Monahul Pimen Barbieru-Staret si haiduc in „banda” lui Arsenescu

Orfan de ambii parinti

S-a nascut la inceputul secolului XX in comuna Matca din Tecuci, judetul Galati intr-o familie de oameni gopodari si cu frica de Dumnezeu. Tatal, bun meserias, lucra pe la diferite case, lucra de toate avand 7 copii in ograda, 6 baieti si o fata. Pimen era cel mai mare dintre ei.

Clasele primare le-a facut in locurile natale. Viata familiei Barbieru se va schimba insa odata cu intrarea Romaniei in primul razboi modial. Capul familiei plecat pe front isi pierde viata in luptele de la Marasesti; sotia lui a refuzat sa creada ca a ramas vaduva. Agatandu-se de sperante desarte a pornit spre Marasesti.

Nu si-a gasit insa sotul in viata, iar tifosul contractat in aceasta calatorie a doborat-o si pe ea.

Dupa moartea ei s-a stins si mezinul familiei in varsta de 2 ani.

Cei 6 copii ramasi orfani au crescut pe la diferite rude care au reusit sa rupa din saracia lor pentru a le asigura minimul necesar existentei. Aveau sa se reintalneasca abia la maturitate.

Dumnezeu il invredniceste sa gaseasca moastele Sfantului Ioanichie

Pimen porneste pe calea lui Dumnezeu intrand in cinul monahal. Acelasi drum il aleg inca doi dintre fratii sai (arhimandritul Nifon staret la Cernica si Maica Doroteea de la Pasarea). Il gasim ani mai tarziu in pozitia de staret al Schitului Cetatuia – Negru Voda; schit aflat in muntii Argesului pe un versat stancos.

Pentru inalta traire duhovniceasca pe care o avea parintelui Pimen Barbieru, i-a fost dat sa traiasca o mare minune. Auzind ca in grotele din acel munte se nevoiau in timpurile de demult multime de pustnici, a hotarat sa coboare intr-una din aceste grote pentru a petrece acolo Postul Mare in rugaciune si austeritate precum o faceau crestinii secolelor trecute.

Reusind cu greu sa patrunda in pestera, a descoperit moastele unui sfant roman: Schimonahul Ioanichie (†1638). Moastele erau frumoase si placut mirositoare. Dand multumire lui Dumnezeu pentru a-i fi ingaduit sa descopere minunea Sa dumnezeiasca a anuntat obstea si au mutat moastele in biserica facand slujbele cuvenite.

Partizan in grupul de rezistenta condus de Gheorghe Arsenescu

In anul 1948 comunistii, instalati deja in fruntea Romaniei, incep un val masiv de arestari vizandu-i pe toti cei ce se opuneau sovietizarii. In aceste conditii romanii care nu voiau sa-si lase neamul si tara in mana satanei bolsevice au fost nevoiti sa puna mana pe arme si sa se retraga in munti.

Acest lucru l-a facut si Colonelul Arsenescu creand un grup de rezistenta impreuna cu celebrii frati Arnautoiu. Inainte de inchegarea acestei grupari, Gheorghe Arsenescu a ajuns la Manastirea Cetatuia unde a cerut parintelui Pimen binecuvantare pentru crearea grupului de rezistenta.

Parintele a consimtit iar colonelul si apropiatii acestuia au depus chiar juramantul de haiducie in fata parintelui in primavera anului 1948. Juramantul, extrem de dur, a fost consemnat de unii dintre supravietuitorii rezistentei din munti:

Troita de la Poinarei ridicata de Elisabeta Rizea pentru grupul Arsenescu-Arnautoiu

,,Juramant

In numele lui Dumnezeu atotputernicul si pe sfanta cruce, eu…………… jur sa ma fac haiduc, de buna voie si nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea si eliberarea Patriei si neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolsevice si de sub jugul greu al rusilor.

Jur credinta Majestatii sale Regale Mihai I, Regele tuturor romanilor.

Jur credinta Guvernului liber al Patriei.

Jur supunere si ascultare fara murmur si fara sovaire, sefului haiducilor.

Jur sa ucid fara mila si crutare pe toti strainii si ticalosii care ne-au tradat si vandut Patria si neamul si au adus dezastrul tarii.

Jur sa nu ma despart de fratii mei de lupta decat dupa Victoria finala.

