Sari direct la conținut

„Fii la inaltime!”

Monitorul de Sibiu

Se pregatesc sa devina militari de elita! 42 de tineri liceeni din intraga tara au ales sa participe la Sibiu, la o tabara neobisnuita, in care vor invata mai multe despre viata cazona, despre arme si tactici de lupta, dar si despre ceea ce inseamna supravietuire sau munca in echipa. Totul sub deviza „Fii cel mai bun! Fii la inaltime!”.

„Pe parcursul celor sapte zile in care se va desfasura tabara, cercetasii vor invata sa minuiasca armamentul de infanterie si vor executa trageri cu pusca cu aer comprimat. Ei vor fi familiarizati cu elementele de baza ale instructiei cercetasilor, cu diferite procedee de orientare in teren si de supravietuire in conditii si situatii speciale.

De asemenea, vor desfasura activitati sportive si aplicativ-militare, cum ar fi aruncarea grenadei, trecerea pistei cu obstacole, stafeta militara si vor participa la activitatile cultural-artistice care se desfasoara in aceasta perioada in cadrul programului Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007»”, a declarat lt. col. Miron Brezoiu, purtator de cuvint in cadrul AFT Sibiu.

Debut timid

Inca inainte de ora 10.30 dimineata, ora la care era programata festivitatea de deschidere a taberei, tinerii cercetasi s-au aliniat pe platoul Academiei, in tinuta militara.

Au asteptat nerabdatori sosirea aeronavei care avea sa-i aduca in fata lor pe loctiitorului sefului Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul si Informare Publica, general-maior Tudor Munteanu, si a invitatului de onoare, colonelul in rezerva Cristian Topescu, cel mai cunoscut comentator sportiv roman. Dupa festivitatea de deschidere, tinerii curiosi au luat cu asalt elicopterul MApN.

Pilotii le-au permis sa urce la bord si le-au explicat detalii despre caracteristicile si dotarile aeronavei.

Morala pretioasa

Unul dintre cele mai placute momente pentru tinerii cercetasi a fost intilnirea cu un fost militar de cariera: nimeni altul decit comentatorul Cristian Topescu. Jurnalistul si-a amintit de tinerete si de studiile la Scoala de Ofiteri de Cavalerie din Sibiu, acolo unde era incadrat si tatal sau.

Din nefericire, scoala a fost desfiintata si Topescu a continuat la Scoala de Ofiteri Greniceri din Oradea, pe care a absolvit-o la virta de 20 de ani. El le-a vorbit tinerilor despre armata, dar si despre sport. In final, i-a indrumat sa aleaga drumul cel bun, acela al ordinii si disciplinei, fie in cadrul armatei, fie in sport, si sa se fereasca de tutun, alcool sau droguri.

Atrasi de uniforma

Cei 42 de tineri provenind din Bucuresti si din judetele Bistrita-Nasaud, Bacau, Braila, Caras-Severin, Constanta, Maramures, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Vaslui si Vilcea au ajuns in aceasta tabara in urma unui concurs online, desfasurat in perioada 1 martie – 1 iunie.

Participantii au trebuit sa raspunda la 35 de intrebari, formulate din materialele publicate pe web-site-urile www.mapn.ro si www.nato.int. In perioada desfasurarii concursului, pagina de internet a fost accesata de peste 3.500 de ori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro