11 zile de Piata Universitatii. Citeva constatari

Cele 11 zile de la debutul protestelor din Piata Universitatii au provocat schimbari pe scena publica si si au deschis citeva directii de discutie care merita inventariate: comportamentul guvernului, comportamentul corporatiei de la Rosia Montana si al corporatiilor in general, abordarea privind resursele naturale, nationalismul economic, gazele de sist, aparitia unor noi voci in dezbaterea publica, evolutia clasei politice. Cu acest prilej am vazut doua personaje politice in toata goliciunea lor: Victor Ponta si Crin Antonescu.

• Motto: Victor Ponta – Eu am fost impotriva proiectului Rosia Montana inainte pentru ca era sustinut de Basescu si am spus ca, daca il sustine Basescu, e ceva de rau

O scurta trecere in revista a evenimentelor din scandalul Rosia Montana

In mai 2012, Victor Ponta devine premier din partea USL, cu o mare sustinere populara in urma unui discurs in care a demonizat investitia de la Rosia Montana, acuzind PDL si pe Traian Basescu de coruptie. Pe parcursul anului 2013, Ponta si-a indulcit discursul si, in 11 iulie 2013, a anuntat intr-o conferinta de presa ca vrea sa avanseze in deblocarea proiectului. A venit vacanta, premierul a plecat din tara, iar pe 27 august a aparut sec, intr-un comunicat de presa al Guvernului, informatia ca Executivul a aprobat „Proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere România”. Proiectul nu a stat nici o zi in dezbatere publica. Dupa trei zile, premierul Ponta a anuntat ca va vota in calitate de deputat impotriva proiectului aprobat de catre guvernul pe care-l conduce. Pe 1 septembrie au inceput protestele din Piata Universitatii. In presa a aparut avizul Ministerului Justitiei, care desfiinteaza practic proiectul de lege. Ulterior, ministrul Justitiei a anuntat ca avizul ministerului a fost favorabil, cu amendamente. Pe 8 septembrie a avut loc un miting in Bucuresti cu circa 10.000 de manifestanti impotriva proiectului. Pe 9 septembrie, co-presedintele USL, Crin Antonescu, a anuntat ca PNL va vota in Parlament contra proiectului aprobat de guvern. In aceeasi zi, Victor Ponta a cerut procedura de urgenta in Parlament si a spus ca „proiectul Rosia Montana e inchis”. Actiunile Gabriel Resources, actionarul majoritar al RMGC (compania de proiect), au scazut cu peste 50% pe Bursa din Toronto. Protestele continua, manifestantii cerind interzicerea completa a cianurilor si interzicerea exploatarii gazelor de sist prin fracturarea hidraulica. Crin Antonescu si Victor Ponta isi arunca sageti prin intermediul presei. Pe 11 septembrie, CEO-ul companiei Gabriel Resources anunta ca, daca proiectul de lege pica in Parlament, va cere Romaniei daune de 4 miliarde dolari. Proiectul se afla in Parlament, urmind sa fie votat mai intii de Senat si apoi de Camera Deputatilor. Ziua de 11 septembrie se termina apoteotic cu inca o proba de PR politic desavirsit a lui Victor Ponta la Antena 3, dublata de spovedania halucinanta: „Eu am fost impotriva proiectului Rosia Montana inainte pentru ca era sustinut de Basescu si am spus ca, daca il sustine Basescu, e ceva de rau„.

Concluzii privind guvernarea:

• lipsa de transparenta. Cronologia evenimentelor arata o schimbare cu 180 de grade a pozitiei premierului fata de proiect, fara ca intre timp sa fi aparut analizele de specialitate pe care le cerea ca lider al Opozitiei. Au aparut semne de intrebare legitime ale publicului, carora Victor Ponta nu le-a raspuns

• incapacitate de gestiune a problemei la nivelul adecvat de decizie (adica lasitate). Executivul a evitat sa-si asume o Hotarire de Guvern pentru acest proiect, preferind sa adopte un proiect de lege pentru o singura firma. Paralela cu legea speciala pentru privatizarea Petrom (Adrian Nastase, 2004) a fost inevitabila.

• permisivitate fata de presiunea strazii. O vulnerabilitate a Guvernului, care lasa deschisa calea pentru alte revendicari cu un grad scazut de legitimitate. Un semnal de slabiciune pentru viitori posibili investitori care ar avea nevoie de facilitati (vezi cazurile Renault, Ford, Nokia, Bosch etc)

Implicatii economice ale scandalului Rosia Montana

• aparitia unui curent anti-capitalism, anti-corporatii. Este una dintre turnurile cele mai periculoase ale protestelor, imbratisata de citiva dintre liderii informali si de o parte a protestarilor (unii dintre ei angajati ai unor astfel de corporatii mutinationale). Discursurile acestora invinovatesc corporatiile in corpore pentru ca incearca sa-si maximizeze profitul si cer un soi de protectie sociala fara discernamint. Proliferarea urii fata de capitalism (termen incarcat cu o puternica conotatie peiorativa), fata de piata libera in care statul e un arbitru corect – nu jucator, este un pericol major intr-o tara in care relatiile de piata sint inca in stadiul incipient. O anarhie economica cu accente socialiste ar fi cireasa de pe tortul unei Romanii de care investitorii au inceput deja sa se fereasca, dupa cum o arata cifrele oficiale privind investitiile straine in 2012 si 2013. Si, in fond, ce li se imputa acestor companii? Ca vor sa-si maximizeze profitul, determinind modificarea regulilor in favoarea lor. Asa s-a intimplat cu facilitatile pentru Nokia, pentru Renault, pentru Ford sau pentru alte investitii mai mari sau mai mici. A cedat Romania prea mult in cazul Rosia Montana? Atunci vina este a autoritatilor care au fost prea permisive in fata agresivitatii corporatiei (vezi cedarea de catre Guvern catre RMGC a prerogativelor de expropriere – atacata chiar si de Ministerul Justitiei, sau derogarile de la dreptul comun echivalente cu schimbari ale Constitutiei). Atunci trebuie sa punem presiune pe Stat sa fie corect si puternic.

• extinderea protestelor fata de alte proiecte sensibile legate de resurse naturale. Au inceput deja scandarile in Piata Universitatii impotriva exploatarii prin fracturarea hidraulica a gazelor de sist. E vorba despre un proiect o valoare strategica mult superioara celui de la Rosia Montana, cu implicatii in securitatea energetica. Succesul legat de Rosia Montana al protestelor publice hraneste apetitul pentru noi proiecte, mai ales ca urmeaza un an electoral, iar nationalismul economic se profileaza puternic in discursul public

• lipsa de coerenta a institutiilor statului. Traseul de 16 ani al proiectului, cu aminari peste aminari si fara o decizie clara, asumata (fie ea pro sau contra) arata un stat slab, incapabil sa gestioneze proiecte sensibile. Iar ping-pong-ul din ultimele zile intre Guvern si Parlament arata o slabiciune cronica

• lipsa de predictibilitate fata de companie si fata de public. Nu a existat nici un moment un calendar cunoscut public in legatura cu actiunile autoritatilor, creind senzatia unei agende ascunse a liderilor politici.

• posibila pierdere a unor noi investitii in perioada imediat urmatoare. Un analist al bancii canadiene Scotiabank sustine ca respingerea proiectului ar fi o „lovitura puternica pentru capacitatea Romaniei de a atrage investitii straine„. In plus, CEO-ul Gabriel Resources a declarat ca, in ipoteza respingerii proiectului, „vom face ca eforturile Romaniei de a atrage investitii straine sa sufere foarte mult”

• aparitia unui litigiu cu Gabriel Resources. Premierul Ponta l-a anticipat, iar CEO-ul companiei a anuntat ca va cere despagubiri de 4 miliarde de dolari.

Concluzii pentru corporatii

• Lacomia distruge reputatia si credibilitatea. Multe dintre prevederile din Proiectul de lege privind exploatarea de la Rosia au fost considerate inacceptabile chiar de Ministerul Justitiei. Chiar daca a intilnit un Guvern care s-a facut pres in timpul negocierilor, o corporatie nu e exonerata de raspunderea morala. Furia la adresa RMGC a avut originea si in aceste prevederi mult prea generoase.

• Succesul programelor de CSR pe mediu. Corporatiile au directionat zeci de milioane de euro din fondurile de Corporate Social Responsibility catre programele de mediu – o solutie simpla, fara mare bataie de cap pentru genialii manageri de CSR. Ce programe de stimulare a antreprenoriatului, ce educare a publicului in spiritul pietei libere, ce investitii in educatia viitoarei generatii? (Nu intimplator, primul manual de educatie financiara pentru scoala primara nu a fost gindit de vreo corporatie, ci de o consiliera din BNR, unul din acei oameni luminosi si atit de rari). Nu mai bine plantam copacei, trimitem ziaristi, bloggeri si ONG-isti in turul Romaniei sau al lumii, sponsorizam miscarile ecologiste comod, fara batai de cap, aproape de limita spaguirii intru cumpararea linistii? Ca doar tuturor ne plac pozele pe Facebook cu ursuleti, stelute de mare si plantatii de rostopasca salvate de la extinctie. Ei bine, surpriza: aceste ONG-uri de mediu au folosit judicios resursele, si-au promovat asiduu valorile, au atras mii de tineri spre idealurile corecte pe care le-au promovat, iar acum ecologia a devenit aproape o religie pentru o intreaga generatie. E ceva rau in asta? In sine nu, e bine sa avem oameni atenti la tot ce misca in zona mediului. Dar daca apar dezechilibre in repartizarea energiilor intr-o societate, un scop initial nobil poate deveni o frina pentru dezvoltare ansambului.

• Transparenta suplimentara fata de public in relatia cu statul. Am aratat mai sus ca statul roman este incapabil sa comunice transparent. Asa ca, in proiecte unde companiile au de-a face cu statul, e necesar un nivel suplimentar de transparenta din partea lor: desecretizare de licente, avize, studii tehnice etc. Doar avind o abordare proactiva vor putea convinge publicul (suspicios pe buna dreptate dupa intoarcerea cu 180 de grade a USL pe subiectele Rosia Montana si gazele de sist) ca vor sa faca un business corect in Romania.

• Nevoia de solidaritate. Atunci cind Statul derapeaza in relatia cu companiile, realitatea ne-a aratat ca acestea sint tentate sa-si negocieze individual solutiile, in afara unui cadru institutional. Asta duce la slabirea pozitiei fiecareia dintre companii si la incurajarea practicilor imorale in rindul autoritatilor. O companie singura e usor de intimidat. Un grup de companii cu interese comune e mult mai greu de manipulat.

Implicatii politice ale scandalului Rosia Montana:

• Primul miting care a penalizat minciuna ca mod de a face politica. Multi dintre protestatarii din Piata Universitatii s-au simtit inselati de USL, care-i atrasese cu promisiunea ca vor inchide Rosia Montana si gazele de sist. E pentru prima oara cind exista o reactie puternica a publicului fata de politicianul care si-a incalcat contractul ce sta la baza vietii democratice: tu ma votezi pentru ca eu iti promit un set de masuri.

• Inca o fisura in USL. E natural ca o astfel de alianta sa cunoasca momente dificile, ele au fost si vor mai fi. Dar fisura evidenta dintre PNL si PSD are acum potential de a coagula masa critica de nemultumiri.

• Cererea crescinda de lideri politici nepatati moral si profesional, cu proiecte deja validate. Criza Rosia Montana a developat doi lideri caraghiosi, la limita clovneriei politice. Victor Ponta si Crin Antonescu s-au intrecut in piruete PR-istice, dedublari schizoide si scuze penibile, care ridica serioase semne de intrebare privind capacitatea lor de a reprezenta Statul roman in relatia cu terti (ca e vorba de companii, state ori institutii internationale). Generatia tinara reprezentata in Piata Universitatii a trait in aceasta toamna o dezamagire semnificativa, ceea ce reprezinta un pas mare spre maturizare. Am auzit citeva discutii in Piata despre nevoia de lideri validati deja, dar fara pete in CV. La prima vedere exista oameni care au tangente cu politica ori administratia si au livrat rezultate palpabile: Ilie Bolojan (primar Oradea, fost secretar general in Guvernul Tariceanu, un exceptional organizator si creator de sisteme functionale), Daniel Funeriu (fost ministru al Educatiei, autorul unei reforme profunde in educatie), Dacian Ciolos (comisar european al Agriculturii, fost ministru, autor al unei reforme majore la nivel european), Ionut Dumitru (economist sef la Raiffeisen Bank, presedintele Consiliului Fiscal), Lucian Croitoru (consilier al guvernatorului BNR). Sint citeva nume care mi-au venit imediat in minte, numarul lor e evident mult mare – lista ramine deschisa pentru cititori. Vor reusi unii dintre ei sa devina alternativa la generatia expirata prea devreme de tineri politicieni? E o miza interesanta.

Implicatii sociale:

• Pericolul major al nationalismului economic alimentat de proasta guvernare. Nationalismul economic s-a facut deja auzit in Piata Universitatii si reverbereaza pe multiple canale mainstream sau underground. Daca va face masa critica, alimentat de slabele performante economice, atunci Romania va avea o problema uriasa cu atragerea capitalului strain.

• Aparitia in viata publica a generatiei care a crescut nu cu cheia de git, ci in fata computerului. Tinerii din Piata Universitatii au demonstrat ca internetul bate televiziunea. Confruntati cu un boicot masiv al televiziunilor de stiri, protestatarii s-au organizat impecabil pe internet. Ramine de vazut cum se vor manifesta in viitor tinerii furiosi de azi. Sa nu uitam ca urmeaza un an cu doua alegeri.

• Apatia fata de alte probleme majore ale statului de drept. Protestele fata de proiectul de la Rosia Montana au fost surprinzatoare si prin lipsa precedentului. In ultimul an si jumatate au existat zeci de agresiuni ale politicului la adresa unor institutii, mecanisme sau personaje-cheie ale statului de drept, si nu a existat o mobilizare similara a acestei generatii. Va continua aceasta apatie si in viitor, sau aparentul succes le va deschide apetitul pentru alte manifestatii?