‘Am defilat frumos, desi, ne-au strins pantofii’

Cit de eroi sint cei platiti bine sa plece in Afghanistan? Cit de patrioti sint acestia? Cit de inapoiate arata tehnica si uniformele soldatilor nostri? Care este ora la care se moare in Afghanistan? Raspunsurile nu vin de la generalii grasi de la Bucuresti, ci de la seful Cercetarii, sefa PR-presa si seful relatiei cu Dumnezeu din Batalionul 341 Infanterie “Rechinii albi” care au stat sase luni in Afghanistan.

Gheorghe Gherghe, seful Cercetarii

La razboi, unde e razboiul?

Reporter: De ce in Afghanistan?

Gheorghe Gherghe: Eu am avut un sef, cind eram mai tinar, si, in ziua in care s-a pensionat a zis: “Bai, sa te pregatesti o viata intreaga pentru razboi si sa n-ai parte de el!” Omul se pregatise toata viata de ceva si nu avusese parte decit de aplicatii pe harta. Pina la urma, te antrenezi, te antrenezi si vii aici unde poti dovedi daca esti bun sau nu, daca ti-e frica sau nu.

Rep.: De ce nu e cu singe? Un razboi e cu singe.

G.G.: E prea mult spus razboi. Razboi nu mai e de mult in tara asta. E o operatiune de stabilizare a regiunii, noi ajutam poporul afghan sa se ridice si intimpinam greutati din partea celor care nu vor sa-i ajutam, poate de aici ar veni cuvintul razboi, dar razboi e mult spus.

Rep.: Deci, nici dumneavoastra nu ati ajuns la razboi…

G.G.: Te simti ca la razboi. Traiesti riscul de a fi atacat. Nu ai parte de razboi, nu vezi fata inamicului, insa sentimentul il traiesti in fiecare secunda.

Singe, TAB-uri, uniforme

Rep.: Ati vazut singe?

G.G.: Gherghe n-a vazut.

Rep.: E bine?

G.G.: Pai, tie ti-ar placea sa vezi singele colegului de birou?

Rep.: Cit de eroi sinteti cind muriti?

G.G.: Cei care mor sint cu siguranta eroi.

Rep.: Au venit pentru bani si voluntar.

G.G.: Cred ca momentul ala…hai sa facem si noi un ban in Afghanistan…momentul ala e depasit de mult. Sigur, e un motiv si banul care vine din astfel de operatiuni. E vremea profesionistilor aici, profesionisti prin felul in care se pregatesc si se manifesta aici, la fata locului. Esti bine platit, bun, dar daca nu esti pregatit degeaba.

Rep.: Au niste pusti misto americanii. Stiti sa o faceti cu pusca lor?

G.G.: Nu trebuie sa sti sa o faci cu pusca lor. Principiile aici sint aceleasi. Ca unii o fac cu mijloace si resurse mai multe, cu mai mult sau mai putin sprijin sofisticat, asta e altceva, dar ca principiu, toate sint aceleasi.

Rep.: Umblati cu un ARO decalibrat. Ei cu un Jeep ultimul racnet? TAB-urile sint ruginite, fara aer conditionat.

G.G.: Nu avem nici o problema. Am avut cazuri in care ziaristi straini au spus ca merg cu TAB-urile noastre. De ce? Poate noi, ca oameni, le dadeam siguranta.

Rep.: Dar uniformele astea, fata de stylingul pus pe muschiul american sau canadian?

G.G.: Uite, uita-te mai bine la cele ale canadienilor. Mie imi place uniforma mea. Stii, am defilat frumos, desi, poate din cind in cind ne-au strins pantofii.

Printre afghani

Rep.: Ati fost vreodata in afara taberei sau numai la birocratie, in cort? G.G.: Am fost. De multe ori am plecat de aici din baza cu misiuni precise.

Rep.: Ati venit peste un popor. Cit de normal e asta?

G.G.: Daca vorbiti cu afghanii de rind, veti vedea ca nu e asa. La vremea respectiva, Alianta nordului a luptat impotriva talibanilor, in conditiile in care chiar afghanii incepusera revolta impotriva talibanilor.

Rep.: De ce nu-i lasam sa se omoare intre ei?

G.G.: Aproape de tabara noastra, a fost baza de instructie a lui Bin Laden. Tu stii ca ei se antreneaza in continuare. Daca tu ii lasi, vin ei la tine.

Rep.: La bloc unul asculta manele in camera lui, de ce sa ma bag peste el?

G.G.: Eu nu am venit sa le sting radioul. Am venit sa le dau mii de radiouri ca sa asculte ce vor ei.

Eu nu le-am spus niciodata sint mai bun ca tine, cum gindesc eu e mai bine! Cind i-am ajutat le-am spus… uite, avem femei care sa va ajute femeile voastre, ca sa nu spui ca-ti bag pumnul in gura, ca am numai barbati in batalion, desi stiu ca conform culturii tale nu o pot vedea pe femeia in nevoie.

Rep.: Sint frumoase afghanele?

G.G.: Toate. Fiindca nu le-am vazut fata niciodata.

Rep.: V-a fascinat ceva la afghani?

G.G.: Oamenii in sine sint buni. Se supara daca nu stai cu ei la ceai, cind pleci spun: „dar de ce pleci, uite taiem un animal”, cind tu stii ca un animal e rar, e scump, nu poti gindi ca sint oameni rai…copiii sint extraordinar de frumosi. Nu am stat aici incruntati si cu ura, desi printre aia o suta care au venit sa dea mina cu noi, e vreunul care te spioneaza, asta e.

Moarte si lingusire afghana

Rep.: Ati simtit moartea?

G.G.: Cum sa spun…mi-am rupt mina de doua ori acasa. Riscul, nimeni nu-l poate elimina. Spuneati de dotarile americanilor, canadienilor…mor si ei, indiferent de pusca sau uniforma.

Rep.: Cit de lingai sinteti cu americani?

G.G.: Ti se da o misiune. Nimeni nu-ti spune cum s-o indeplinesti. La noi asa s-a intimplat. Am aparat zona aeroportului, am pazit tabara, practic ei si-au pus linistea in miinile noastre. Mai mult, vorbeati de lingai, nu avem cum fi, noi tot ce folosim in tabara, platim. Gherghe vrea sa-si spele o camasa, plateste la spalatorie, nu are de ce sa linguseasca pe nimeni. Nu vad motivul sa-i spun americanului aluia: “O, tu Zeus!”

Rep.: Sinteti patriot?

G.G.: Uite, daca te-as vedea ca te uiti urit spre steag, m-as supara pe tine. Daca eu i-am pus in creieri unuia ca rominii sint totusi baieti isteti, mie imi e de ajuns. Asta-i contributia mea de patriotism.

Rep.: Aveti iubita? Ce i-ati luat ca sa-si aminteasca ca v-a asteptat?

G.G.: Un opait vechi.

Alina Moldovan, sef PR, relatii presa

Eroii platiti ai neamului

Rep.: Cum e cu eroii platiti ai neamului nostru?

A.M.: Erou e, din punctul meu de vedere un om care moare pentru un crez, sacrifica tot ce are el mai bun pentru un crez. Cred ca stia fiecare pentru ce vine, indiferent care-i sint motivele…faptul ca a fost dispus sa riste e tot optiunea lui. Ca finalitatea a fost tragica, e trist si ne doare pe toti. Sintem putini si ne stim.

Rep.: Mortii acestia au adus in discutie si retragerea trupelor.

A.M.: Sint multi deasupra mea care gindesc la nivel Rominia, eu m-as gindi daca m-as mai intoarce aici sau nu. M-as intoarce. Te lupti cu tine. Iti dovedesti tie ca poti sa rezisti.

Femeia afghana cam trecuta

Rep.: Ce cauta o femeie in armata?

A.M.: De ce nu? Nu e greu ca optiune.

Rep.: O femeie in Afghanistan singura, printre atitia barbati…

A.M.: Dumneavoastra stiti din ce tara veniti? Veniti dintr-o tara mult mai deschisa decit Afghanistanul. Cum puteti gindi asa?

Rep.: Ati fost in misiuni? Cum sint afghancele?

A.M.: Am fost. Femeile de aici sint trecute.

Rep.: Cit de rau e aici?

A.M.: E altfel, nu e bine sau rau, altfel decit am trait pina acum. Ca sa fie rau ar insemna ceva ce te deranjeaza, te supara, te afecteaza, te schimba intr-un fel sau altul. Nu e cazul.

Cifre, oameni. Reale

Rep.: Mincati aceeasi piine ca-n tara?

A.M.: Toate se-ntimpla mai repede aici, exista aici ceva ce se intimpla cu adevarat in fiecare zi. Aici vorbesti de ceva concret, acasa nu vezi oameni, vorbesti despre niste cifre, nume fara sa le cunosti.

Rep.: Va indragostiti de americani? Au armament misto, uniforme cool?

A.M.: Ce conteaza de fapt? Sa reusesti acolo unde altii poate nu au reusit. Sa-ti indeplinesti misiunea. Sa reusesti unde altii au reusit si ei. Conteaza maniera verticalitatii, sa cistigi la carti cu o mina proasta. Tehnica asta, cum o dispretuiti dumneavoastra, merge si se intoarce din paza si este operationala in continuare, asta conteaza.

Rep.: Ce i-ati luat celui care va asteapta acasa?

A.M.: Mamei mele? Un opait.

Dragos Ciobanu, preot

Rep.: Ce spun soldatii la spovedanie?

Dragos Ciobanu: Spovedania o faci cind simti nevoia.

Rep.: Care sint nevoile specifice soldatului in Afghanistan?

D.C.: I don’t know. Ce nevoi specifice? Nevoile ti le cresti tu, depinde de stilul tau de viata. Simt nevoia de liniste sufleteasca, De incredere. Nu ne referim la nevoia fizica…vor cel mai mult sa se reintoarca acasa intregi.

Rep.: Spovedania mai maninca din timpul petrecut aici?

D.C.: Spovedania e un act subiectiv, propriu, personal, care nu maninca nici un timp, ci se face atunci cind omul are nevoie de descarcare sufleteasca. Ea nu vine ca o activitate de divertisment, e un lucru ce tine de individ, e sacramental. Nu e ca la un concurs de sport.

Rep.: In pustiul asta, Dumnezeu unde e?

D.C.: In pustiu ca oriunde, depinde de felul in care fiecare a stiut sa si-l apropie. Relatia cu Dumnezeu tine de om si nu conteaza locul unde te afli, ci intensitatea relatiei tale cu El. Ori il ai in tine, ori nu.

Rep.: L-ati simtit?

D.C.: L-am simtit ca un mare sprijinitor. Cind te afli in fata unui necaz, ca moartea unui soldat, in care te gindesti ca puteai sa fii tu subiectul principal si atunci realizezi maretia Lui si sublimitatea ajutorului lui Dumnezeu pe care-l primesti.

Rep.: A murit cineva. Cum le-ati explicat asta soldatilor. Unde era Dumnezeu atunci?

D.C.: Vedeti, sint lucruri tainice, care doar se inteleg. Nu poti sa-i explici unuia de ce a murit cutare, fiindca omul acela care a murit, are el un traseu in fata lui Dumnezeu si Dumnezeu stie mai bine.

Rep.: V-a fost frica?

D.C.: Normal.

Rep.: Pai, aveti biserica, nu ati fost in rindul intii…

D.C.: Nu e asa. E o vorba, sa nu-l ispitesti pe Dumnezeu si sa nu te arunci singur in gura lupului. Eu nu sint pregatit ca sa fac paza. In tabara sint tot felul de atacuri, iar cind cade ghiuleaua nu stii unde cade. Frica nu inseamna ca trebuie sa te infricosezi la disperare.

Rep.: Nu v-au injurat ca sinteti preot sI ei soldati?

D.C.: Nu, fiindca trebuie sa slujesti unde esti pus. A fi in patrule si-n fata altarului facind sfinta liturghie si punind pe Hristos pe palma absolut ambele actiuni sint responsabile. Pot spune ca sa-l ai pe Hristos, dai seama la judecata de apoi. Nu poti sa te gindesti ca ala are o munca mai usoara sau rea.

Rep.: Ati deveni militar?

D.C.: Alegi in viata ce te pune Dumnezeu. Nu se pune problema sa cedez preotia.