In caz de tradare sau de calcare a juramantului, sa fiu ucis atat eu cat si intreaga mea familie.

Asa sa-mi ajute Dumnezeu” (Ion Stefan in File de Istorie, Centrul Cultural Pitesti)

Parintele Barbieru s-a implicat activ in lupta gruparii Arsenescu furnizand alimente, stabilind strategii, oferind adapost partizanilor in cadrul Manastirii, obtinand material logistic.

Predoiu Longin, unul dintre luptatori avea sa mentioneze intr-un interviu luat dupa 1990 ca avea un binoclu furnizat de Parintele Pimen cu ajutorul caruia ii supraveghea de la distanta pe urmaritorii sai in timpul cat a fost ascuns in paduri. Arsenescu sustinea totodata ca la Cetateni se afla unul dintre depozitele sale de munitii si armament.

Autoritatile au prins de veste asupra implicarii staretului de la Cetateni, in dosarele de la Securitate mentionandu-se chiar ca umbla “cu mana pe cruce si cu cealalta pe carabina”. A fost arestat in 1949 si dus pentru ancheta la Campulung impreuna cu alti partizani din acelasi grup precum Toma Burtea sau Predoiu Longin.

[c:1:s]Invierea de sub pamant

Parintele a fost condamnat la 25 de ani munca silnica. A executat 14 ani si noua luni din pedeapsa. De la Campulung va fi transferat la Jilava, inchisoare de tranzit; de acolo a luat drumul minei de la Baia Sprie. Acolo a avut parte de alta minune, in noaptea Invierii Domnului anul 1953.

In maruntaiele pamantului sutele de preoti si credinciosi si-au facut din sfredele clopot si din panza alba epitrahil si au slujit invierea lui Hristos. La miezul noptii sfredelele au pornit sa sune si din pieptul tuturor a izbucnit ca un fulger strigatul invierii: Veniti de luati Lumina, Hristos a inviat!

Lucrul in mina i-a macinat insa grav sanatatea. Din aceasta cauza a fost transferat la sanatoriul penitenciar de la Targu Ocna.

Sfintii tuberculosi

La Spitalul Penitenciar de la Targu Ocna a sosit prin 1954-1955. Fostul detinut politic Vasile Cristea si-l amintea pe staret imediat dupa sosirea intre tuberculosi:

„Ieromonahul Pimen venise cu un lot mai mare. Sfintia Sa avea o condamnare de 25 de ani munca silnica. Cand l-am vazut pentru prima oara pe parintele Pimen Barbieru, era foarte slab, mai mult piele si os. Avusese cateva hemoptizii.

Manca foarte putin… In urma unui tratament cu antibiotice si sub ingrijirea doctorului Aurelian Narcea, medicul penitenciarului, s-a pus pe picioare, a prins greutate si i s-a oprit evolutia bolii.”

Reusind sa se intremeze Parintele a continuat sa se opuna comunismului prin atitudinea pe care o afisa in fata gardienilor:

„Cand erau scosi detinutii in tarc, la plimbare, parintele Pimen se oprea pe neasteptate si asa incepea sa se uite la cer ca toti militienii-si ridicau fruntea, sa vada si ei ce-i atragea lui atentia.

Nedand cu ochii de nimica, reveneau cu privirile asupra lui si, nedumeriti: „Ce te uiti, ba, banditule?“ – „Astept sa se pogoare ingerii, sa-i alunge pe draci“, raspundea el, strapungand cu cautaturile pe uciga-i toaca deghizati in uniformele din fata sa”. (Mihai Radulescu – Razand in drum spre Rai)

Starea de sanatate fiindu-i mult mai buna a fost transferat in temnita Aiudului unde a ramas pana la decretul general de amnistie dat in 1964.

Cei trei frati monahi, impreuna pe vecie

Dupa eliberare a intrat in Manastirea Cernica unde se afla fratele sau Nifon. In anul 1971 il gasim pentru cateva luni ca staret in fruntea Manastirii Sitaru. Apoi a revenit la Cernica fiind numit si duhovnic la manastirea Pasarea unde se gasea sora sa, Maica Doroteea.

Staretul haiduc si-a gasit odihna vesnica in anul 1982 si a fost inmormantat in cimitirul Manastirii Pasarea unde se odihnea si Nifon inca din 1976.