Sari direct la conținut

Acumulare semnificativă de forțe americane în Orientul Mijlociu, pe fondul amenințărilor lansate de Trump la adresa Iranului

HotNews.ro
Acumulare semnificativă de forțe americane în Orientul Mijlociu, pe fondul amenințărilor lansate de Trump la adresa Iranului
Un elicopter MH-60R Sea Hawk din Escadronul de atac maritim cu elicoptere (HSM) 71, (stânga), și un elicopter MH-60S Sea Hawk din Escadronul 14 operează de pe portavionul de clasă Nimitz USS Abraham Lincoln (CVN 72) în Oceanul Pacific, pe 2 august 2024. Imagine ilustrativă. FOTO: U S Navy/ZUMA Press Wire/Shutter / Shutterstock Editorial / Profimedia

De când președintele Donald Trump le-a transmis iranienilor care protestau împotriva regimului de la Teheran că „ajutorul este pe drum”, în regiune a avut loc o acumulare lentă, dar constantă și semnificativă, de forțe militare americane, notează Jonathan Beale, corespondent BBC pe zona de apărare.

Prezența militară americană este deja una semnificativă în Orientul Mijlociu, unde se află în jur de 50.000 de militari ai Statelor Unite. Circa 10.000 dintre ei sunt staționați la Baza Aeriană al-Udeid din Qatar, însă existe efective americane și în Iordania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Oman și Bahrain.

În ultimele săptămânii, conform informațiilor din surse deschise, în regiune au sosit zeci de aeronave militare americane suplimentare.

Imaginile surprinse duminică la Baza Aeriană al-Udeid, cea mai mare a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, au arătat o serie de structuri noi, mai notează corespondentul BBC.

Pentagonul nu oferă o listă detaliată a mișcărilor, dar surse de pe rețelele sociale au remarcat sosirea unor avioane de vânătoare F-15, a cisternelor de realimentare și a aeronavelor de transport.

Există posibilitatea ca o parte dintre aeronavele de transport să fi adus sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, pentru eventualitatea unor riposte iraniene împotriva facilităților americane sau aliate în cazul în care președintele Donald Trump va ordona un atac împotriva Iranului.

Exercițiu militar anunțat de SUA

Forțele Aeriene ale SUA au anunțat un exercițiu major în regiune, Agile Spartan, „pentru a demonstra capacitatea de a desfășura, dispersa și susține puterea aeriană de luptă în zona de responsabilitate a Comandamentului Central al SUA”.

Steffan Watkins, consultant din Canada care urmărește mișcările navelor și aeronavelor pe baza informațiilor din surse deschise, a monitorizat recent sosirea unui număr de aeronave americane de avertizare timpurie și „spionaj” care au fost prezente și în timpul Operațiunii Midnight Hammer, din iunie 2024, când armata SUA s-a alăturat ofensivei israeliene și a bombardat facilități nucleare din Iran.

În regiune a sosit și grupul de atac al portavionului american USS Abraham Lincoln, care se afla în Indo-Pacific când i s-a ordonat să întoarcă și să se îndrepte spre Golf. Din grup fac parte inclusiv avioanele de vânătoare F-35 și trei distrugătoare încărcate cu rachete de croazieră Tomohawk, iar în mod normal este însoțit de un submarin nuclear.

Acesta se adaugă celor două distrugătoare americane deja prezente în regiune.

Trump a amenințat Iranul cu o intervenție militară

Analiza corespondentului BBC vine în contextul în care, miercuri după-amiază, președintele Trump a amenințat Iranul cu o intervenție militară, amintind regimului de la Teheran

„O armadă masivă se îndreaptă spre Iran. Se deplasează rapid, cu mare putere, entuziasm și scop precis. Este o flotă mai mare, condusă de marele portavion Abraham Lincoln, decât cea trimisă în Venezuela. La fel ca în cazul Venezuelei, este pregătită, dispusă și capabilă să-și îndeplinească rapid misiunea, cu viteză și violență, dacă este necesar”, a scris miercuri președintele SUA într-un mesaj publicat pe platforma sa de social media, Truth Social.

„Sperăm că Iranul va ‘veni rapid la masă’ și va negocia un acord corect și echitabil – FĂRĂ ARME NUCLEARE – unul care să fie benefic pentru toate părțile. Timpul se scurge, este cu adevărat esențial! Așa cum am spus Iranului o dată înainte: FACEȚI UN ACORD! Ei nu au făcut-o, și a urmat ‘Operațiunea Midnight Hammer’, o distrugere majoră a Iranului”, a continuat Trump.

Replica Iranului

Misiunea iraniană la Națiunile Unite a declarat că Teheranul este pregătit pentru discuții, dar va da un răspuns fără precedent unui eventual atac.

„Iranul este pregătit pentru dialog, pe baza respectului și a intereselor reciproce — dar dacă va fi provocat, se va apăra și va răspunde ca niciodată!”, a scris misiunea pe platforma X, alături de o captură a mesajului publicat de Trump.

INTERVIURILE HotNews.ro