VIDEO Va fi la Palme d'Or gay? "La vie d'Adele" rastoarna barca fratilor Coen in preferintele criticilor

Abdellatif Kechiche este „le nouveau chouchou de Cannes”. Filmul sau de trei ore in care spune povestea pasionala a doua tinere frantuzoaice a depasit „Inside Llewyn Davis” in inima si in cotatiile jurnalistilor. Daca juriul o sa-i dea trofeul va fi un dublu eveniment pentru ca se va suprapune peste legalizarea in Franta (la data de 18 mai 2013) a casatoriei dintre persoane de acelasi sex. Intrebarea e in ce directie va trage Steven Spielberg?

„La vie d’Adele (Chapitre 1 &2)”, care in engleza poarta titlul „Blue Is the Warmest Colour”, fiind o coproductie Franta-Belgia-Spania, urmareste relatia de cinci ani dintre doua tinere frantuzoaice de cand fac cunostinta, in adolescenta, pana la momentul despartirii, la capatul un proces evolutiv. Nu pot sa imi dau cu parerea pentru ca nu l-am vazut (scriam o corespondenta in acea seara), dar euforia jurnalistilor carora le-a placut e la cote foarte inalte. Altii, putini, nu cred ca e mare lucru de capul lui.

Cei cativa cunoscuti critici straini invitati sa voteze in revista „Screen International” il dau ca favorit indiscutabil la premiul cel mare, votandu-l (lucru rar) cu un numar aproape maxim de puncte. Si jurnalistilor francezi cate voteaza, la randul lor, in revista „Le film francais” le-a placut filmul in unanimitate si l-au dat ca favorit fara drept de apel la trofeu.

E foarte posibil ca si Premiul FIPRESCI, acordat de Federatia Internationala a Criticilor de Film, sa mearga la filmul lui Kechiche, am aflat din surse anonime. Jurnalistii care au luat filmul in brate apreciaza la el aceleasi lucruri: interpretari impresionante – Lea Seydoux si Adele Exarchopoulos, pasiune netrucata – inclusiv scene explicite de sex (o premiera pentru cinemaul francez), frumusete plastica, drama psihologica si emotionala consistenta.

„Filmul va fi controversat si aclamat la maxim tocmai pentru indrazneala continutului sau erotic. Scenele de sex sunt uluitor de proaspete in contextul unui cinema mainstream, si nu doar pentru intensitatea lor nedisimulata, ci pentru ca, in fond, vorbesc despre placerea feminina intr-un mod direct si onest”, scrie „Screen International” sub semnatura lui Jonathan Romney.

In schimb, Manohla Dargis e de parere, in „The New York Times”, ca lucrul care il motiveaza pe Kechiche e voyeurismul. Cuvintele nu suna prea flatant din partea un critic invatat sa isi ambaleze parerile in fraze politicoase. E de asteptat, oricum, ca feministele sa se inflameze (fie ca sunt, fie ca nu sunt gay) de indrazneala unui barbat de a filma o relatie lesbiana.

Referindu-se la intimitatea pe care aparatul de filmat o are cu Adele, Manohla Dargis crede ca „e in mod evident menita sa te introduca in lumea interioara a lui Adele. Dar, pe masura ce camera planeaza pe deasupra gurii ei deschise si a corpului ei destins, chiar si cand doarme cu posteriorul dragut cadrat, filmul pare sa aiba de-a face mai mult cu dorintele dlui Kechiche decat cu orice altceva.

E dezamagitor ca dl Kechiche, care a mai facut pana acum ‘La graine et le mulet’ si „Venus noire” (alt exercitiu voyeuristic) pare sa nu cunoasca, sau poate nu-l intereseaza, problemele reprezentarii corpului feminin pe care feministele le dezbat de zeci de ani. Oricat de simpatice ar fi personajele sau domnisoara Exarchopoulos care produce lacrimi si flegme in cantitati industriale la momente cruciale, dl Kechiche pare orb la femeia adevarata.”

Va fi si domnul Spielberg orb la femeia adevarata? E greu de apreciat cat de mult i-a placut acest film regizorului care, atunci cand trebuie sa enumere filmele preferate, vorbeste de”Psycho” sau „Lawrence al Arabiei”. Sau va fi Steven Spielberg democratic si nu va incerca sa isi impuna propriile alegeri?

In acest an e mai greu ca niciodata sa ghicesti. In ultima instanta, daca palmaresul se va negocia, filmul lui Kechiche ar putea fi premiat pentru interpretare feminina, alta concurenta serioasa neavand. (Regulamentul cere ca filmul care ia la Palme d’Or sa nu mai poata lua alt premiu.).

Si „Nebraska” isi face, probabil, loc in palmares

Nebraska

Foto:

Nu cred ca „Nebraska”, noul film al lui Alexander Payne, ar trebui sau ar putea sa ia la Palme d’Or. Filmat in alb-negru (desi isi plaseaza actiunea in zilele noastre), filmul continua preocuparile lui Payne legate de ideea de familie, de relatiile dintre parinti si copii, sau de ideea ratarii pe care le-a tratat in „Sideways” , „About Schmidt” sau „The Descendants”.

