Impotriva dictaturii lui Caliban: I.D. Sirbu si onoarea intelectualilor din Romania

Superb documentata, nascuta dintr-o mare dragoste intelectuala, cartea Clarei Mares “Zidul de sticla. Ion D. Sirbu in arhivele Securitatii” (Curtea Veche, 2011), vine sa intregeasca luminos imaginea noastra despre conditia intelectualului anti-totalitar in regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist, memorialist si romancier de inalta clasa, autor al unor pagini de neuitat despre libertate si sclavie in secolul lagarelor de concentrare si al tribunilor sociopati, I. D. Sirbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu. Om de stanga, fost asistent al lui Lucian Blaga, I. D. Sirbu a refuzat sa participe la ritualurile abjecte ale regimului. Nu facea parte din specia inchizitorilor, a excomunicatorilor, a canaliilor cinice. Cand abominabilul Pavel Apostol i-a cerut, in 1946, sa-l denunte pe Lucian Blaga sub cele mai sordide pretexte, tanarul filosof a refuzat cu imens dispret propunerea “organizatorului de partid” de la Universitatea din Cluj.

http://www.curteaveche.ro/Zidul_de_sticla_Ion_D_Sirbu_in_arhivele_Securitatii-3-1348

Mai tarziu, si Sirbu si Apostol aveau sa fie arestati si intemnitati. Primul a iesit din temnita cu fruntea sus, cel de-al doilea ca informator. In anii 70, Apostol a ajuns prorector al Institutului de Perfectionare a Cadrelor Didactice, se gudura pe langa Miron Constantinescu si scria delatiuni impotriva lui Tudor Bugnariu. I. D. Sirbu, turnat si calomniat de diversiii campioni ai “liniei de partid” ramanea une bete noire, tracasat, urmarit, cenzurat. Unul dintre cei care l-au detestat din rarunchi pe I. D. Sirbu a fost sinistrul Andrei Baleanu, critic de teatru ultra-dogmatic, nepot al lui Stefan Voicu, redactorul-sef al “Luptei de clsa”, organ teoretic si politic al CC al PMR (apoi PCR). Cand Baleanu ajunge in Vest si incepe sa se lamenteze ipocrit la “Europa Libera” despre “nefericirile” sale in universul comunist, I. D. Sirbu simte ca se sufoca de manie, greata si revolta. Scrie Clara Mares: “Singur si izolat de insusi regimul pe care Baleanu il servise cu fervoare, Sirbu intuieste traseul biografic pe care noul ‘disident comunist’ il poate parcurge in Occident: catedre universitaare, lucrari stiintifice, admiratie publica”.

Anchetatorii lui I. D. Sirbu au fost monstrul Gh. Enoiu (despre care am avut ocazia sa scriu pe larg) si capitanul Tudor Vornicu. Dedublarea acestuia, devenit ulterior relativ nonconformistul producator TV, tine de psihologia omului din subterana. Pe Vornicu, I. D. Sirbu il numeste “cel mai cult si cel mai priceput anchetator din Ministerul de Interne”. Paginile din “Jurnalul” lui I. D. Sirbu despre acesti indivizi ar trebui citite de toti cei care vor sa inteleaga ce a fost institutia criminala numita Securitate. Dupa ce s-a ocupat cu zdrobirea sirei spinarii, nu doar metaforic, in cazuri precum acela al lui I. D. Sirbu ori al lui Stefan Augustin Doinas, capitanul Vornicu a fost decorat si trimis corespondent Agerpres la Paris, probabil pentru a-si adanci formatia intelectuala. Tot mai sofisticatul capitan i-a insotit in vara anului 1964 pe Nicolae Ceausescu si pe Leonte Rautu, aflati in concediu in Franta impreuna cu familiile lor. Era sarmant, inteligent, intotdeauna disponibil si indatoritor. Clara Mares ofera date incontestabile ca vorbim despre acelasi Tudor Nicolae Vornicu, cel ajuns vicepresedintele Televiziunii Romane, alaturi de Silviu Brucan, alt “eretic” cu voie de la stapanire. Luat in brate de regim, Pavel Apostol scria cu nesimtire prefata volumului de Gramsci aparut la Editura Politica, ajungea membru al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, isi incepea o noua viata prin casatoria cu mult mai tanara fiica a unui celebru pediatru si reusea sa plece definitiv din tara, in anii 80, cu aprobarea personala a lui Ceausescu. Ii scrisese ca voia sa participe la un Congres mondial de filosofie unde ar fi urmat sa prezinte o comunicare despre “gandirea secretarului general”. Impostor, lichea, secatura, snapan.

Cum atat de frumos scrie Dan C. Mihailescu: “Ion D. Sirbu! Utopicul socialist blagian, dulce compatimitor al minerilor mitologici, erudit bufon metafizxic, patriot mutilat sufleteste, vajnic lup singuratic! Un Lear visind la Prospero, hartuit de o Securitate fata de care Caliban facea ducle figura de … junghi intercostal. Bufonul Gary! Poate ce mai spectaculoasa aparitie a epistolarului si diarismului romanesc dupa 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea si Ion Negoitescu,. Omul al carui dosar de urmarire face parte in chip dramatic din opera sa. Mult mai mult decat in cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sirbu este o capodopera de suprarealism ubuesc si grotesc gogoloian, de (inutila) inventivitate diabolica si caricatura jalnica. Supremul triumf, fie si postum, al victimei: urmaritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotica”.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro