Sari direct la conținut

Actiunile USL care au dus la suspendarea lui Traian Basescu

HotNews.ro

In mai putin de o saptamana, USL a reusit sa inlature oamenii PDL din institutiile-cheie ale statului, sa inlocuiasca conducerea Parlamentului si sa-l suspende pe presedintele Traian Basescu. In ciuda avertizarilor internationale, USL a actionat extrem de rapid, ignorind acuzatiile ca ar fi fortat limitele Constitutiei si ar fi incalcat regulile de functionare ale Parlamentului. Succesiunea uluitoare a faptelor a confirmat scenariul prezentat in exclusvitate de HotNews.ro marti, 3 iulie, un scenariu care cuprindea 7 pasi principali. Toti pasii au fost parcursi. Acum, singura piedica ce se mai poate ridica in calea desavirsirii acestui plan este Curtea Constitutionala, care discuta luni citeva dintre deciziile de saptamina trecuta.

SUCCESIUNEA EVENIMENTELOR

LUNI, 2 IULIE

  • Este inlocuita conducerea Monitorului Oficial. Adriana Costescu este numita la conducerea institutiei. In urma cu o saptamana (27 iunie), Guvernul trecuse deja Monitorul Oficial  din subordinea Camerei Deputatilor sub autoritatea sa, printr-o ordonanta de urgenta. OUG de modificare a Legii de organizare a Monitorului Oficial al Romaniei prevede ca Regia Autonoma Monitorul Oficial sa „se reorganizeze ca regie autonoma persoana juridica ce desfasoara activitate de interes public national si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara sub autoritatea Guvernului Romaniei, exercitata prin Secretariatul General al Guvernului. Guvernul isi motiveaza ordonanta „avand in vedere ca la nivelul Regiei Autonome Monitorul Oficial se manifesta disfunctionalitati importante”. Monitorul Oficial fusese condus pina la acel moment de un apropiat al PDL, care – printre altele – intirziase cu o luna publicarea deciziei CCR privind pensiile.

MARTI, 3 IULIE

  • ora 9:30 USL convoaca Birourile permanente reunite si propune suplimentarea ordinii de zi a sedintei Extraordinare a Parlamentului. Pe ordinea de zi a sedintei este introdusa revocara Avocatului Poporului, motivand ca Gheorghe Iancu  „a utilizat prerogativele constitutionale si legale pentru a servi interesele politice ale PDL, ca s-a pronuntat in mod repetat asupra unor probleme politice fara sa fi fost sesizat, invocand inclusiv sesizarea in cazul ICR.” Reprezentantii USL propun ca interimar pe functia de Avocatul Poporului sa  fie Valer Dorneanu, fost membru PSD. Miza: Avocatul Poporului are prerogativele de a contesta la Curtea Constitutionala Ordinatele de Urgenta ale Guvernului. 
  • ora 10:20 Grupurile PSD si PNL au depus marti la Secretariatul General  al Senatului o cerere de revocare din functie a presedintelui acestei camere, Vasile Blaga. USL invoca in solicitare faptul ca are majoritate in Senat.  Procedural, in Regulamentul Senatului nu exista posibilitatea revocarii presedintelui Camei Superioare decat la solicitarea grupului din care face parte, mai exact PDL. 
  • ora 10:23 Sedinta de plen a Parlamentului; pe ordinea de zi este votarea presedintilor SRR si SRTV, Ovidiu Miculescu si Claudiu Saftoiu. 
  • ora10:42 Apare informatia ca senatorul PNL Crin Antonescu va fi propus pentru functia de presedinte a senatului de catre USL. Astfel, in eventualitatea suspendarii presedintelui Traian Basescu, acesta ar asigura interimatul la presedintia tarii. 
  • ora 11:13 Senatorul PSD Daniel Savu declara la Realitatea TV ca suspendarea presedintelui Traian Basescu este o dorinta a USL, iar „astazi” se parcurg niste „etape” pentru „repornirea Romaniei”, intre acestea fiind si revocarea din functie a liderilor celor doua Camere
  • ora 11:46 Ovidiu Miculescu a fost numit presedinte al SRR cu 235 de voturi
  • ora 11:48 Claudiu Saftoiu a fost numit  director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv)  cu 265 de voturi pentru si cinci impotriva.
  • ora 12:21 Premierul Victor Ponta soseste in Parlament si declara ca nu intentioneaza sa schimbe legea Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) prin ordonanta de urgenta.„Nu, cum sa schimbe Guvernul judecatorii de la Curtea Constitutionala. Ce e nebunia asta? Nu facem azi nici o sedinta, avem maine (n.r. miercuri) sedinta obisnuita a Guvernului”, a afirmat Ponta citat de Agerpres, la Palatul Parlamentului.
  • ora 12:37 Victor Ponta prezinta concluziile de la summit-ul Consiliului European
  • ora 12:38 Membrii Comisiilor Juridice reunite au luat decizia de revocare a lui Gheorghe Iancu din functia de Avocat al Poporului  – 14 voturi „pentru”,  2 „impotriva” si 3 abtineri. Totodata, parlamentarii juristi au propus asigurarea interimatului de catre Valer Dorneanu (fost membru PSD)
  • ora 13:54 Liderii USL anunta ca Biroul Permanent al Senatului a decis convocarea unei sedinte extrordinare de plen pentru revocarea lui Vasile Blaga. La sedinta nu a participat presedintele Senatului Vasile Blaga, care, potrivit regulamentului intern si Constitutiei, convoaca sedintele extraordinare. De asemenea, nici un membru PDL nu a fost prezent la sedinta BP. 
  • ora 14:06 USL a redactat cererea de revocare a Robertei Anastase din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, motivand  incalcari ale regulamentului de catre aceasta. 
  • ora 14:42 Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis sa sesizeze Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept, Conferinta Curtilor Constitutionale din Europa, precum si celelalte institutii europene, se arata intr-un comunicat al institutiei. Potrivit documentului de presa, CCR a sesizat mai multe institutii europene, precum Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) sau Conferinta Curtilor Constitutionale din Europa, cu privire la „atacurile fara precedent la adresa institutiei si a judecatorilor sai, precum si amenintarile cu revocarea lor”.
  • ora 15:53 Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, face prima declaratie publica legata de actiunile USL: „Sunt profund preocupat de orice incercare de amenintare a independentei institutiilor democratice din Romania.  
  • Manipularea sau amenintarile la adresa institutiilor D-voastra, in special a instantelor judecatoresti, nu vor reprezenta un motiv de ingrijorare doar pentru guvernul american, ci si pentru modul in care Romania este perceputa pe pietele financiare”. 
  • ora 16:20 Deputatul PSD Valeriu Zgonea (propunerea USL pentru sefia Camerei Deputatilor) o acuza pe Roberta Anastase ca a incalcat regulamentul pe motiv ca nu a participat la sedinta Biroului Permanent covocata de USL.
  • ora 16:35 Incepe sesiunea extraordinara a Senatului pentru dezbaterea unor proiecte de lege nefinalizate. Dan Radu Rusanu si Ilie Sirbu (USL) au cerut suspendarea acestei prime sedinte, astfel incit sa se poata desfasura la timp a doua sedinta a Senatului – cea in care ar fi trebuit debarcat Vasile Blaga. 
  • ora 16:37 In Monitorul Oficial a aparut decizia de convocare a celei de-a doua sesiunii extraordinare a Senatului pentru revocarea lui Vasile Blaga.  Decizia fusese luata de membrii USL din  Biroul Permanent fara participarea lui Blaga si a membrilor PDL.
  • ora 16:55 Blaga i-a anuntat pe liderii USL ca votul Biroului Permanent prin care s-a decis sedinta extraordinara pentru demiterea sa este ilegal. Motivul? Doi dintre membrii BP care au votat, fosti membri PDL migrati la USL, nu ar fi avut drept de vot. Este vorba de Petru Filip si Gheorghe David, care dupa ce au demisionat din PDL si-au pierdut calitatea de membri ai Biroului Permanent. Cei doi au votat in favoarea declansarii sesiunii extraordinare pentru revocarea lui Vasile Blaga. USL isi recalculeaza strategia.
  • ora 17:43 Senatorii USL decid sa revina in plen si sa faca sedinta pentru revocarea lui Blaga. Se voteaza revocarea lui  Vasile Blaga cu 70 de voturi PENTRU si o ABTINERE.  Vezi cum si ce reguli a incalcat USL pentru revocarea lui Blaga
  • ora 17:48 USL il propune la sefia Senatului pe Crin Antonescu. UNPR, UDMR si PDL nu fac propuneri pentru sefia Senatului. Votul se va face cu buletine de vot.
  • ora 18.00 Crin Antonescu a fost votat presedinte al Senatului cu 73 de voturi PENTRU.
  • ora 18:56 Gheorghe Iancu, presedintele Avocatului Poporului, a fost revocat din functie de plenul Senatului cu 236 voturi pentru, 47 impotriva si 15 abtineri (ale UNPR). Desi liderii PDL au sustinut ca procedurile parlamentare de demitere au fost ilegale, USL a continuat sedinta si l-a numit pe PSD-istul Valer Dorneanu presedinte interimar al Avocatului Poporului. Institutia este esentiala in incercarea de suspendare a lui Traian Basescu pentru ca Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu constitutionalitatea unor acte legislative.
  • ora 18:58 PDL a parasit sala dupa ce Mircea Toader ceruse retrimiterea proiectului la Comisiile de specialitate pentru ca pe cerere apare si semnatura lui Vasile Blaga (care nu mai e presedintele Senatului), iar cererea fusese respinsa.
  • ora 18:59 Valer Dorneanu a fost ales presedinte interimar al institutiei Avocatul Poporului
  • ora 19:10 Comisia juridica a Camerei Deputatilor discuta cererea USL de revocare din functie a Robertei Anastase. Intre timp, la ora 19:30, presedintele Traian Basescu declara la Cotroceni ca „tinta finala a actiunilor majoritatii parlamentare conduse de Ponta, Antonescu, este punerea sub control a justitiei”.
  • ora 20:10 Vasile Blaga anunta ca a trimis la CCR „contestatia privind revocarea mea din functia de presedinte al Senatului”
  • ora 20:15 Roberta Anastase a cerut Comisiei juridice sa amane sedinta in care se discuta despre revocarea sa din functie. Solicitarea a fost respinsa. 20:25 Parlamentarii PDL s-au retras din Comisia juridica. 
  • ora 20:47 Comisia juridica a Camerei Deputatilor a avizat in unanimitate revocarea Robertei Anastase din functie. 
  • ora22:21 Roberta Anastase a fost revocata din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, cu 160 de voturi „pentru” si un vot impotriva. PDL nu a participat la sedinta, in timp ce deputatii UDMR au fost prezenti, dar nu au votat. 
  • ora 22:52 Valeriu Zgonea a fost ales presedinte al Camerei Deputatilor cu 161 de voturi „pentru.

