Sari direct la conținut

Afișe ispititoare au împânzit Moscova. Cum vrea Vladimir Putin să îi convingă pe ruși să meargă pe front

HotNews.ro
Afișe ispititoare au împânzit Moscova. Cum vrea Vladimir Putin să îi convingă pe ruși să meargă pe front
Banner în sprijinul armatei ruse, 10 iulie 2024. Sursa foto: Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Autorităţile din mai multe regiuni ale Rusiei au anunţat în ultimele săptămâni creşteri considerabile ale soldelor şi primelor acordate ruşilor care se oferă voluntari pentru a lupta în războiul din Ucraina, scrie marţi AFP.

Astfel, regiunea nordică Hantî-Mansiisk a anunţat că solda anuală plătită voluntarilor care luptă pe frontul ucrainean va fi de 5,27 milioane de ruble, echivalentul a circa 50.000 de euro şi a aproximativ cinci salarii medii anuale în Rusia, iar prima pentru semnarea contractului cu armata rusă este stabilită la 2,7 milioane de ruble, aproximativ 25.400 de euro, potrivit Agerpres.

La rândul ei, regiunea Belgorod, învecinată cu Ucraina, a crescut prima pentru semnarea contractului cu armata la 3 milioane de ruble (aproximativ 28.200 de euro), faţă de 800.000 de ruble înainte.

Ce soldă promit afișele din Moscova

Se înmulţesc în acest timp şi apelurile de înrolare în armată difuzate de posturile de televiziune, precum şi campaniile cu afişe stradale care insistă pe creşterea soldelor.

Afişe de acest fel observate în regiunea capitalei Moscova din luna iulie promit o soldă anuală de 5,2 milioane de ruble.

În regiunea sud-vestică Krasnodar solda anuală aproape s-a dublat, ajungând la 1,9 milioane de ruble (18.000 de euro), aceasta fiind a treia dublare a soldei de când a început războiul în Ucraina în februarie 2022.

În regiunea arctică Iamalo-Neneţ solda oferită voluntarilor este de 1,1 milioane de ruble (10.300 de euro), iar în regiunea Volga Superioară de 500.000 de ruble (circa 5.000 de euro). În regiunea caucaziană Daghestan, una dintre cele mai sărace ale Rusiei, această soldă este tot de 500.000 de ruble, crescând de cinci ori faţă de cea de la începutul conflictului.

Creşterea soldelor este în schimb mai modestă în regiunea fostei capitale imperiale Sankt Petersburg, ajungând acum la 1,8 milioane de ruble (17.000 de euro), faţă de 1,3 milioane anterior.

Moscova caută forțe noi în rândul deținuților, Kievul a luat măsuri stricte de mobilizare

Tot pentru a încuraja voluntariatul în armată, parlamentul rus a votat în septembrie o lege care permite închiderea urmăririi penale în cazul celor care se înrolează în armată, după ce până atunci doar deţinuţii condamnaţi puteau beneficia de graţiere în schimbul plecării pe front.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus, în septembrie 2022, mobilizarea a aproximativ 300.000 de rezervişti, dar în prezent ezită să decreteze o nouă mobilizare, întrucât cea precedentă a provocat exodul a sute de mii de ruşi care şi-au părăsit ţara de teama că ar putea fi trimişi pe front. Putin a promis de atunci că nu va mai ordona vreo mobilizare, el susţinând că ar fi suficient numărul celor care se oferă voluntari pentru a intra în rândurile armatei.

Însă în prima jumătate a acestui an numărul celor care s-au arătat dispuşi să semneze contracte cu armata rusă a scăzut dramatic, înregistrând totuşi o creştere după ce Ucraina a atacat în august provincia rusă Kursk.

Războiul lansat de Rusia prin invazia asupra Ucrainei are caracteristicile unui conflict de uzură sângeros, în care ambele tabere suferă mari pierderi umane dificil de înlocuit.

În timp ce Rusia încearcă în continuare să se limiteze la voluntariat, Ucraina a adoptat măsuri stricte de mobilizare care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.

Nici Kievul şi nici Moscova nu publică informaţii despre numărul victimelor proprii în acest război.

Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, o estimare confidenţială ucraineană, care datează însă de la începutul acestui an, indica până atunci circa 80.000 de morţi şi aproximativ 400.000 de răniţi în rândurile armatei ucrainene.

Pentru tabăra rusă, o estimare făcută de presa rusă de opoziţie pe baza datelor notariale arată cel puţin 120.000 de morţi, în timp ce serviciile secrete occidentale au estimări variabile, unele mergând până la 200.000 de morţi şi 400.000 de răniţi.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro