci când a vorbit despre schimbarea legii cetăţeniei. Deşi, potrivit sondajelor, marea majoritate a italienilor se declară de acord cu acordarea cetăţeniei fiilor de imigranţi încă de la naştere, premierul a promis adoptarea unei soluţii de compromis, anume acordarea cetăţeniei minorilor care au terminat un ciclu şcolar în Italia.

Contestaţii şi conflicte

Discursurile liderului PD au fost primite de parlamentari cu câteva aplauze, dar nu au lipsit strigăte de contestaţie, venite în special din partea parlamentarilor Mişcării 5 Stele, gruparea politică a bloggerului contestatar Beppe Grillo. „Nu e uşor să rămâi într-un partid al cărui conducător se declară nedemocratic”, a ripostat Renzi.

Opiniile în interiorul partidului Forza Italia sunt împărţite. Berlusconi, din afara Senatului de unde a fost expulzat, continuă să-şi exprime simpatia faţă de tânărul adversar, dar alţi exponenţi ai dreptei caracterizează programul lui Renzi ca fiind unul „plin de sloganuri, dar aproape lipsit de conţinut”.

Aceeaşi părere o au şi mulţi comentatori politici şi chiar câţiva colegi de partid ai lui Renzi, care declară că îl susţin, dar aşteaptă să vadă cum va trece la acţiune.

Guvernul Renzi rămâne într-un echilibru fragil, fiind susţinut de partidul fostului protejat al lui Berlusconi, Angelino Alfano. Alfano, în dezacord cu mentorul său politic, şi-a creat propriul partid, Noul Centru Dreapta (NCD), cu care este acum la guvernare.

Cine sunt miniştrii Guvernului Renzi?

Echipa lui Renzi este formată din 8 femei şi 8 bărbaţi, o premieră absolută pentru Italia în ceea ce priveşte egalitatea dintre sexe. Un alt record este cel legat de vârstă: Italia are acum cel mai tânăr executiv, cu o medie de 48 de ani.

Totuşi, există comentatori care reproşează noilor miniştri lipsa de experienţă. Cazul cel mai controversat este cel al Mariannei Madia, nou ministrul al Administraţiei Publice, care a declarat în trecut că lipsa ei de experienţă este „zestrea cu care intră în politică”. „Nu mă aşteptam să devin ministru, când am fost informată mă uitam la desene animate cu fiul meu”.

La fel de criticată a fost şi alegerea ministrului de externe. Federica Mogherini, de 41 de ani, a înlocuit-o pe Emma Bonino, care e considerată unul din cei mai respectaţi politicieni ai momentului. Ministerul- cheie al Economiei a fost preluat de Pier Carlo Padoan, de 64 de ani, un tehnocrat apreciat la nivel european.

Ascensiunea lui Renzi „demolatorul”

Renzi a ajuns la putere după o ascensiune rapidă la vârful Partidului Democrat, cel mai important partid de stânga din Peninsulă. La alegerile pentru desemnarea conducerii PD, primarul din Florenţa s-a proclamat Il rottamatore – „demolatorul” vechiului sistem şi susţinătorul schimbării de generaţii.

A preluat mandatul de la Enrico Letta, care a condus Italia timp de doar 10 luni. Letta nu a fost trimis acasă în urma unui vot de neîncredere în Parlament, ci după ce a fost descalificat de propriul partid, în frunte chiar cu Matteo Renzi. Raportul tensionat dintre cei doi exponenţi ai Partidului Democrat a fost evident în cursul ceremoniei oficiale de preluare a mandatului. Cei doi nu s-au privit în ochi, iar strângerea de mână a fost una strict protocolară.

Trei profesionişti despre Renzi

HotNews.ro a cules câteva păreri despre guvernul lui Matteo Renzi de la trei profesionişti care au urmărit formarea noului executiv: jurnalistele Daniela Mogavero de la TMNews, Raffaella Cosentino, recent premiată pentru un documentar despre imigraţie şi prof. Luca Raffini, sociolog politic şi concetăţean al noului premier. Celor trei le-am cerut, de asemenea, câte un pronostic legat de durata pe care consideră că ar putea-o avea guvernul Renzi.

Un guvern politic netrecut prin focul alegerilor

„Renzi are de partea sa vârsta tânără şi figura de „demolator”. Cred că a făcut un pas fals ajungând la fotoliul de primar fără să fi obţinut postul în urma unor alegeri parlamentare, lucru pe care, probabil, alţi lideri de calibrul său din ţări învecinate nu ar fi făcut-o. Astfel, a redus considerabil avantajul pe care îl avea din punct de vedere al „noutăţii” pe scena politică italian”, ne-a declarat Daniela Mogavero, jurnalistă la agenţia TM News, expert în politică internaţională.

„Italienii au mari aşteptări, dar sunt şi dezamăgiţi. Dacă Renzi va eşua, consecinţele pentru stânga italiană şi pentru clasa politică, în general, ar putea fi dezastruoase”.

„Cât ar putea dura guvernul? Dacă ar fi să fac un pronostic, mă gândesc că noul executiv ar putea să se menţină până la sfârşitul semestrului european. Nu cred că un guvern care s-a născut în afara unui context electoral ar putea să ajungă la terminarea legislaturii”.

Succesul lui Renzi, o chestiune de “imagine”?

Despre ascensiunea fulgerătoare a lui Renzi, propulsat în câteva luni la şefia PD-ul şi ulterior la Palatul Chigi – sediul guvernului, am vorbit cu Luca Raffini, sociolog politic şi analist al noilor forme de activism politic.

“Fiecare pas făcut de Renzi în ultimii cinci ani au fost îndreptaţi către Palatul Chigi”

“Renzi s-a impus datorită imaginii sale de luptător împotriva a tot ce înseamnă “vechea politică italiană”: compromisuri, jocuri de putere, lupta pentru menţinerea fotoliilor. Imaginea sa a fost aceea a noului politician, capabil să sfideze puterea, autoritatea şi gata să rişte totul, dezinteresat de funcţii şi dornic să schimbe ţara. În realitate, ascensiunea lui Renzi este mai calculată decât se poate crede, având în spate o reţea puternică de sprijin. De fapt, fiecare pas făcut în ultimii cinci ani sunt îndreptaţi către Palatul Chigi. Nu putea să o confirme el însuşi, şi-ar fi compromis imaginea. Dar obiectivul său era acela de a obţine puterea la nivel naţional”.

Potrivit sociologului italian, Renzi nu este genul de om care ar fi acceptat să stea pe margine, ca lider al unei formaţiuni cu o majoritate relativă, în timp ce funcţia de premier era deţinută de un coleg de partid. De aici şi decizia de a acţiona rapid, pentru a deveni el însuşi prim ministru: “s-a jusitificat spunând că preferă să-şi murdărească mâinile, riscând şi asumându-şi deplina responsabilitate, în loc să se mulţumească cu rolul de şef al PD-ului. Deşi poate apărea o alegere incoerentă, este perfect în acord cu personalitatea lui, a unei persoane care nu se mulţumeşte cu trofeul obţinut şi doreşte mereu ceva în plus”.

“Noul Blair”? “Doar la nivel estetic…”

Cât de mult seamănă Renzi cu Tony Blair, cu care a fost deseori comparat? “Renzi este primul care se inspiră din personajul Blair: prin limbaj, prin modalitatea de a se prezenta ca fiind o alternativă nouă, în opoziţie cu trecutul depăşit. În plus, noul premier nu ascunde simpatiile sale către “a treia cale”, un model de stânga capabil să depăşească vechile scheme şi tabu-uri. Lăsând deoparte fascinaţia pe care o poate exercita un lider tânăr, nonconformist, în cămaşă albă, modelul celei de-a treia căi nu mai poate fi considerat o noutate. Chiar înainte de Renzi, partidele social democratice din Europa şi chiar din Italia nu au dus şi nu duc lipsă de emuli ai lui Blair, ulterior destinaţi falimentului. Dar, probabil, referimentul la Blair este mai curând unul de nivel estetic decât unul de conţinut”.

Calități și defecte

Renzi prezentându-se degajat la volanul propriei maşini, în contact permanent cu opinia publică via Twitter, glumind cu jurnaliştii: cât de mulţi italieni au rămas cuceriţi de tânărul lider?“La nivel de comunicare, Renzi e imbatabil. Un mod înţelept de folosire a timpului, a gesturilor, a glumelor – din acest punct de vedere, este cel mai bun printre politicieni, atât în talk show-uri, cât şi în cadrul interviurilor, al adunărilor electorale, pe reţelele de socializare. E unul din punctele de forţă ale premierului. Dar atenţie, este rezultatul unei strategii de comunicare studiată în cele mai mici detalii împreună cu cei mai buni experţi în materie. Nu e vorba de un talent natural, după cum se poate vedea dacă examinăm înregistrări video făcute cu mai mult timp în urmă. Transformările la nivel de look şi comunicare sunt evidente.

Un al doilea atu al său este ambiţia. Ambiţia este o caracteristică necesară pentru cine doreşte să facă politică în ziua de azi, iar Renzi a demonstrat-o din plin. Pentru el, ambiţia e o virtute, nu un un defect. Trebuie de văzut dacă e vorba de o ambiție personală sau una care are ca obiectiv schimbarea în bine a țării.

Pe de altă parte, chiar ambiția poate deveni un defect: un exemplu: schimbarea multor colaboratori cu care era în dezacord, chiar în timp ce era primar al oraşului Florenţa. Vorbim de pericolul sindromului de “om singur la comandă”, care s-ar putea manifesta şi în noul mandat.

Cât va dura noul guvern? Raffini consideră: Ar putea dura chiar până la sfârşitul legislaturii, aşa cum şi-a propus. Odată ce a renunţat la haina de demolator, beneficiază de sprijinul aproape unanim al partidului său, cu excepţia unei minorităţi timide. În plus, are susţinerea Noului Centru Dreapta, care nu are niciun interes acum să ajungă la alegeri, la fel ca şi alte formaţiuni de centru. Nu în ultimul rând, detaliu important, se bucură de simpatia şi de stima lui Silvio Berlusconi”.

Noul guvern şi străinii

Despre modul în care noul guvern priveşte chestiunile legate de imigraţie am vorbit cu Raffaella Cosentino, cunoscută jurnalistă freelance. Am întrebat-o pe Raffaella Cosentino de ce figura unui ministru al integrării, funcţie care a aparţinut lui Cécile Kyenge, nu apare în schema actualului guvern.

“Ministerul Integrării nu este, în sine, garanţia unei poziţii concrete favorabile acestui proces. Pentru a favoriza integrarea noilor cetăţeni italieni e nevoie de o schimbare curajoasă a legilor, de reforme care să împingă ţara către o schimbare pe care, înaintea Parlamentului, societatea civilă o doreşte”.

Din guvernul Italiei Cosentino spune că ar fi fost de dorit ca să facă parte “şi noii italieni, care ar duce un suflu nou nu doar în chestiunile legate de imigraţie, ci şi pe teme fundamentale, generale. Faptul că nu sunt e o oglindă a înapoierii clasei politice”.

Concluzia jurnalistei este că “noul guvern are ca prioritate imigraţia. Renzi a vizitat recent Lampedusa (insula pe care ajung migranţii disperaţi provenienţi din Africa nr) dar nici nu vorbit de imigraţie. În Italia- precizează- una din priorităţi o constituie închiderea Centrelor de detenţie temporară –CIE , structuri unde drepturile migranţilor sunt constant încălcate.

Imigraţia e una din acele chestiuni “în care se manifestă imobilismul clasei politice. Deşi am avut guverne susţinute de mari coaliţii şi schimbările ar fi putut fi aduse în discuţie, s-a ales cu un consens amplu ca ele să fie lăsate deoparte. E o temă incomodă, un teren de conflict ideologic şi clasa politică refuză să deschidă ochii pentru a vedea realitatea. În noul guvern, cu Angelino Alfano ca ministru de interne, e dificil de crezut că se vor face paşi înainte”.