MIERCURI, 4 IULIE

  • ora 10:58 Liderii USL elaboreaza raportul pentru supendarea presedintelui Traian Basescu
  • ora 11:18 La sedinta de Guvern, premierul Victor Ponta declara: „Nu a existat si nu va exista niciun fel de act normativ prin care sa fie schimbati (judecatorii CCR – n.red.). Exista niste prevederi constitutionale pe care le respectam. Nu exista vreo intentie de a le afecta independenta. Pentru a rispi orice fel de indoieli ale partenerilor europeni, ministrul Justitiei a propus azi ca orice fel de sesizari referitoare la persoana sau persoanele care ocupa functiile de judecatori la CCR vor fi retrase pentru a nu mai lasa loc de interpretare. CCR si judecatorii sai sunt independenti”.
  • ora 11:44 Sedinta la grupurile parlamentare UDMR pentru a decide pozitia partidului daca se ajunge la vot pentru suspendarea lui Traian Basescu
  • ora 13:05 Guvernul a adoptat o Ordonanta de Urgenta care a modificat Legea de functionare a CCR. 
  • ora 13:40 Purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu a declarat la Realitatea TV ca vineri s-ar putea vota in plen suspendarea presedintelui.
  • ora 14:00 OUG pentru diminuarea puterilor CCR a fost publicata in Monitorul Oficial. Demiterea presedintelui a scapat de un filtru institutional. Guvernul a facut publica Ordonanta de Urgenta care diminueaza atributiile CCR. Motivele emiterii OUG: Conferirea competentei Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra hotararilor Parlamentului este de natura sa creeze disfuctionalitati
  • ora 14:20 La cateva zeci de minute diferenta, hotararile Parlamentului privind revocarea lui Vasile Blaga din functia de presedinte a Senatului si a Robertei Anastase din functia de presedinte si membru al Biroului permanent al Camerei Deputatilor si a lui Gheorghe Iancu din functia de Avocat al Poporului au fost publicate  in Monitorul Oficial. 
  • Miza: USL A PUBLICAT PRIMA OARA ordonanta de Urgenta care prevede ca hotararile Parlementului nu mai pot fi contestate la Curtea Constitutionala astfel incat contestatiile PDL privind revocarea lui Vasile Blaga, a  Robertei Anastase  si a Avocatului Poporului sa nu mai fie valide. PDL contestase la CCR cele trei revocari – care sunt hotarari ale Parlamentului, dar hotararile au fost publicate in MO abia dupa ce s-au taiat atributiile judecatorilor CCR . Totusi PDL s-a asigurat si a contestat si procedura prin care au fost inlaturati Blaga si Anastase si numiti Zgonea si Antonescu. Incalacand regulamentul intern si Constitutia USL risca sa-i fie invalidati de catre CCR noii sefi de Camera 
  • ora 16:52 USL a depus la Parlament cererea oficiala prin care cere suspendarea lui Traian Basescu. In document sint trecute sapte motive principale pentru suspendare si se arata ca „nu exista o alta cale prin care Presedintele sa raspunda pentru actiunile sale decat referendumul popular in conditiile art. 95 din Constitutie”.Documentul este o insiruire de declaratii publice ale lui Traian Basescu, fara nici o referire la un act care sa fi produs la un moment dat efecte juridice. 
  • ora 17:00 Birourile permanente ale Parlamentului discuta cererea grupurilor parlamentare ale PSD si PNL pentru convocarea unei sesiuni extraordinare in perioada 5 – 6 iulie pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu. 
  • ora 17:50 Noul presedinte al Senatului, Crin Antonescu, prezinta calendarul sesiunii extraordinare a Parlamentului prin care se cere suspendarea presedintelui Traian Basescu. Astfel, Birourile Permanente reunite ale celor doua Camere parlamentare au hotarat convocarea unei sesiuni extraordinarea in zilele de 5 si 6 iulie, care va debuta cu sedinta Camerelor reunite joi, la ora 10:00. Curtea Constitutionala a primit un termen de 24 de ore sa isi dea avizul pe propunerea de suspendare, liderul USL precizand ca avizul este consultativ, iar lipsa lui nu ar impiedica desfasurarea procedurii. Votul de suspendare a presedintelui este programat vineri dupa-amiaza.
  • ora 18:37 Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a declarat miercuri ca din cazul in care  suspendarea presedintelui Traian Basescu se face intr-un mod ce ar putea fi considerat „manipulator sau prin incalcarea Constitutiei, ar putea avea un efect foarte serios asupra felului in care Romania este perceputa”, potrivit Agerpres.
  • ora 19:00 In Piata Revolutiei, miting anti-suspendare organizat de PDL. Liderii PDL impreuna cu Mihai Razvan Ungureanu si Monica Macovei protesteaza impotriva USL. In Piata Victoriei din Bucuresti manifestatie anti-USL. In Piata Universitatii, la Fintina, s-au strins circa 100 de tineri care scandeaza impotriva USL, PDL, Ponta si Basescu. 
  • ora 20:28 Comisia de la Venetia indeamna Romania sa respecte in totalitate propria Constitutie si standardele internationale privind independenta justitiei si statul de drept, conform unui comunicat citat de AFP.Comisia de la Venetia, organismul consultativ al Consiliului Europei, denunta „tentativele” Guvernului Romaniei de a exercita „presiuni” asupra Curtii Constitutionale si de „a aduce atingere independentei” acestei institutii.”O Curte Constitutionala care isi ia rolul in serios ia, din cand in cand, decizii care nu convin majoritatii aflate la guvernare. Acest lucru trebuie acceptat de toate autoritatile statului si nu ar trebui sa fie in niciun caz un argument pentru justificarea ingerintelor asupra independentei Curtii”, afirma, intr-un comunicat, presedintele Comisiei Consiliului Europei pentru Democratie prin Drept, italianul Gianni Buquicchio.

JOI, 5 IULIE

  • ora 10:00 Incepe sedinta Parlamentului in care se citeste cererea de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Basescu, prezent la citirea motivarii suspendarii, a propus joi ca odata cu referendumul pentru suspendarea presedintelui, sa fie organizat si referendum pentru validarea Constitutiei in care sa se adauge parlament unicameral si 300 de parlamentari.
  • ora 10:21 PDL ataca in contencios administrativ Ordonanta de Urgenta privind modificarea Legii Curtii Constitutionale 
  • ora 12:00 Dan Voiculescu anunta ca il da in judecata pe Traian Basescu pentru afirmatii defaimatoare. Basescu s-a referit la Voiculescu in discursul sau din Parlament, spunind ca fostul senator PC ar fi afirmat ca justitia trebuie controlata.
  • ora 12:57 Victor Ponta vrea ca la referendumul de demitere a presedintelui sa fie utilizate rezultatele recensamintului din 2011, care scade cu aproape doua milioane de locuitori populatia Romaniei. INS a anuntat in repetate rinduri ca rezultatele oficiale vor fi disponibile in 2013. 
  • ora 17:47 Premierul Victor Ponta a schimbat doi vicepresedinti ai Institutului National de Statistica, prin decizii semnate in cursul zilei de joi.
  • ora 18:00 Sedinta de urgenta a Guvernului,  pe agenda legea referendumului. 
  • ora 20:23 Guvernul adopta legea referendumului. In plin procedura de suspendare a presedintelui Traian Basecu, Guvernul a modificat legea referndumului bazandu-se pe o decizie a Curtii Constitutionale din 2007 . Decizia  CCR din 2007 stipula ca presedintele Romaniei poate fi demis de numarul de voturi echivalent cu numarul cu care a fost ales in functie.  
  • ora 22:15  Ordonanta de urgenta prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind ca presedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetatenilor participanti, a fost publicata in Monitorul Oficial la circa doua ore dupa avizul Executivului. Actul normativ scoate sintagma „la nivelul tarii” legata de voturile exprimate, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul anuntand anterior ca a fost eliminata discriminarea prin care cetatenii romani, aflati in strainatate, nu puteau vota la referendum si erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul national.

