Cumetria chimica Naghi-Magureanu
Firma Amochim are legaturi cu societati inregistrate in Elvetia, dar exista fire ce duc si catre defuncta Columna, banca elvetiana dovedita ulterior, de fapt, o casuta postala.
Amochim SA este singura firma din Romania care a obtinut licenta pentru AdBlue – o solutie de uree si apa destinata reducerii emisiilor poluante la autocamioanele diesel, urmand ca in viitor sa fabrice si bioetanol, folosit drept combustibil la autoturisme.
Marian Magureanu sustine ca nu-l cunoaste personal si nu l-a cunoscut niciodata pe Gabriel Naghi. „Pe mine m-a atras partea de noutate. Nu a fost nici un pont”, a declarat Marian Magureanu.
Rugat sa ne explice legaturile generalului Naghi si ale tandemului Marian Magureanu-Andrei Biris cu afacerile Amochim-Amonil de la Slobozia, Dumitru Badila, directorul celor doua firme, ne-a declarat sec: „Sunt si ei actionari. Care e problema?”.
Multe din capacitatile de productie ale Amochim-ului lui Naghi si Magureanu sunt insa preluate de la fratiorul mai mare, combinatul Amonil.
Afacerea Amochim are toate sansele sa-i imbogateasca pe asociati deoarece, conform declaratiilor directorului Dumitru Badila, ar fi singura firma din Romania care are licenta pentru producerea substantei AdBlue.
Parteneriat romano-elvetian
Infiintata in septembrie 2005, societatea Amochim s-a format avand ca actionari importanti doua firme: Alchem Ag din Elvetia cu 54% si Amonil SA Slobozia cu 20%.
Daca firma elvetiana a adus ca aport suma de 771.000 de dolari, combinatul Amonil a contribuit chiar cu o parte din activele sale la crearea noii firme in care mai tarziu si-au facut aparitia generalul Naghi, juniorul Magureanu si ginerele Biris.
Cat de corect au fost evaluate activele pe care Amonil le-a cedat catre Amochim este greu de spus avand in vedere faptul ca ambele societati erau si inca sunt conduse de aceeasi persoana: Dumitru Badila.
Oricum, preluarea unor active de la combinatul Amonil nu a insemnat neaparat ca Amochim si-a asumat intregul proces de fabricare a produselor proprii.
La finalul anului 2006, conform declaratiilor contabile, pe statele de plata ale Amochim figurau doar 10 salariati.
Ceea ce inseamna ca produsele chimice vandute sub marca Amochim au fost de fapt fabricate cu ajutorul nesperat al combinatului Amonil si al celor peste 700 de angajati care au fost aici in 2006, iar apoi totul a fost rezolvat in contabilitatile celor doua societati.
Cat de benefica a fost aceasta afacere pentru Amonil este greu de apreciat avand in vedere ca vechiul combinat a raportat la finele anului trecut pierderi de 190 miliarde lei vechi, pierderi ce in primul semestru al acestui an au crescut cu 88%.
Naghi si Magurenii au intrat in firma in aceeasi zi
In fata unei asemenea afaceri de succes fostul sef al SPP Gabriel Naghi nu a putut ramane indiferent. La data de 13 decembrie 2006, pentru suma de 550 de milioane de lei vechi, el a obtinut statutul de actionar la Amochim. E drept, o participatie mica, de 0,3%, dar nu se intampla in fiecare zi ca un fost sef de serviciu secret sa se apuce de astfel de afaceri.
Intrarea generalului Naghi in afacerea Amochim nu a fost straina de interesele familiei fostului sef al SRI Virgil Magureanu.
Exact la data la care fostul sef al SPP cumpara actiuni la Amochim, acelasi lucru era facut de fiul lui Virgil Magureanu, Marian Magureanu, si de ginerele Andrei Biris. Spre deosebire de Gabriel Naghi, cei doi au investit sume mult mai mari in actiuni.
Marian Magureanu a cheltuit aproape 4,5 miliarde de lei pentru 2,4% din actiunile Amochim, iar cumnatul lui, Andrei Biris, 3,5 miliarde pentru o cota de 1,9%.
Un articol de Mihai Ciorcan