„Pagubitii Dacia” au propus un troc PSD-istilor – „voturi contra masini”

Cateva zeci de „pagubiti Dacia”, cei care inainte de 1989 au depus bani pentru cumpararea unui autoturism si au ramas apoi cu buzele umflate, au pichetat ieri Palatul Cotroceni, iar maine vor sa se posteze in fata Salii Palatului, unde va avea loc congresul extraordinar al PSD. „Ceausescu ne-ar fi dat dreptul, mama. Noi nu suntem ca aia de la FNI care au vrut sa bage un leu, sa scoata zece.

Am strans ban cu ban, zeci de ani, ca sa ne cumparam o masina pentru noi. Acum am ajuns la pensie, dar macar copiii sa se bucure de ce am agonisit”, spune o batrana. Mai bine de o ora, protestatarii, majoritatea oameni in varsta, si-au varsat oful catre zidurile Palatului, facand cu randul la o portavoce.

„Nu cerem decat sa ni se returneze niste firimituri din banii nostri folositi, Dumnezeu stie la ce, in economia nationala sau chiar subterana. In 1989, 70.000 de lei, pretul unei masini, insemnau 15.000 de dolari. Ne multumim si cu o masina de 5.000 de euro, daca ne-o dati. Ganditi-va ca suntem 32.000 de pagubiti; cu familiile inseamna cel putin 100.000 de voturi.

Va dam voturi contra masini si ar fi bine sa nu refuzati oferta, caci in toamna veti pierde la mustata si o sa va para rau. Ati retrocedat palate, paduri, ati dat pe nimic toata industria, ce mai conteaza cateva masini, la o treime din pretul platit”, striga un vorbitor.

7 miliarde de dolari la cursul lui Ceausescu s-au evaporat La solicitarea Asociatiei Pagubitilor de Autoturisme din Romania (APAR), in martie 2004, UDMR a initiat un proiect legislativ pentru recuperarea masinilor comandate sau a banilor depusi, actualizati la rata inflatiei. Proiectul a fost sustinut de PRM, PD si PNL, dar respins de PSD.

Ulterior, Viorel Hrebenciuc i-a invitat pe liderii APAR la negocieri la sediul PSD. La prima intalnire le-a promis, in scris, ca va lua legatura cu Ministerul Finantelor pentru gasirea unei solutii, apoi n-a mai putut fi contactat.

Ideea avansata de liderul PSD semana cu cea fructificata de polonezi in 1990 intr-un caz asemanator – achizitionarea de autoturisme marca FIAT pentru deponentii de dinainte de 1989. Guvernul polonez a acordat deponentilor dreptul de a cumpara masinile la jumatate din pretul de la data intrarii in vigoare a legii, restul banilor fiind suportat de catre bugetul de stat.

Tinand cont ca la cursul oficial din 1989 70.000 de lei insemnau 15.500 de USD, statul ar iesi mai ieftin in cazul in care accepta sa plateasca doar 3.000 de USD de masina fiecarui deponent, fata de situatia in care ar restitui banii actualizati cu rata inflatiei.

Din pacate, suma uriasa depusa de cei care doreau sa cumpere un autoturism -31, 5 miliarde de lei, adica echivalentul a circa 7 miliarde de USD – s-a evaporat. CEC-ul recunoaste ca a facut incasari, dar nu a precizat niciodata unde a trimis uriasa suma. Banii nu au ajuns la Uzina Dacia, iar oficialii Bancii Nationale a Romaniei spun ca sumele n-au fost evidentiate niciodata la ei ca depuneri.

Procesul de la Strasbourg – ratat din cauza plangerii prost intocmite

Inainte de 1989 singura cale de a-ti cumpara o Dacie era depunerea la CEC a unei sume de bani. In momentul in care in cont se adunau 70.000 de lei, pretul de atunci al unui autoturism, deponentul nu mai trebuia decat sa astepte de la IDMS, societatea care se ocupa cu livrarea masinilor, sa-i vina randul, productia fiind inferioara cererii.

Regula s-a rupt in 1990, cand Guvernul a hotarat cresterea pretului autoturismelor la 175.000 de lei si livrarea directa, fara lista. Apoi pretul a crescut continuu. 470.621 de oameni care achitasera baremul de 70.000 de lei sau erau aproape sa-l achite au ramas cu ochii in soare. Au urmat plangeri si apoi procese.

Pagubitii au castigat fondul, dar au pierdut la Curtea de Apel Bucuresti, care a considerat ca suma depusa in contul CEC nu avea ca efect intocmirea unui contract de vanzare, ci reprezenta un mijloc de economisire.

Speriata ca sutele de mii de deponenti si-ar putea cere banii inapoi actualizati cu rata inflatiei, conducerea CEC a semnat mai multe adrese in care sublinia ca CEC-ul n-a fost decat un soi de casierie pentru cei care voiau sa-si cumpere o Dacie, dar instanta nu a luat in considerare acest punct de vedere.

Asociatia pentru Protectia Cumparatorilor de Autoturisme Dacia (APCA), cea care declansase procesele, s-a adresat Curtii Drepturilor Omului de la Strasbourg. Avocatii asociatiei n-au stiut cum sa-si formuleze petitia, asa ca au dat-o in bara. „Curtea Drepturilor Omului nu s-a pronuntat pe fondul cauzei, nici macar nu a discutat daca avem sau nu dreptate.

A respins cererea pentru ca a considerat inadmisibil sa se ceara in nume colectiv un drept individual. Si asa si este”, explica Radu Virgil, unul din pagubiti.

Pagubitii se bat intre ei

Pronuntarea Curtii de la Strasbourg a durat nu mai putin de 4 ani, iar raspunsul dat a fost ultima picatura pentru majoritatea membrilor asociatiei, nemultumiti de liderii lor.

Pe motiv ca Asociatia pentru Protectia Cumparatorilor de Autoturisme Dacia nu mai tinuse o adunare generala de 8 ani, nemultumitii au cerut instantei lichidarea ei si au format o noua structura – Asociatia Pagubitilor de Autoturisme din Romania.

Cativa din fosta conducere s-au regrupat intr-o alta structura cu un nume imposibil – Asociatia pentru protectia deponentilor de bani la CEC pana la 1 noiembrie 1990 in vederea achizitionarii unui autoturism Dacia 1300. In prezent cele doua asociatii se bat in instanta pentru certificarea dreptului de mostenire al defunctei APCA.