VINERI, 6 IULIE

  • ora 9:00 Judecatorii Curtii Constitutionale, reuniti in sedinta pentru a discuta cererea de suspendarea a presedintelui Romaniei. CCR urmeaza sa dea un aviz consultativ in procedura de suspendare a sefului statului. Avizul consultativ privind cererea de suspendare a presedintelui Traian Basescu este asteptat in jurul orei 12:00.
  • ora 12:57 Comisia Europeana este „ingrijorata” in legatura cu situatia din Romania, anunta un comunicat al CE. Presedintele Comisiei, Jose Barroso, a vorbit in cursul diminetii cu premierul Victor Ponta si „a exprimat ingrijorarile Comisiei” cu privire la evenimentele din Romania, se mai arata in comunicatul citat. Aceasta este a doua reactie a Comisiei Europene si prima in care ia pozitie chiar presedintele Barroso. 
  • ora 13:04  Guvernul Germaniei are indoieli serioase fata de legitimitatea masurilor luate de guvernul Ponta – purtatorul de cuvint al Angelei Merkel.
  • ora 14:29 Avizul Curtii Constitutionale: CCR nu a dat un aviz clar pentru cererea de suspendare a lui Traian Basescu. Curtea s-a pronuntat pe fiecare din cele 7 capete de acuzare, dar lipseste un aviz final
  • ora 17:00 Incepe sedinta Parlamentului pe ordinea de zi fiind suspendarea presedintelui Traian Basescu.  
  • ora 17:36  Traian Basescu isi incepe discursul in Parlament
  • ora 17:56 Liderul grupului PDL, Mircea Toader cere de la tribuna plenului constituirea unei comisii de ancheta, care sa analizeze cele formulate de USL in cererea de suspendare a presedintelui dar si citirea avizului CCR. Solicitarea este respinsa. 
  • ora 18:52 Presedintele PNL, Crin Antonescu, s-a angajat sa se retraga definitiv din viata politica in cazul in care verdictul dat de romani la referendum va fi ca Traian Basescu sa ramana in continuare la conducerea tarii.
  • ora 20.55 Traian Basescu e suspendat din functia de presedinte al Romaniei cu 256 de voturi pentru suspendare si 114 impotriva. UDMR, UNPR si reprezentantii Minoritatilor au votat alaturi de USL suspendarea sefului statului. USL are in prezent  212 parlamentari. Pentru suspendarea presedintelui au fost necesare 217 voturi (jumatate plus unu din numarul de mandate) iar diferenta pana la 256 au fost voturi de la UNPR, UDMR si reprezentantii Minoritatilor.
  • ora 21:07 Crin Antonescu propune ca data referendumului pentru demiterea presedintelui sa fie 29 iulie.  Pe buletinele de vot va fi publicata intrebarea: „Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu?
  • ora 21:11 Parlamentarii au votat: data referendumului pentru demiterea presedintelui este 29 iulie
  • ora 21:30 In cadrul unei conferinte de presa,  premierul Victor Ponta a anuntat ca familia sa a primit amenintari. Crin Antonescu a spus ca, in calitate de presedinte interimar, va incerca sa foloseasca cat mai putin prerogativele prezidentiale adaugand ca se va retrage temporar din PNL pe durata interimatului.
  • ora 21:33 Palatul Cotroceni anunta ca a trimis Curtii Constitutionale o o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Presedintele Romaniei 
  • ora 22:07 Presedintele Traian Basescu a declarat intr-o conferinta de presa, tinuta in urma votului princ are a fost suspendat, ca va merge la referendum pe 29 iulie, cind se va decide daca va fi demis sau va ramine in functia de presedinte. Seful statului spune ca a depus la Curtea Constitutionala o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala cu parlamentul doar pentru ca este dator sa epuizeze „toate solutiile constitutionale pentru descrierea unui abuz de acelasi tip ca cel din 2007”.

SAMBATA, 7 IULIE

  • ora 10:00 Sedinta de guvern pentru a adopta hotararile de organizare a referendumului de demitere a sefului statului.
  • ora 11:18 Ministrul delegat pentru Administratie Publica, Victor Paul Dobre, a confirmat ca Guvernul va cheltui o suma estimata la acest moment la 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu, banii urmand sa fie alocati din Fondul de rezerva bugetara, informeaza Mediafax. Dobre a mai precizat ca votul la referendumul de demitere este programat pentru 29 iulie, intre orele 08:00 – 20:00. Campania electorala pentru referendum se considera ca a inceput odata cu publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de organizare a referendumului si se va incheia pe 28 iulie, la ora 07:00, a adaugat ministrul.

LUNI, 9 IULIE

  • ora 14:00 Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) discuta imprejurarile care justifica interimatul in exercitarea functiei de presedinte al Romaniei ca urmare a suspendarii lui Traian Basescu.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro