„Am sa fiu ca Badea Cartan“Cel ce insamanteaza sufletele

Stiam despre el ca are 85 de ani, ca a scris poezii si piese de teatru si ca, retras in satul natal, vrea sa infiinteze o biblioteca pentru copii. Mi-l imaginam, fireste, batran, obosit si, nu stiu de ce, aproape surd. In drum spre casa lui Vasile Iosif, m-am gandit la lungile lamentari cu care te coplesesc batranii, la tristetea pe care nu le-o poti vindeca.

Ne astepta la poarta. Drept, vioi, rabdator. Amabil cu masura. Ne-a condus in viitoarea biblioteca. O camera mare, racoroasa. Rafturi cu carti, pe masa, o masina de scris „Olivetti“, pe pereti, afise de teatru, ingalbenite. In distributie, Birlic, Giugaru, Toma Caragiu. Un copil „zvanturatec“ si iscoditor, cu mare dragoste de carti, asa a fost Vasile Iosif.

La Cauia, insa, nu prea erau carti.

„Le citisem pe toate, de la invatator, de la popa, si eram disperat, nu stiam unde sa caut“. La 14 ani, copilaria s-a incheiat. „Tata m-a luat cu el la Odobesti, la vie. Patronul podgorean m-a placut, i-a dat tatei, pentru mine, salariul pe sase luni si m-a dus la Constanta“. De aici a inceput calatoria, aventura. Vasile a fugit si a muncit din stapan in stapan.

A fost frizer, brutar, ospatar, a vandut braga, susan, ziare. „Un fel de Panait Istrati“, spune batranul, zambind amintirilor. Din 1941, a facut armata, scoala de soferi militari, razboiul. Intai, spre est, pana la Vapniaska, apoi spre vest. Il privesc, il ascult, il chestionez.

Lucid, sincer, chiar cand adevarul nu-l avantajeaza, cu o memorie incredibila, Vasile Iosif descrie detalii peste care au trecut 60 de ani. „De ce?“-urile mele, prea dese, nu-l deruteaza. Evident, n-a fost un visator! Ceva nu mergea? Schimba slujba, nevasta, orasul. In 1945, demobilizat, se intoarce la Constanta, chelner. La 24 de ani, era deja activist sindical.

Inteleg ca avea „gura mare“, era indraznet, bagaret, incomod. „Am fost social-democrat, in partidul lui Titel Petrescu. Vazusem, la rusi, ce inseamna comunismul!“ In 1947, pleaca la Bucuresti, avansat secretar al Uniunii Sindicale.

Sunt mai multe vieti care curg paralel, parca fara nici o legatura una cu alta: slujba, dragostea, pasiunea pentru citit, din cauza careia, in copilarie, lua mereu bataie de la tatal sau. Vasile Iosif nu s-a lasat modelat, domesticit. Cand nu i-a placut destinatia, a coborat din tren si s-a urcat in altul.

In 1949, la Concursul National de Literatura, a obtinut mentiune cu poezia „Rani adanci“. Asta l-a ajutat sa se angajeze ca redactor la „Flacara“. In sfarsit, pasiunea si slujba erau totuna. In 1951 a absolvit Scoala de literatura „Mihai Eminescu“. Prima generatie. Coleg cu Paul Anghel.

A infiintat revista „Tanarul scriitor“, a lucrat la Uniunea Scriitorilor, a fost redactor la „Romania LIbera“. Politica? „Am fost cobaii sovieticilor“. Dar asa e viata, ca o viitura! „Pastez si acum carnetul de social-democrat, cu cotizatia la zi“, spune Vasile Iosif, aratand spre sertarele bibliotecii. Facem o pauza si ii cercetez comorile.

In vitrina, o colectie de pipe. Pe rafturi, reviste – „Secolul XX“, „Manuscriptum“ – , carti de poezie si beletristica, majoritatea romanesti. „In 1954 am plecat de la Uniunea Scriitorilor. Imi placea sa umblu prin tara, sa citesc, sa scriu“.

Corespondent la „Romania Libera“, da, era altceva! In acei ani, Vasile Iosif a scris cinci carti de reportaje.1960. Imi vorbeste despre Constanta, Braila, Barlad. De prima sotie, cu care are o fiica, stabilita acum in Costa Rica, de a doua si de a treia. Cea alaturi de care a trait patru decenii. „Era o femeie exceptionala, un suflet deosebit. A murit in 2001.

Am ingrijit-o trei ani, apoi am vandut apartamentul din Bucuresti si m-am intors aici“. Acasa, la Cauia. Aici, batranul lucreaza gradina, dar lucreaza si spiritul. Gabriela Achihai, presedinta Fundatiei de Sprijin Comunitar (FSC), a aflat intamplator ca Vasile Iosif vrea sa infiinteze o biblioteca pentru copiii din Cauia.

„Asta pentru ca eu am suferit in copilarie din cauza ca imi lipseau cartile. Aici, oamenii sunt retrasi, ziarele ajung greu, tarziu. Am sa fiu un fel de Badea Cartan“, spune Vasile Iosif. Biblioteca are 2000 de carti, dar va creste. Aici va fi inima culturala a comunitatii, spera el. Ieri, batranul a implinit 85 de ani.

FSC a vrut sa-i faca un dar special: sa-l ajute sa-si publice volumul de poezii „Neuitata copilarie“. I-a adus proiectul cartii, aproape finalizat, ilustrat de copiii de la Clasa Stefanita. FSC i-a mai daruit un cos cu fructe, o panglica pentru masina de scris si un set de birou. Vasile Iosif a scris versuri, teatru, un roman, povestiri si reportaje.

A umblat prin lume, s-a imbibat de miresmele si s-a intors aici, la Cauia. Un fruct copt, care asteapta sa fie stors si sa-i fie luate semintele