Cum sa complicam prosteste motiunile simple (o idee originala Antonescu – Ponta)

Există o moștenire politică trainică a lui Ion Iliescu. Un principiu enunțat acum 23 de ani, rămas valabil, ba chiar întărit și în ziua de azi. Mă refer la pledoaria fostului președinte pentru, citez, ”democrație originală” în România. Ceva s-a schimbat totuși: în 1990, Ion Iliescu enunța această doctrină ca un refuz de a respecta integral principiile de funcționare ale democrațiilor autentice. Expresia a fost folosită la scurtă vreme după ce același politician pledase pentru un ”comunism cu față umană”, provocând o opoziție, nu neapărat foarte populară, însă categorică și vehementă. Între timp, principiul ”originalității” democratice este dus mai departe, suspectez, nu neapărat din aversiune față de democrația clasică, cât din prostie și incompetență fudulă.

Exemplul cel mai bun e caracterul bicefal al executivului: construcția asta originală a fost introdusă cu bună știință în 1991, o adaptare împiedicată a unor modele din vest la realitatea politică dominată de șefii FSN, Ion Iliescu și Petre Roman. Problemele au apărut imediat. Acum 10 ani problema putea fi rezolvată, la revizuire. În loc de asta, s-a agravat în urma unei modificări susținute de dl Pîrvulescu, ca reprezentant al societății civile: decalarea mandatului prezidențial de cel parlamentar/guvernamental. Exact în aceeași perioadă, Franța, a cărei constituție era unul din modelele adaptate în 1991, făcea o revizuire în sens contrar: îngrijorată de efectele coabitării sincroniza cele două mandate. Am fi putut lua exemplu, dar trebuia – nu-i așa? – să ne păstrăm originalitatea. Au mai trecut 10 ani, problema e tot acolo, și mai gravă, s-a manifestat în mod înspăimântător anul trecut. Așteaptă să fie rezolvată de noua revizuire, după oricare din modelele existente în vest. Din păcate, pe noi se pare că ne așteaptă noi pusee de originalitate în materie de democrație. De exemplu, ideea preluată de Crin Antonescu, șeful comisiei parlamentare de revizuire, de la colegul său de alianță, Victor Ponta: demiterea miniștrilor în urma unei moțiuni simple.

Poate că de data asta forumurile și comisiile care se ocupă cu revizuirea să facă un mic efort și să analizeze la ce duce modificarea înainte să ajungă în textul legii fundamentale. Știu, sunt optimist. Orișicât, dacă nu spre beneficiul lor, măcar al cititorilor Contributors.ro, haide să analizăm efectele unei astfel de modificări.

Dar, pentru început, câteva observații asupra funcționării democrațiilor parlamentare clasice. Ea se bazează pe câteva principii care să asigure atât puterea neîngrădită de a guverna, în sensul punerii în practică a unui program politic legitimat de electorat, cât și asumarea responsabilității asupra guvernării, în alegeri. Primul principiu este că guvernul, care exercită conducerea politică, este responsabil doar în fața parlamentului, care poate, în mod formal, doar(!) să-l controleze și să-l cenzureze. Al doilea principiu este că guvernul funcționează și răspunde politic în mod solidar, ca un întreg, responsabilitatea guvernării e asumată în mod colectiv. Mecanismele formale, legi și constituții protejează respectarea acestor principii la modul formal, atunci când nu le impun direct. Putem să le observăm empiric, în negativ, în enumerarea unor situații care nu se întâmplă prin alte părți, doar în democrația noastră funcționând după tipicul enunțat de Ion Iliescu: miniștri care se dezic de politica dusă de guvernul din care fac parte, care se atacă public între ei, parlament care adoptă legi neagreate de guvern, guvern care legiferează cu OUG-uri șamd. La toate astea suntem pe cale să adăugăm altă trăsnaie.

La ce ar duce puterea dată moțiunilor simple de a demite miniștri? În cel mai rău caz, va duce la noi episoade aberante din punct de vedere democratic (dar, desigur, foarte originale) în care guvernul și parlamentul se află de facto în conflict politic, cu un guvern în funcție având posibilitatea să se eschiveze de responsabilitatea politică asupra guvernării, aruncând-o pe umerii parlamentului: ”Noi am vrut să facem una și alta, dar parlamentul ne-a demis miniștrii, ce putem face? E vina lor!”. În cel mai bun caz, guvernele noastre vor respecta cutuma democratică, în ciuda prevederilor formale, și vor demisiona în clipa în care un ministru e demis de parlament. Ce ar însemna asta? Ar însemna că această revizuire constituțională, menită zice-se se întărească puterea parlamentului, îl va lăsa fără instrumentul moțiunilor simple. Acestea vor deveni, în efect, moțiuni de cenzură, duplicând instrumentul deja existent în Constituție.

Ceea ce face ca acest scenariu bun – original, stupid, dar relativ bun – să poată deveni unul foarte prost, dacă regimul de adoptare al celor două moțiuni va fi diferit. Spre exemplu, altă idee, timid exprimată, ar fi cea a moțiunii de cenzură constructive: parlamentul nu poate retrage mandatul unui guvern decât numind altul în loc. Adică, în fine, o idee copiată din alte părți (Germania, Spania, Ungaria), care are un scop precis și valoros: limitarea sau evitarea situațiilor de interimat în care la conducerea țării este un guvern care nu se mai bucură de încrederea parlamentului. Dacă parlamentul nu mai sprijină guvernul în exercițiu atunci are de ales între a numi un nou premier sau a fi dizolvat. Nu există o a treia cale …decât dacă se adoptă ideea originală propusă de Antonescu și Ponta. Caz în care vom asista la situații în care o majoritate parlamentară, care nu poate demite guvernul (din lipsă de succesor agreat) și nu vrea nici să-și piardă propriul mandat prin dizolvare, va recurge la decimarea sistematică a cabinetului prin moțiuni simple. Același scenariu s-ar petrece și dacă, așa cum e acum, moțiunile simple sunt adoptate de camerele parlamentului, nu de plen. Guvernul va avea sprijin pentru miniștri în plen, iar aceștia vor fi demiși într-una din camere.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro