Ambitia domnului Dragnea

În mijlocul fidelilor săi din Parlament, Liviu Dragnea sărbătorea,ieri, victoria moţiunii de cenzură pe care PSD o înaintase spre a elimina dizidenţa guvernamentală a lui Sorin Grindeanu. Imaginea era memorabilă, căci ea evoca mai degrabă, prin grotescul ei vulgar, atmosfera unui cartel destinat să exploateze o reţea infracţională decât peisajul unui Parlament. Liviu Dragnea era adulat, sărutat, validat, omagiat, cu acel entuziasm indecent pe care românii şi-l pot aminti din anii de democraţie populară şi de ceauşism. Mai presus de toate şi de toţi, se afla El, Liviu Dragnea, cel care face şi desface guverne, cel care domină, cu autoritatea şefului de haită, un PSD definit prin solidarităţi infracţionale şi lăcomie viscerală.

România domnului Dragnea este România acestei ambiţii ce nu cunoaşte limite, a acestei ambiţii care se hrăneşte din voinţa de a stăpâni, umili, aservi, agonisi. Regimul domnului Dragnea nu este decât extinderea geografică enormă a moşiei sale din Teleorman. Mentalitatea domniei- sale este patrimonialistă. Tot ceea ce este al statului este al partidului, iar tot ceea ce este al partidului aparţine conducătorului său. Disciplina se instituie, militar , prin amestecul de mituire şi de agresivitate nedisimulată. România este prizoniera acestui sistem ce consacră bunul- plac ca normă fundamentală a statului nostru.

Dar ambiţia lui Liviu Dragnea este şi semnul propriei sale limitări, limitare ce poartă în sine seminţele prăbuşirii şi ale ruinei. Asemeni unui personaj de tragedie antică, domnul Dragnea este animat de voinţa de a egala zeii. Proiectul său politic este unul al clasicei satrapii. Despotismul său este intratabil şi implacabil. Amoralitatea sa este evidentă , mai cu seamă în momentele în care , pentru a supravieţui, domnul Dragnea este pregătit să tranzacţioneze orice . Cazul tratativelor, eşuate, cu UDMR este exemplar pentru nemăsura cinică de care Liviu Dragnea poate da dovadă. Însă tocmai această absenţă a prudenţei îi poate fi fatală. Exerciţiul de forţă din ziua de ieri este, în egală masură, un semn de slăbiciune. Degradarea instituţională pe care PSD o provoacă României a fost relevată, de o manieră brutală. Camerele reunite au fost teatrul unei lupte între clanurile ce îşi dispută supremaţia. Masca onorabilităţii nu mai poate fi menţinută, căci spectacolul moţiunii este hârtia de turnesol ce expune abjecţia unui întreg sistem politic fondat pe clientelism şi obedienţă înjositoare.

Votul de ieri i-a oferit lui Liviu Dragnea satisfacţia înfrângerii servitorului politic emancipat de sub jugul stăpânului său, ca şi ocazia de a-l umili pe Victor Ponta. Regimul său s-a menţinut prin şantaj şi mituire, conservând un monopol ce părea ameninţat. Şi poate că domnia sa va continua, netulburat, sub semnul aceleiaşi hegemonii brutale. Însă orice ridicare îşi cuprinde căderea, iar căderea domnului Dragnea se va produce, mai devreme sau mai târziu. Provocată de această ambiţie neînfrânată de a domni peste România, asemeni unui vătaf. Agresivitatea cu care ofensiva împotriva statului de drept va fi purtată este semnul aceleiaşi ambiţii, ameninţate de trecutul care revine, încăpăţânat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro