Cum a fost posibil ca Vlad Pascu să acorde un interviu pe telefon, din penitenciar, fără a avea acordul instanței? Explicațiile conducerii Administrației Penitenciarelor
Conducerea Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă a dispus o cercetare disciplinară privind interviul pe care Vlad Pascu, tânărul drogat care a omorât cu maşina doi studenți în localitatea 2 Mai, i l-a acordat protestatarului Marian „Ceauşescu” Moroşanu. Au fost primele declarații publice făcute de Vlad Pascu, care a susținut, din penitenciar, că „tot ce se televizează” îi arată „doar partea neagră”.
Luni, protestatarul Marian Moroșanu, cunoscut drept „revoluționarul Ceaușescu”, a făcut un interviu cu Mihai Pascu, tatăl tânărului care a provocat accidentul din 2 Mai, iar pe parcursul acestuia a intervenit telefonic și Vlad Pascu, aflat în Penitenciarul Poarta Albă. Vlad Pascu a acordat interviul sunând pe telefonul tatălui său.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin, a declarat, joi, pentru Agerpres că reprezentanții Penitenciarului Poarte Albă au declanșat o procedură disciplinară în cazul lui Vlad Pascu.
El a explicat că persoanele private de libertate din sistemul penitenciar din România au posibilitatea să îşi sune aparţinătorii din camera de deţinere pe numere preaprobate, iar Vlad Pascu avea acordul pentru conversaţia cu tatăl său.
În calitate de arestat preventiv, pentru a acorda un interviu Vlad Pascu trebuia să aibă acordul procurorului de caz sau al instanţei pe rolul căreia se află cauza sa.
Persoanelor condamnate le este interzis să comunice cu exteriorul penitenciarului în alte condiţii decât cele stabilite de reglementări, astfel că în urma cercetării disciplinare Vlad Pascu riscă de la avertisment până la interzicerea unor drepturi. Abaterile sunt constatate de către Comisia de Disciplină şi sunt uşoare, grave şi foarte grave.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Nicoleta Bărăitaru, a precizat, la rândul său, că Vlad Pascu riscă de la avertisment până la interzicerea unor drepturi, precum cel de a i se face vizite, a primi pachete sau a face cumpărături din penitenciar pe o perioadă de până la trei luni.
VIDEO „Eu știu cine sunt eu și știu că tot ce se televizează îmi arată decât partea neagră”
În interviul pe care i l-a acordat lui Marian „Ceaușescu”, Vlad Pascu a susținut că are „o grămadă de remușcări” și, întrebat ce ar face „dacă ar putea da timpul înapoi”, a spus că ar „porni pe o altă cale cu totul”.
„(…) mi-aș face o altă viață, nu în sensul în care am făcut până acum. Știu că am făcut greșit și am pierdut niște timp, s-a întâmplat și tragedia asta, cu acești doi oameni, care nu au cum să se mai întoarcă. În momentul de față aș da orice să dau timpul înapoi, să pot să fac lucrurile cu totul diferit”, a susținut tânărul.
Întrebat cum se simte „când toată România îl vede ca monstrul-monștrilor”, Pascu a răspuns: „În niciun fel”.
„E o imagine care s-a creat în baza unor informații. Eu știu cine sunt eu și știu că tot ce se televizează îmi arată decât partea neagră. Nu arată și lucrurile pe care le-am făcut bune în viața asta. Acum, îmi asum fapta și încerc să merg mai departe și (…) să reușesc măcar 10% să fac înapoi ce am stricat”, a mai spus el.
Procesul lui Vlad Pascu este judecat de Judecătoria Mangalia, care la ultimul termen a respins cererea familiilor victimelor de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat în cazul lui Vlad Pascu.
Procesul este judecat de judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care la primul termen a întrebat dacă este în sală și Sebastian Olariu, băiatul ucis în accident. Tatăl lui Sebastian Olariu a ieșit plângând de la Judecătoria Mangalia, spunând că judecătoarea ar fi întrebat, în sală, „unde este Sebastian” și a cerut buletinul băiatului: „Nu am simțit în viața mea așa ceva, nu am văzut un asemenea judecător. Îi voia buletinul (n.r. – buletinul lui Sebastian Olariu, băiatul mort în accident)”.
Inspecția Judiciară a anunțat apoi că s-a autosesizat în cazul judecătoarei.
- VIDEO Tragedia de la 2 Mai. Tatăl Robertei, tânăra ucisă de Vlad Pascu, acuzații privind tergiversarea procesului: „Este bătaie de joc”
- VIDEO Tatăl lui Sebastian, băiatul ucis în accidentul provocat de Vlad Pascu, plângând la ieșirea din instanță: „Judecătoarea a întrebat unde este fiul meu”
Accidentul a avut loc în 19 august 2023, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului. Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), ambii fiind studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc. Alți trei tineri au fost răniți.
Tragedia de la 2 Mai a aruncat într-un nou scandal Poliția Română, condusă (din mai 2021) de către inspectorul general Benone Matei, aflat în subordinea directă a chestorului Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne.
Accidentul a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori – cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul.