Despre alarmismul incalzirii globale si nu numai
Pentru autorul de fata ecologismul alarmist este doar un studiu de caz ce ilustreaza patologii de gandire si abordare in dezbaterea publica. Discutia despre ipoteza incalzirii globale provocate de om este doar un revelator. Un caz ilustrativ. Ceva ce pune in lumina niste teme mai generale ce-mi sunt de interes din motive ce sunt indiferente la dezbaterile tehnice si metafizice despre temperatura globala optima si stabilizarea ei in eternitate.
De pilda, presupozitia ca daca poti explica si modela natura unor fenomene inseamna in mod automat ca le poti si prezice, este gresita. Dupa cum o discutie ce nu ia realist in calcul problema costurilor si beneficiilor asociate unor masuri avansate ca reactie la niste predictii – indiferent ca e vorba de mediu sau economie – este iresponsabila.
Asadar, in esenta ei, pozitia mea cu privire la incalzirea globala este doar vag si tangential legata de tema “scepticismului”. Ea este bazata pe distinctia dintre (a) analiza stiintifica a fenomenelor naturale si sociale– adica explicatia si intelegerea lor; (b) predictiile privind fenomenele respective – adica problema naturii si validitatii predictiilor si (c) problema reactiilor sociale si deciziilor politic-economice luate in jurul predictiilor in cauza. Trei domenii diferite, cu regulile si dinamica lor proprie. Indiferent de disciplina sau subiect, e bine sa tinem cont de aceasta distinctie.
In spatiul dat n-am sa pot elabora toate aceste teme. Ma voi concentra – necesarmente schematic si selectiv – doar pe cateva observatii generale legate de punctul (c) de mai sus.
Alarmismul ecologist ca fenomen social
In aceasta discutie cred ca este centrala deosebirea dintre, pe de o parte, incalzirea globala ca fenomen natural si pe de alta parte, predictiile sociale facute cu privire la aceasta si modurile in care societatea reactioneza la ele.
Un cutremur este un fenomen natural. Studierea sa tine de stiintele naturale. Reactiile oamenilor la cutremur sau la gandul de pericol iminent al unui cutremur este un fenomen social. Studierea sa tine de stiintele sociale. Faptul ca un asteroid va lovi mai devreme sau mai tarziuTerra este un fenomen natural cu certitudinea 1. Daca oamenii se panicheaza, fac demonstratii, isi acuza guvernele, creaza partide politice, fac propaganda furibunda cu privire la catastrofa iminenta, dau Oscaruri si Nobeluri pentru cei care striga cel mai tare si mai convingator, avem un fenomen social, de domeniul stiintelor sociale.
Daca pe Terra clima se raceste, este un fenomen natural. Daca oamenii intra intr-o stare de isterie colectiva indusa si exploatata economic si politic de unii dintre semenii lor, este un fenomen social. Ca atare, studiat de stiintele sociale.
Ceea ce sustin este simplu: sa facem odata pentru totdeauna aceasta distinctie importanta. Problemele stiintifice ale analizei si masurarii fenomenelor naturale sunt un lucru. Problemele social-politice ale alarmismului ca fenomen social sunt altul. In ceea ce-l priveste, autorul de fata nu face decat sa noteze distinctia, si apoi sa urmareasca implicatiile ei. Daca exista un adevarat fenomen social, politic si economic asociat cu alarmismul incalziri globale, atunci avem tot dreptul sa-l studiem.
Paradoxul alarmist si implicatiile sale
Sunt intrebari, pana la urma, elementare. De pilda: Cum poate fi explicat paradoxul ca presa dintr-un oras ca Bucurestiul dedica incomparabil mai mult spatiu alarmismului climatologic global decat problemei vulnerabilitatii seismice a orasului? Din perspectiva locala, prima este o chestiune privitor la care nu se poate face mare lucru. A doua este o problema la care ar putea contribui constructiv, fie si numai prin mentinerea vie a temei consolidarilor si standardelor de constructie anti-seismice sau a educarii compartamentului public pentru situatii de dezastru.
Avem dreptul sa ne intrebam ce il face pe ziaristul sau activistul ecologist din Bucuresti, oras ce poate fi lovit de un cutremur devastator in orice clipa, sa fie obsedat de o ipotetica devastatoare incalzire globala? Asta in vreme ce trece cu vederea cu atat usuratate faptul ca probabilitatea ca el si familia sa fie striviti intre daramaturi este infinit mai mare?
Altfel spus, avem dreptul sa exploram comparativ lista cazurilor de irationalitate in identificarea riscurilor si pericolelor? Avem dreptul sa constatam ca alarmismul climatologic este probabil cel mai important, costisitor si demn de cercetare caz? Avem dreptul sa ne intrebam ce ne face pe toti sa dam atata atentie alarmelor si exagerarilor privind clima cand stim bine ca probablitatile de risc real sunt in alta parte?
Autorul de fata crede ca raspunsul este: da, nu numai ca avem dreptul dar avem obligatia. Poate ca se inseala. Dar el crede ca are oarecare temei in acesta opinie si ca are dreptul sa o sustina fara sa fie acuzat, insultat si infierat.
Raportat la gradul real de pericol pentru umanitate pe care incalzirea globala il reprezinta, altele ar trebui sa fie prioritatile unei societati care abordeaza in mod rational si socialmente util spectrul amenintarilor globale. Aceasta pentru ca intr-o lume a resurselor de timp si efort limitate, orice exagerare in supra-estimarea unei amenintari este in acelasi timp o pierdere de resurse si energie in adresarea altor amenintari mai importante de la care atentia a fost deturnata.
Pe scurt, in analiza alarmismului climatologic, ideea nu este daca preocuparea privind starea mediului este justificata sau nu. Este. Problema reala are doua fatete : (1) ce este de facut in fata faptului ca aceasta preocupare este parazitata si speculata financiar si politic de grupari bine organizate in acest sens si (2) care e limita dincolo de care aceasta preocupare devine un caz de patologie sociala.
Alarmism si Machiavellism
Putem fi toti de acord ca poluarea e o problema fara sa mai fie nevoie sa recurgem la alarme si manipulari privind incalziri sau raciri globale. Putem sa ne concentram pe probleme reale precum poluarea fara sa mai pierdem timpul cu prostii tangente. Exagerarea unor pericole si implicita deturnare a atentiei si resurselor catre probleme secundare sau pseudo-probleme are costuri.
Convine sau nu, pana la urma o societate, fie ea si foarte prospera, nu are resurse financiare, de timp, energie si atentie nelimitate. Aceste resurse trebuie distribuite in functie de prioritati. Concentrarea pe pseudo–prioritati costa. Fiecare resursa canalizata catre industria alarmismului ecologic (cu pletora sa de jurnalisti, activisti, politicieni si oameni de stiinta) este o resursa ce va fi deturnata de la studierea (sau pregatirea pentru gestionarea) unei probleme mai imediate, mai presante si mai semnificative. Vrem, nu vrem, realitatea ne impune o ierarhie a problemelor si un buget limitat.
Ce spun alarmistii ecologisti la cele de mai sus? Raspunsul lor ultim este de un Machiavellism rudimentar. El se traduce cam asa: „Da. Manipulam, insultam, mintim, deturnam resurse de la alte scopuri poate mai urgente, distrugem cariere si vieti ce ne stau in cale, abuzam ideea de stiinta, abuzam banul public, santajam corporatii, distorsionam dezbaterea publica, etc. etc. Dar facem toate acestea pentru o cauza nobila: Salvarea Planetei. Chiar daca toate cele de mai sus ar fi adevarate, oare nu justifica scopul nostru nobil aceste mijloace?”
Propaganda ecologista
Discutia de mai sus se refera la o realitate, la un fapt social. Dar exista implicit in ea si un alt element, poate mai subiectiv si mai idiosincratic. Autorul de fata si-l asuma. El pleaca de la observatia ca miscarea ecologista este de fapt concentrata in jurul unui imens mecanism de propaganda.
In buna masura, tot ceea ce fac alarmistii ecologisti este sa organizeze si exploateze o campanie de propaganda dezvoltata la nivel global. Este un lucru de care ei sunt foarte constienti. Ei stiu bine ce fac, cum fac si de o ce fac. Meseria de ecologist – de la training la comportament – e aproape coextensiva cu cea de propagandist. Nu e o observatie ce se vrea insultatoare. Propaganda nu e intrinsec un lucru rau. Propaganda poate fi pentru o cauza buna sau una rea. Depinde de cum ii evaluezi obiectivul final.
Culmea este insa ca daca observi si declari acest lucru – de altfel, evident – esti imediat intampinat cu agresivitate, negari si insulte. Autorul de fata, este – evident – unul din nenumaratii cetateni ai planetei satul pana peste cap de aceasta spalare de creiere continua si insidioasa. Dar nici macar aceast lucru nu il irita cat il irita indignarea ipocrita si agresivitatea cu care esti intampinat ori de cate ori observi acest fapt elementar: Anume ca ecologismul alarmist este esentialmente propaganda. Ce ochi dati peste cap! Ce suspine! Ce tipete isterice!
Ce se pretinde ecologismul alarmist? In indignarea sa ipocrita, el imbraca fraudulos mantia stiintei. Or, in ceea ce ma priveste, acceptand ca pot fi subiectiv si in eroare, nu pot totusi accepta fara reactie aceasta manevra:
a. Stiinta nu se face cu liste, apeluri, adeziuni si grupuri de presiune. Nu am vazut in nici o alta disciplina stiintifica–alta decat in cea a incalzirii globale – oamenii de stiinta aliniindu-se in grupuri si detasamente pentru a se numara capete si sparge capete. Ideea de a afirma adevarul „incontestabil” al unei ipoteze la… ONU si de a publica un apel in ziare, cu „sute de semnaturi”, pentru a-l decreta, mi se pare ridicola si detestabila.
Poate ca au dreptate „semnatarii”. Dar am o problema de principiu. Nu cred ca stiinta se face prin refuzul ipotezelor alternative, refuzul dialogului, prin intimidare, ostracizare, cabale si campanii mass media. Nu cred in aceast tip de abordare – indiferent de teza, tema sau disciplina…
b. Poate ca nu ma pricep la stiinta la fel de bine ca tinerii cu pregatiri si profesii incerte ce alcatuiesc peste tot in lume masa de manevra a alarmismului ecologist. Poate ca sunt idiosincratic. Dar cand Al Gore sau vedete semi-analfabete de la Hollywood decid sa vorbeasca in numele stiintei, binelui public si „salvarii planetei”, nu pot sa nu am o reactie.
Poate ca gresesc sau poate sunt prea sarcastic. Am totusi dreptul sa exprim un punct de vedere fara sa fiu echivalat in mod iresponsabil cu negationstii Holocaustului si fara ca integritatea mea intelectuala sau profesionala sa fie atacata.
In loc de concluzii
Cred ca in linii mari „pozitia” mea e una de bun simt, impartasita de majoritatea cititorilor mei. Interesant insa este ca de cate ori exprim aceast punct de vedere, imi atrag invariabil trei tipuri de reactii negative:
1. Ca as avea ceva personal impotriva bunastarii mediului, aerului curat, caprioarelor, buburuzelor, apelor, izvoarelor, muntilor, luncilor, pinguinilor si „viitorului copiilor nostri”.
2. Ca nu am caderea sa ma pronunt asupra temelor de mai sus pentru ca nu am un doctorat in: fizica, geofizica, astrofizica, climatologie, biologie, zoologie, pedologie, hidrologie etc. etc.
3. Ca sunt un propagandist platit (de miliardari americani feroce, cu interese in industria petrolului) pentru a discredita miscarea ecologista in fata cititorilor Hotnews si Revistei 22.
Las cititorilor placerea sa derive cele trei acuze de mai sus, prin inductie sau deductie, din pozitiile mele, asa cum au fost ele expuse mai devreme.
Oricum , placere sau nu, cred ca de fapt ar fi un efort nerelevant. Pana la urma, nu pozitia mea sau persoana mea conteza. Ceea ce conteza este corectitudinea su incorectitudinea ideilor expuse mai sus. Intrebarea este deci: Cand vorbim de tot tam-tam-ul facut in jurul incalzirii globale, avem sau nu avem de a face cu un fenomen alarmist si de irationalitate in identificarea riscurilor si pericolelor? Avem sau nu un caz de propaganda institutionalizata la nivel global? Si daca da, ce implicatii are aceasta realitate?
INTERVIURILE HotNews.ro