Boicotam Olimpiada de la Beijing?

Violentele din Tibet genereaza speculatii cu privire la Jocurile Olimpice care urmeaza sa fie gazduite, la vara, de Beijing. Ce e mai bine de facut?

Intr-un interviu recent, dl Poettering, presedintele Parlamentului European, indemna liderii politici ai lumii sa se gindeasca daca e bine sa participe la deschiderea Jocurilor, dupa ce autoritatile chineze au reprimat violent manifestatii politice in Tibet. Provincia e izolata si vestile vin greu. Nu ne putem baza decit pe martori, infricosati sau refugiati, dispusi sa povesteasca ori pe stiri venite pe canale de presa chineze – ambele surse au o credibilitate scazuta dupa standardele occidentale ale unei stiri de presa. In orice caz, Beijingul raporteaza oficial 13 morti. Calugarii tibetani refugiati in India vorbesc de cel putin 100.

E dincolo de orice dubiu ca revoltele tibetanilor au existat, iar represiunea autoritatilor chineze s-a desfasurat pe masura renumelui totalitarismului asiatic.

Oficial, Beijingul spune ca totul e pus la cale de Dalai Lama pentru a compromite Jocurile Olimpice. Noi, cei care am trait comunismul, zimbim cu neincredere de cite ori o autoritate rosie justifica represiunea prin comploturi externe. Prietenii stiu de ce…

Deocamdata, nici un stat nu a mers atit de departe incit sa anunte ca reconsidera posibilitatea participarii sportivilor sai la Jocuri, desi vocile sustinatorilor independentei Tibetului cer acest lucru. De altfel, e greu de crezut ca se va merge atit de departe. Chiar si dl Poettering, un crestin-democrat german care reactioneaza reflex la orice puseu totalitar socialist, nu vorbea despre boicot, ci despre participarea sefilor de stat la ceremonia de deschidere. Oricum, preventiv, Rusia a emis un comunicat vehement in care arata ca se opune categoric „politizarii“ Jocurilor Olimpice.

Exista, in era moderna, o traditie a boicotarii Jocurilor Olimpice din ratiuni politice, inceputa cu JO de la Melbourne, in 1956. Invocind unul dintre aceste doua evenimente care au tulburat lumea atunci (represiunea sovietica a revoltei maghiare si criza Suezului), 7 state si-au oprit sportivii de la participare. In vremea Razboiului Rece nu a existat editie a JO la care ipoteza boicotului sa nu se discute. Vor fi greu de uitat boicotul JO de la Moscova (1980) – cind 65 de state, in frunte cu SUA, au decis ca e inacceptabil sa-si trimita sportivii in URSS a lui Brejnev – si raspunsul „socialistilor“ de la urmatoarea editie a JO, de la Los Angeles (1984), cind 15 tari, in frunte cu URSS, au dat cu flit Americii si au organizat propriile Jocuri, zise „ale Prieteniei“. Romania nu a fost printre ele.

Boicotul JO nu a fost niciodata o solutie pentru rezolvarea problemelor politice, spune, cu indreptatire, presedintele CIO, Jacques Rogge. Dar ramine o problema morala pe care statele sanatoase ale lumii, i.e. democratiile, o resimt. Daca privesti JO doar ca pe o intrecere sportiva, atunci e clar ca sportivii trebuie lasati sa participe. Sportul e dincolo de politica, fara indoiala. Dar daca JO sint si altceva – adica o competitie prieteneasca intre tari, iar sportivul „serveste“ mai degraba un steag national decit pe sine -, atunci chestiunea e ceva mai complicata. Daca adaugam si faptul ca tiraniile folosesc asemenea evenimente pentru a se legitima ca atare in ochii propriilor cetateni, atunci participarea la JO organizate de un regim represiv este o cautiune a totalitarismului.

Ce sint Jocurile acestea pentru noi, democratiile europene? Iata intrebarea pentru al carei raspuns Uniunea Europeana va trebui sa decida una din trei: sa taca, sa miriie ceva sau sa refuze participarea.

Integral in Cotidianul.