Inceput slabut, filmul creste progresiv pe masura ce fiul matur (Will Forte) si tatal sau ramolit (Bruce Dern) inainteaza in a lor masina lenta, povestea recuperarii unui iluzoriu premiu de un milion de dolari in care doar tatal crede fiind prilejul unei incursiuni in trecutul unei familii, cu traumele ei nespuse si cu misterele ascunse sub faldurile pretinsei uitari.

Largind cadrul, Payne observa uneori cu un ochi prea atent colbul ratarii provinciale, dar exista momente cand filmul are umor adevarat si, cu cat petreci mai mult timp alaturi de aceasta familie sucita cu un tata aproape senil, o mama sloboda la gura si doi fii care, desi responsabili, sunt capabili sa se puna in pielea copiilor si sa faca prostii sub ochii parintilor, cu atat iti devin mai simpatici.

Trailer

Filmul le-a placut jurnalistilor, dar nu intr-o masura atat de generala ca filmul fratilor Coen – nici nu e atat de rotund si de imaginativ ca „Inside Llewyn Davis”, celalalt film american cu sanse la trofeu. In schimb, nu ar avea de ce intra in palmares „Only Lovers Left Alive”, de Jim Jarmusch, a carui selectionare a fost anuntata ulterior anuntarii intregii liste.

Vampiri si imigranti

Only Lovers Left Alive

Foto:

Penultimul film prezentat in competitie e un love story parodie in cheie minora cu vampiri punandu-i pe Tilda Swinton (care pare intr-o continua sedinta foto) si Tom Hiddleston (mult mai temperat, dar bantuit de un spleen existential) in pielea a doi vampiri pereche, Adam si Eve.

Daca Eve profita de viata eterna cultivandu-si pasiunea pentru lectura si prietenia cu un alt vampir, Christopher Marlowe (!, interpretat de John Hurt), Adam se plictiseste traind retras, incercand sa faca muzica, dar fiind agasat de oameni, carora le spune „zombies”.

Lipsa ritmului povestii nu poate fi justificata de lipsa generala de ritm din viata acestor eroi blazati care au vazut suficient la viata lor incat sa doarma ziua, iar noaptea sa se plimbe aiurea cu masina printr-un cartier in ruine.

Ecartul temporar al vietii acestora ii da lui Jarmusch ocazia unor poante culturale, dar eroii par, mai degraba, sa apartina unei elite din care mai fac parte Franz Kafka, Beckett, Marlowe, Lewis Carroll si altii ale caror fotografii impodobesc peretii casei degradate a lui Adam.

De fapt, nu se intampla mai nimic in film, Jarmusch parand sa preia de la personaje un jemanfisism care il impiedica sa se gandeasca de ce a dorit sa faca filmul si ce vrea sa spuna cu el. Intre glumite pentru oameni cultivati, gesturi pline de dragoste si trimiteri la epuizarea resurselor, „Only Lovers Left Alive” e un posibil autoportret prin ricoseu si continua, din pacate, pana de inspiratie din precedentul „The Limits of Control” (2009). Ultimul film reusit al lui Jarmusch ramane „Broken Flowers” de la care s-au scurs deja, cui ii vine sa creada, opt ani.

Trailer

„The Immigrant”, de James Gray, e mai coerent, dar si mai cuminte. Pasionat de radacinile sale (bunicii lui erau polonezi din Ucraina de azi), Gray a scris filmul special pentru Marion Cotillard, pe care a cunoscut-o prin partenerul acesteia, Guillaume Canet, cand lucrau la scenariul de la „Blood Ties”.

In interviul pe care l-a acordat HotNews.ro (si pe care il vom publica atunci cand va veni filmul in Romania, adus de Independenta Film), Gray a povestit cum a aruncat Cotillard cu paine in el atunci cand s-au certat intr-un restaurant in legatura cu un actor pe care ea il placea si el nu. Acela a fost momentul cand a inteles ca in spatele candorii, Cotillard ascunde o personalitate puternica.

I-a dat frantuzoaicei rolul unei poloneze catolice care debarca in 1921 la New York, picand in plasa unui peste care o va lua la produs in teatrul lui de varietati/bordel, indragostindu-se de ea intr-un mod maladiv. Cu Joaquin Phoenix in rolul pestelui si al lui Jeremy Renner in postura unui iluzionist integru, filmul nu sta deloc rau la partea de interpretari, facand drama psihologica mai convingatoare dar, cu toata fidelitatea fata de trecut (s-a filmat chiar la Ellis Island), e un film cuminte.

Clip

Mai ramane sa fie prezentat un singur film din competitie, „La Venus a la fourrure”, de Roman Polanski, dupa care se trage linie. Premiile se anunta in seara zilei de 26 mai.

S-au anuntat vineri seara si premiile sectiunii Quinzaine des Realisateurs, unde a participat si scurtmetrajul „Ca o umbra de nor”, de Radu Jude, dar dintre cele opt filme selectionate a castigat doar „Gambozinos” de Joao Nicolau (Portugalia), juriul oferind si o Mentiune Speciala lui „Poco mais de um mes” de Andre Novais Oliveira (Brazilia).