Sari direct la conținut

Razbunarea lui Hillary Clinton

HotNews.ro

Conventia Democrata din Denver trebuia sa fie petrecerea de gala a lui Barack Obama. Dupa o campanie electorala agresiva, presarata de victorii pe aproape toata linia, senatorul de Illinois urma sa culeaga pe scena din Colorado roadele muncii sale. Iar discursul de joi seara, de la Invesco Field, ar fi trebuit sa completeze cele 19 luni de cand Obama isi anunta, pe scarile Capitoliului din Springfield, lansarea in cursa pentru Casa Alba. In schimb, prezenta lui Hillary Clinton domina reuniunea democrata din Denver.

Fosta Prima Doamna a Statelor Unite a pierdut nominalizarea Partidului Democrat pentru presedintia SUA insa aceasta nu inseamna ca si-a pierdut sustinerea in randurile democratilor. Dimpotriva. Mii de suporteri de-ai lui Hillary sunt prezenti in capitala statului Colorado (30% dintre participantii totali) unde au promis ca vor continua sa sustina nominalizarea fostei Prime Doamne pentru Casa Alba. Ca dovada a imensei influente pe care o are in partid, activisti democrati au cerut chiar ca ziua de marti sa fie declarata „Hillary Appreciation Day” (solicitarea a fost insa respinsa de liderii partidului), iar mai multe organizatii au pus la cale demonstratii zilnice de sustinere a senatoarei.

In plus, in contextul in care Obama nu va ajunge in Denver decat joi, pentru a accepta nominalizarea, clanul Clinton domina primele trei zile ale Conventiei. Fosta Prima Doamna va putea sa savureze in tihna agitatia creata de suporterii sai si va putea privi cu detasare sfortarile liderilor partidului de a o convinge sa-si tempereze oamenii.

Mai mult, Hillary si fiica sa, Chelsea, vor tine discursuri marti seara (asteptate cu interes si …teama de establishmentul democrat), iar fostul lider de la Casa Alba, Bill Clinton, va fi unul dintre principalii vorbitori de miercuri. Speech-ul fostului presedinte este asteptat cu interes, mai ales dupa ce el si-a exprimat nemultumirea ca nu poate vorbi despre succesele economice ale guvernarii sale si va trebui sa abordeze chestiuni de securitate nationala. Intr-un semn al compromisului dar si al respectului pentru familia Clinton, Obama l-a sunat personal si i-a spus ca poata sa vorbeasca despre ce crede el de cuviinta.

Ape tulburi in Partidul Democrat

Analistii sunt de parere ca, in ciuda incercarilor de reconciliere venite din tabara lui Obama si a liderilor formatiunii, apele in Partidul Democrat nu sunt deloc limpezi. Si nu e vorba doar de faptul ca delegatii fideli lui Hillary ar putea sa refuze sa se alieze campaniei lui Barack Obama, lucru pe care elitele democratilor incearca din rasputeri sa-l previna. Sustinatorii lui Hillary Clinton sunt dezamagiti si de faptul ca senatorul de New York nu a fost luat in considerare pentru functia de vicepresedinte a lui Obama, un post care ar fi recompensat cu varf si indesat munca depusa in ultimul an de campanie.

Ce se va intampla insa mai departe? Probabil compromisul il va feri pe Barack Obama de umilinta de a deveni numarul doi intr-o Conventie ce trebuia sa fie doar a lui. Tabara sa a lucrat din rasputeri in ultimele zile pentru a evita repetarea nefericitului incident din 1980, cand nominalizatul Jimmy Carter i-a cedat complet scena Conventiei lui Ted Kennedy si faimosului sau discurs „The Cause Endures”. Chiar si discursul lui Michelle Obama de luni a adus un omagiu indirect fostei Prime Doamne, lucru perceput de analisti ca o noua incercare de oferire a ramurei de maslin de catre tabara senatorului de Illinois.

Cel mai probabil, Hillary isi va sfatui sustinatorii sa nu provoace scandal in timpul discursului de acceptare de joi. La solicitarea ei, sustinatorii fostei Prime Doamne se vor strange in sfarsit in spatele lui Obama, ca dovada a unitatii democrate si a intelegerii mult-asteptate dintre Hillary si senatorul de culoare.

Liderii democrati vor fi nevoiti insa sa joace dupa regulile stabilite de Hillary Clinton si sa recunoasca influenta extraordinara pe care senatorul de New York o are in randul membrilor de partid. Iar costurile nu sunt deloc mici. In schimbul acestor compromisuri, Hillary ar putea sa primeasca influenta pozitie de lider al democratilor din Senat si va avea un cuvant important de spus intr-o serie de decizii ale viitoarei Administratii Obama.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro