(1) Jurnal de Cannes

Sunt pentru al patrulea an consecutiv la Cannes. Asta inseamna cateva lucruri: stiu de locul numit Delices Yang, tinut de niste chinezi, unde poti manca ieftin si care e la doar trei minute de Palatul Festivalului. Dar, dupa ce am mancat in prima zi niste orez cu srimpi si o bucata de pui, mi-a fost rau toata ziua. Stiu ca nu e bine sa te arunci din prima zi sa vezi cat de multe filme apuci, pentru ca dupa prima saptamana n-o sa mai vrei decat sa gasesti un loc izolat unde sa nu vezi picior de om, daramite filme. Dar daca nu vezi filme, n-ai ce scrie. (Conform bioritmului verificat de altii inaintea mea, din a doua saptamana si pana se termina festivalul, te simti suspect de odihnit.). Mai stiu ca e obositor sa umbli deselata cu laptopul in spate de dimineata pana seara dar, pe de alta parte, daca nu faci asta, trebuie sa stai la cozile de la Press Room, unde trebuie sa te pui pe o lista de asteptare. Iar o data ajuns la calculator, vezi ca limba romana nu e printre optiuni, asa ca n-ai diacritice. Mai stiu ca daca ai 20 de minute libere si ti-e foame, e bine sa imbuci ceva repede. Nu se stie cand mai apuci.

Acum am fugit de la Palatul Festivalului si, in timp ce scriu, moi paine in borcanul cu maioneza (am uitat sa cumpar o furculita) si o mananc cu srimpi. Erau la reducere la MonoPrix, o minunatie, 2 euro 75 suta de grame. Ieftin, nu? Ar fi trebuit sa iau mai mult.

Palme d’or Foto: festival-cannes.fr

Sunt pentru al patrulea an la Cannes si, nu stiu, mi se pare ca deschiderea festivalului n-a fost asa cum ar fi trebuit sa fie. Mi s-a parut mai neobservabila, mai cuminte. Filmul lui Fernando Meirelles, „Blindness”, ecranizare dupa José Saramago, a fost sub asteptari, un fel de „Imparat al mustelor” pe structura dramaturgica hollywoodiana sau un soi de „Children of Men” topit pana la alb, pentru ca asa se manifesta orbirea la oamenii din film. O mare laptoasa in loc de o gaura neagra. Ma intreb ce parere i-o fi facut lui Sean Penn? I-o fi placut? Prin revistele pe care le-am citit pe aici si din discutiile pe care le-am auzit, parerile despre prezenta lui Sean Penn la conducerea juriului sunt impartite. Unii spun ca e de bine, pentru ca e cunoscut pentru atitudinea lui politica, sau cel putin pentru faptul ca are una. Altii sunt de parere ca arta si politica sunt ca dulcele si saratul, sau ca gusturile lui Sean Penn nu sunt chiar atat de bune. Sean Penn nu sta ca mutu. In prima zi de festival, pe 14 mai, revista „The Hollywood Reporter” avea un articol intreg in care amintea de cumetriile membrilor juriului cu cineasti care au filme in competitie, si arata cu degetul mai ales spre Sean Penn, care a luat Oscarul pentru rolul din „Mystic River”, de Clint Eastwood. Iar Clint Eastwood are acum film in competitie, „Chalenging”, candidat la un premiu. Atata i-a trebuit lui Penn. La conferinta de presa a juriului a spus ca astfel de alegatii sunt ofensatoare, adaugand ca, daca filmul lui Eastwood e bun, sa fie al naibii daca nu-l premiaza. Punct. Si a mai fost o chestie amuzanta la aceeasi conferinta de presa. Marjanne Satrapi (care anul trecut a fost premiata, si lansata practic, cu „Persepolis”) le-a cerut voie jurnalistilor sa fumeze „din motive medicale”, a spus. Cum si-a aprins tigara, Sean Penn si Jeanne Balibar si-au aprins si ei tigarile. Alexandra Maria Lara statea cuminte. Ea nu fumeaza, dar era fericita si emotionata sa fie cu Sean Penn la aceeasi masa.

Apropo de fumat. Anul trecut, terasa de la Press Room a fost acoperita, ca sa poti lucra si pe ploaie, era si wireless, era misto, desi ca sa fumezi aveai un colt de balcon. Anul asta, terasa nu mai e acoperita, au fost instalate patru mese stinghere, cu scaune bleu si verde pal, dar la ce bun? Nu e wireless si nici scrumiere nu sunt, semn ca fumatul e mai degraba nedorit. Am discutat despre asta cu un jurnalist sirian, venit pentru prima oara la Cannes, care era oarecum siderat ca nu ni se pun si scrumiere la dispozitie. In schimb, e o regula pe care o stiu din primul an. Cum esti vazut ca fumezi, vei fi abordat de tot felul de fumatori care, vezi Doamne, taman in ziua aia au uitat sa-si ia tigari. In primul an am dat o tigara, am dat-o si pe a doua, dar la a treia n-am mai rezistat.

Festivalul abia a inceput. N-am vazut decat trei filme si nici unul nu pot spune ca mi-a placut. Dar mai e timp. Inainte sa vin in camera, am luat de la cutia postala caietul de presa de la „Boogie”, filmul pe care Radu Muntean il arata pe 16 mai. Inspirat, Radu a pus pe coperta o fotografie despre care auzisem din Romania: Dragos Bucur gol, cu copilul sau din film pe umeri, si Anamaria Marinca putin in spate, imbracata. „G”-ul din titlu il acopera acolo unde e cazul. Abia astept sa vad filmul, desi o sa-l sacrific pentru asta pe Woody Allen, cu „Vicky Cristina Barcelona”, in care joaca Scarlett Johansson, Javier Bardem si Penelope Cruz. Primul film al lui Woody Allen coprodus de spanioli si prima sa prezenta in competitia oficiala de la Cannes.