Sari direct la conținut

Adrian Cioroianu a încălcat legea, acuză Emilia Șercan: „Această acțiune nu poate rămâne fără consecințe publice”

HotNews.ro
Jurnalista Emilia Șercan, Foto: AGERPRES
Jurnalista Emilia Șercan, Foto: AGERPRES

Jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat vineri pe Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, că a încălcat legea GDPR divulgând conținutul cererii pe care a făcut-o instituției pe care o conduce fostul ministru de externe privind digitalizarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.

Emilia Șercan a afirmat vineri dimineață, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că informația pe care a dezvăluit-o Adrian Cioroianu în spațiul public, mai întâi într-un comentariu la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu, apoi chiar pe profilul istoricului, este „de o gravitate extremă”.

  • „Adrian Cioroianu a obținut această informație prin prisma funcției sale de director al Bibliotecii Naționale a României (BNaR) și a divulgat-o public.
  • A divulgat public o informație pe care a obținut-o exclusiv prin prisma atribuțiilor de serviciu, informația nefiind publică și nici destinată publicității”.

Jurnalista a precizat ce se scrie în cererea pe care a făcut-o către instituția condusă de Adrian Cioroianu.

  • „Pe solicitarea-tipizată pe care am trimis-o la BNaR pentru digitalizarea acestei teze scrie următoarele: „Biblioteca Naţională a României este operator de date cu caracter personal, înregistrat cu nr. 1375/15.10.2004. Conform Legii nr. 677/21.11.2001, Biblioteca Naţională a României garantează confidențialitatea datelor cu caracter personal furnizate de utilizatori în cererile adresate instituţiei”.
  • În Politica Bibliotecii Naţionale a României privind protecţia datelor cu caracter personal scrie următoarele: „Biblioteca Naţională a României (BNaR) este preocupată de siguranţa datelor cu caracter personal pe care dumneavoastră ni le oferiţi pentru a putea avea acces la serviciile noastre. Politica privind securitatea şi protecţia datelor cu caracter personal promovată de Biblioteca Naţională a României şi prezentată pe acest site se aplică în cazul tuturor interacţiunilor dintre BNaR şi dumneavoastră”.
  • Potrivit acestui document, pe lista datelor cu caracter personal care include o parte sau toate datele pe care le colectează Biblioteca Națională a României despre o persoană se numără inclusiv ‘proiectul pentru care solicitați documentele / bibliografia’”, a scris Emilia Șercan.

Emilia Șercan a subliniat că informațiile din cerere nu reprezintă o informație publică și este protejată de Regulamentul General privind Datele Personale (GDPR).

Jurnalistă îl acuză pe Cioroianu că a vulnerabilizat, cu bună știință, atât subiectul investigației, cât și pe ea, cerând din nou o reacție din partea ministrului Culturii, Raluca Turcan.

„Această acțiune nu poate rămâne fără consecințe publice și îi solicit, din nou, ministrului Culturii să se exprime asupra acestei situații”, a conchis Șercan.

Cioroianu a făcut publice aceste informații într-un comentariu la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu despre conflictul dintre cei doi.

„Cât despre doamna pe care o amintiți, e suficient să vă spun că a cerut la sală dupa ce solicitase o lucrare a lui Mircea Geoană, care i s-a dat, desigur cu acordul meu și în normele legii, doar că dânsa nu știu ce o fi citit, dar e clar că a descoperit în geantă și un termometru adus de acasă (premeditare? Lua temperatura candidaturii lui M. Geoană?), prilej cu care face poze de victimă și explică dânsa de ce nu sunt studenți în bibliotecă – asta pe 27 febr a.c, adică în a doua zi după vacanța studenților, răstimp în care tinerii erau în facultăți, să-și afle orarul”, a reacționat fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu.

Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, a continuat să o atace joi seară pe Emilia Șercan pe pagina sa de Facebook, acuzând-o că minte„ca o gazetă bolșevică”.

Cum a pornit conflictul Adrian Cioroianu-Emilia Șercan

Vă reamintim că după ce jurnalista Emilia Șercan a reclamat că în sălile Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 grade, directorul instituției, Adrian Cioroianu, a atacat-o pe aceasta și, mai mult, a făcut public, pe Facebook, ce informații a cerut de la bibliotecă.

Temperaturi de 16 grade în sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale

  • „În zona spaţiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenţii obişnuiesc să înveţe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din ţara asta.
  • Atmosfera era absolut dezolantă, cu oameni îmbrăcaţi mai ceva ca cei care au umblat azi pe afară în Bucureşti, pentru că pe stradă nu am văzut pe nimeni cu gluga în cap. Temperatura exterioară a fost azi de 18 grade”, a scris jurnalista pe Facebook.

Din cauza frigului, o singură sală de lectură este deschisă, la etajul I.

  • „Activitatea a fost mutată la „economie” pentru că această sală este pe partea de vest a clădirii, latură pe care bate soarele şi e mai cald decât la „literatură”, unde temperatura nu trece de 13,5 – 14,00 grade.
  • Cam asta sunt condiţiile în „România educată” a împăratului, pentru care statul plăteşte peste 7 milioane de lei ca să îi facă o casă cu două (două!!!) săli de fitness, că una nu-i ajunge, dar care stat nu găseşte bani să încălzească clădirea Bibliotecii Naţionale.
  • Asta este respectul în „România educată” pentru studiu, muncă, învăţare.
  • Îmi spuneau angajatele că în trecut aveau şi câte 80 de cititori pe zi în sălile de lectură. Mulţi dintre ei erau studenţi străini, deprinşi să înveţe la bibliotecă. Azi dacă am fost vreo 10 oameni de toţi. Angajatele erau îmbrăcate la fel ca tinerii pe care îi vedeţi în poze, cu hainele groase de stradă pe ele. Le-am întrebat dacă l-au văzut pe directorul Bibliotecii Naţionale, Adrian Cioroianu, venind prin sălile de lectură ca să se intereseze de situaţia în care stau cititorii şi angajaţii instituţiei. „Da, l-am văzut, dar la Digi24, nu pe aici”, a relatat Șercan.

Adrian Cioroianu o acuză pe Emilia Șercan că minte: „Ar trebui să vă fie ruşine”

În replică, directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, a acuzat-o pe jurnalistă că minte:

  • „Ca de atâtea ori, diseminaţi minciuni/fake-news atât la adresa BNaR, cât şi la adresa mea. Ar trebui să vă fie ruşine – deşi n-aş paria că aveţi astfel de scrupule.
  • O să aveţi altă dată parte de un răspuns detaliat, pentru că oricum aveţi laşitatea de a evita o dezbatere faţă în faţă cu mine, aşa cum vă propun public de mult! Dar tot n-o s-o puteţi evita la infinit. Şi atunci vom vedea a cărui mască va cădea (…)
  • Minţiţi când legaţi temperatura din bibliotecă de mandatul meu (din ultimii doi ani). Clădirea, de la inaugurare, 2012, a avut probleme, atât iarna (căldura, câtă e, „urcă” la etajele superioare, prin atriumul central, nu din voinţa directorului, ci prin legile fizicii) cât şi vara (deseori, prin suprafaţa vitrată, efect de seră). De la inaugurare, clădirea nu are centrală proprie (depinde de apă caldă prin Radet) iar instalaţia de răcire e depăşită de mult. Deci: dvs ori n-aţi intrat în clădire înainte de 2021 (şi v-a adus recent vreun bizar magnetism), ori aveţi vreo frustrare legată de angajaţii actuali sau de mine.
  • Minţiţi când daţi de înţeles tot felul de prostii legate de spaţiile adiacente bibliotecii. Pentru dvs si pentru toţi cei care plimbă intoxicări/fake-news: nici terenul din jurul Bibliotecii Naţionale, nici parcarea, nici gheretele de paznici, nici paznicii din exterior, nici pilonii etc. NU sunt în administrarea BNaR, deci orice comentarii pe aceste subiecte sunt intoxicări, minciuni sau fantasme ale unor necunoscători.
  • Doamnă Şercan, v-o spun amical, ca să nu ziceţi că vă ameninţă cineva: nu veţi putea evita la infinit o întâlnire directă, publică, cu mine, în care să vină fiecare cu cărţile pe masă, cu prezentul şi cu trecutul său.
  • Până atunci puteţi da cât vreţi cu pietre, dar să nu uitaţi că eu cred în efectul de bumerang al ideilor!”.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro