Sari direct la conținut

Senatul vrea bani mai multi de la Petrom, compania sustine ca e ilegal

HotNews.ro

Senatorii din Comisia economica au decis marti majorarea redeventei platita de Petrom pentru exploatarea titeiului la 10 euro pe tona, de la 5,6 euro cat era prevazut in legea pentru privatizarea companiei.

Legea pentru privatizarea companiei Petrom, care in anul 2004 a fost preluata de grupul austriac OMV, prevede mentinerea redeventelor si taxelor petroliere la nivelul din 2004, timp de zece ani.

„Propunerea de modificare a redeventelor pentru petrol si gaze nu reprezinta o decizie finala a Parlamentului Romaniei, ci o recomandare de modificare a proiectului de lege a Comisiei economice, industrii si servicii din Senat.

O eventuala decizie luata pe baza acestei recomandari ar incalca prevederile contractului de privatizare, contract ratificat printr-o lege aprobata de Parlamentul Romaniei”, a declarat intr-un comunicat de presa Dan Pazara, director de comunicare al Petrom.

„Deocamdata nu am luat nici o hotarare, asteptam decizia finala si avem convingerea ca autoritatile vor analiza toate implicatiile adoptarii recomandarilor Comisiei economice, industrii si servicii din Senatul Romaniei”, a mai spus oficialul Petrom.

In art. 15, alineatul (1), din Legea 555 din 2004 se arata ca “pe o perioada de 10 ani de la data finalizarii vor fi mentinute nivelul procentual, baza si modalitatea de calcul al redeventelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune incheiate de aceasta, aplicabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi”.

In data de 26 septembrie, primul ministru Calin Popescu Tariceanu declara ca Agentia pentru Resurse Minerale a elaborat un proiect de act normativ care prevede majorarea redeventelor si taxelor petroliere pentru firmele care activeaza pe piata romaneasca in scopul alinierii acestora la nivelul practicat in Europa.

Potrivit proiectului de ordonanta de urgenta al ANRM, urmau sa fie majorate inclusiv redeventele platite de Petrom statului cu 92%, desi legea de privatizare a companiei prevede mentinerea acestora la nivelul din 2004.

Ulterior, proiectul de ordonanta de urgenta a fost modificat, forma finala a actului exceptand Petrom de la majorarea acestor taxe.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro