VIDEO A te opune legii tacerii: Mircea Cartarescu si Horia Patapievici despre “Lumea secreta a nomenclaturii”

Nu am cuvinte spre a le multumi prietenilor mei dragi, Mircea Cartarescu si Horia Patapievici, pentru cuvintele de o generozitate netarmurita si de o caldura dogoritoare rostite la lansarea de duminica, 25 noiembrie, de la Targul “Gaudeamus”. Am fost prezent acolo cu inima si cu gandurile mele. Sa spun ca o coincidenta magica a facut ca ca evenimentul sa se petreaca exact de ziua de nastere a sorei mele Vichi. De unde vor fi fiind ei, cred ca parintii nostri au urmarit si ei acele momente unice. Mircea a amintit cum ne-am vazut prima oara la Washington si cum s-a nascut o prietenie care nu a cunoscut niciodata macar un moment de tensiune. Ii datorez faptul ca de ani de zile m-a indemnat sa ma pun pe scris amintiri, ba chiar si fictiune, sa sublimez ceea ce Koestler numea limbajul secret al destinului in opera literara. Horia pus degetul pe o rana deschisa, un subiect despre care au scris, de-a lungul anilor, Mircea Cartarescu si Mircea Mihaies: utilizarea infamiilor antisemite pentru a ma decredibiliza si pentru a torpila legitimitatea demersului anti-totalitar in genere, despre perversa infratire a fascistilor si comunistilor in aceste actiuni.

Imi scrie Cristian Patrasconiu: “Horia a vorbit aproape 25 de minute. In fata standului Humanitas au fost, la aceasta lansare, mai bine de 100 de persoane. Au fost, la un moment dat, citeva minute bune in care zgomotul de tirg a devenit foarte mic – oamenii au tacut, ascultind cu cea mai mare atentie un HRP care a spus, apasat si in cuvinte foarte potrivite, lucruri care ne privesc, in fond si adinc, pe toti in aceste vremuri atit de complicate.”

Horia a povestit despre calomniile la care am fost si sunt supus, despre tacerile socante ale celor de la care te-ai astepta sa protesteze. Despre complicitatile cu infamia din zone ce se pretind culturale. Un exemplu: scriind in “Observator Cultural” despre cartea de amintiri a lui Ion Ianosi, o universitara, fosta studenta a autorului, se refera la polemica acestuia cu mine numindu-ma “Volodea” Tismaneanu. Mi-am amintit de politrucii gen Eugen Florescu. N-am vazut in carte ca Ion Ianosi sa ma numeasca altfel decat Vladimir. Pe respectiva doamna n-am intalnit-o in viata mea, deci de unde familiarismul? Si, mai ales, de ce “Volodea” cu ghilimele? Este un diminutiv ca oricare altul. In carte, Ion Ianosi se refera la filosoful maghiar originar din Romania, G. M. Tamas, il numeste, tandru, Gazsika. Este un motiv sa punem acest dimunitiv in ghilimele? De ce-am face-o?

Horia a spus ca, din pacate, sunt prea putini copiii fostei nomenclaturi dispusi sa vorbeasca. Ori, daca si cand vorbesc, prefera sa romantizeze acea lume. Valentin Ceausescu n-a vorbit, cum n-au vorbit atatia urmasi ai magnatilor comunisti de-odinioara. Domneste in continuarea legea tacerii, se perpetueaza tabuuri absurde. Exceptiile sunt infime: Ghita Chisinevschi, Tania Pauker-Bratescu, Luminita Pana, Alexei Florescu. Urmasii liderilor nazisti sunt in genere cutremurati de ceea ce s-a petrecut, de rolul rudelor lor in aceste orori. Cum putem explica rationalizarile specioase ale urmasilor nomenclaturii? Nepotul lui Molotov, Viaceslav Nikonov, este un confident al lui Putin si decan al Scolii de Administratie Publica a Universitatii din Moscova. Considera ca funestul Pact din august 1939 a fost necesar. Asa i-a spus bunicul sau. Cum probabil Draghici i-a spus fiului sau ca Pitestiul a fost necesar.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro