Sari direct la conținut

ABC: Londra, gata să respingă un nou referendum privind independența Scoției

HotNews.ro
Nicola Sturgeon, Foto: Agerpres/Xinhua
Nicola Sturgeon, Foto: Agerpres/Xinhua

Sursele guvernamentale au subliniat că o dezbatere asupra independenței regiunii ar fi o distragere a atenției, în timp ce guvernul își concentrează eforturile asupra negocierilor pentru Brexit, scrie ABC citat de Rador.

Guvernul britanic se pregătește să respingă orice solicitare din partea premierului Scoției, Nicola Sturgeon, de a organiza un al doilea referendum asupra independenței, a informat BBC.

Potrivit unor surse apropiate Cabinetului citate de acesta, executivul conservatoarei Theresa May efectuează pregătirile necesare pentru a respinge o eventuală solicitare care ar putea avea loc în următoarele săptămâni.

Dacă aşa vor sta lucrurile, Sturgeon va cere guvernului de la Londra să activeze articolul 30, care transferă Parlamentului scoțian puterile de a organiza un referendum privind independența.

„Premierul nu are chef să accepte un alt referendum acum, aș spune, fără rezerve, nu”, a spus o sursă apropiată d-nei Theresa May.

Surse guvernamentale au subliniat că o dezbatere privind independența regiunii ar fi o distragere a atenției în timp ce guvernul își concentrează eforturile asupra negocierilor pentru Brexit sau a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE). În plus, ele se bazează pe anchete interne, care subliniază că dorinţa opoziției de a organiza un alt referendum este în creștere.

În 2014, în regiune a avut loc o consultare asupra independenței faţă de Marea Britanie, în care 55% dintre scoţieni au respins separarea, dar victoria Brexitului la referendumul din 2016, când majoritatea scoțiană (62%) a sprijinit rămânerea în UE, a redeschis această dezbatere.

Potrivit BBC, Partidul Naționalist Scoțian (SNP) şi-ar ridica consolida mesajul cu privire la un nou referendum, dacă au loc alegeri generale sau regionale anticipate.

În luna ianuarie, Nicola Sturgeon a declarat că îşi va dezvălui planurile cu privire la posibila convocare a unui referendum „în câteva săptămâni”, atunci când termenii ieșirii Regatului Unit din UE vor fi clarificaţi, fără ca o posibilă întârziere a datei de plecare, 29 martie, să-i influențeze decizia.

Într-un mesaj pe Twitter, Sturgeon a contestat că informațiile care susțin că guvernul conservator, în scenariul unui nou apel la urne, ar stabili termenii de interogare, inclusiv data și întrebarea.

După ce a aflat că țara ar abandona blocul comun, Sturgeon şi-a anunțat intenția de a convoca o nouă consultare, pe motiv că circumstanţele s-au modificat semnificativ în comparație cu 2014, dar pierderea de locuri a SNP la alegerile generale din 2017 i-a amânat revendicarea.

Întrebarea cu privire la momentul potrivit pentru a organiza consultarea împarte SNP între cei care cred că ar trebui să aprobe opoziția la Brexit cu privire la cetățenie și cei care susţin să se mai aștepte deoarece sprijinul pentru independență nu a crescut suficient pentru a câștiga într-o ipotetică consultare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro